Johnny Hallyday a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani
Vedeta rock franceză Johnny Hallyday a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani, din cauza unui cancer pulmonar, a anunţat soţia sa.
Johnny Hallyday a murit. Pe numele său adevărat Jean-Philippe Smet, el a vândut aproximativ 100 de milioane de discuri şi a jucat în câteva filme, anunţă BBC. S-a lansat la începutul anilor 60', remarcându-se prin faptul că a interpretat melodii rock'n'roll în limba franceză. Primul său LP a fost intitulat 'Hello Johnny' și a apărut în 1960. Un an mai târziu, cover-ul său 'Lets Twist Again' s-a vândut în peste un milion de exemplare, devenind disc de aur.
El a primit titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare din partea preşedintelui Jacques Chirac, în 1997.
Francezii îl numeau simplu "Johnny al nostru".
Într-o declaraţie, soţia sa, Laeticia a afirmat: "Johnny Hallyday ne-a părăsit".
"Scriu aceste rânduri şi nu-mi vine să cred. Dar este adevărat. Soţul meu nu mai este cu noi. Ne-a părăsit în această noapte, aşa cum şi-a trăit întreaga viaţă, cu curaj şi cu demnitate", a spus ea.
Tot într-un comunicat, difuzat de Palatul Elysee miercuri dimineața, președintele francez, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu artistului.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: