Tatăl Nicoletei Luciu rupe tăcerea, după ce în presă au apărut informaţii legate de un posibil divorţ de soţia lui. Căsătorit de 35 de ani şi separat de partenera lui de mai bine de 6, bărbatul infirmă zvonurile privind o despărţire oficială.
Mariajul părinţilor surorilor Luciu a fost greu încercat pe parcursul celor 35 de ani de când cei doi şi-au spus "da". Bătăi, abuz de alcool şi jigniri au erodat legătura începută din iubire, iar mama fetelor a ajuns ca de şase ani să locuiască la Nicoleta. Nu doar că îşi ajuta fiica în creşterea copiilor, dar femeia scăpa şi de traiul crunt de acasă.
Totuşi, Ion Luciu îşi doreşte să reintre în sânul familiei şi este dispus să o apuce pe calea cea bună. Rămas singur şi bolnav, bărbatul a renunţat la alcool şi ţigări, în speranţa că partenera lui de viaţă se va întoarce la el. O serie de zvonuri legate de un posibil divorţ ar putea pune în pericol însă planurile părintelui lui Luciu şi genera tensiune în familie. Mai mult, bărbatul neagă cu vehemenţă speculaţiile pe marginea unei potenţiale despărţiri în acte.
"Nu divorţez. Chiar dacă nu mai locuieşte cu mine, pentru că de 6 ani stă la Nicoleta să aibă grijă de nepoţi, nu vreau să ajung la tribunal. M-am lăsat de ţigări şi de băutură. Sper să o aduc înapoi", ne-a declarat în exclusivitate tatăl brunetei.
În acest scandal ginerele Zsolt Csergo, care în urmă cu doi ani a fost prins în timp ce o înşela pe Nicoleta şi care ştie de necazurile din familia soţiei lui, a ales să nu se bage. Deşi spune că discuţiile privind divorţul socrilor lui sunt vechi, nici unul dintre ei nu a făcut acest pas până în prezent, lăsând de înţeles că intenţiile lor în acest sens nu sunt serioase.
"Povestea cu divorţul e de ani buni. Nu mă bag", ne-a mărturisit soţul Nicoletei Luciu.