DE CE A PLÂNS Simona Halep? EXPLICAŢII date CHIAR DE EA | VIDEO

Publicat in National 09 Iunie 2014 1180 ori
Google+ WhatsApp
DE CE A PLÂNS Simona Halep? EXPLICAŢII date CHIAR DE EA | VIDEO
DE CE A PLÂNS Simona Halep? EXPLICAŢII date CHIAR DE EA | VIDEO

După finala de la Roland Garros, adjudecată de adversara ei rusoaică, Maria Şarapova, românca Simona Halep a rămas pe teren şi, preţ de câteva minute, a părut împietrită. Doar lacrimile îi curgeau involuntar pe obraji.

 

Despre acest moment a vorbit Simona Halep în conferinţa de presă ce a urmat finalei de Mare Şlem:

 

"Am plâns atunci pentru câteva minute, apoi am zâmbit şi mi-am spus că a fost prima mea finală de Grand Slam şi trebuie să fiu fericită, pentru că am făcut pe teren tot ce mi-a stat în putinţă şi am jucat tenis la un nivel foarte bun. Sunt foarte mândră de aceste două săptămâni. Au fost două săptămâni incredibile, un turneu incredibil, pentru care sunt foarte fericită. Ceea ce am simţit azi pe teren a fost extraordinar", a spus tenismena noastră, aflată acum pe locul trei în clasamentul mondial.

 

 
 

În ceea ce priveşte prima sa prezenţă la un turneu de Mare Şlem şi emoţiile care au generat de aici şi cărora le-a dat frâu liber la final, Simona a declarat:

 

"A fost un meci dur, înaintea căruia mi-a fost foarte greu să-mi stăpânesc emoţiile. A fost un meci foarte important pentru mine şi, da, am încercat să rămân cât mai relaxată, să-mi spun că este o finală ca oricare alta. De aceea am avut un început bun şi am jucat bine şi sunt mândră de asta. Cred că am fost OK pe teren, am făcut tot ce am putut, dar este greu să joci prima ta mare finală din carieră.

 

Toată lumea a observat că au fost momente, destul de multe pe parcursul meciului, în care Maria Şarapova părea că trage de timp. "Este stilul ei şi, de câteva ori, am simţit o stare de nervozitate din această cauză. Dar, până la urmă, totul a fost OK. Nu pot spune nimic rău despre stilul ei", a încheiat Simona Halep.



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.