Şi-a pierdut nasul, buzele şi dinţii după ce a fost ÎMPUŞCAT în FAŢĂ, dar este model în reviste după operaţie

Publicat in International 30 Iulie 2014 1258 ori
Google+ WhatsApp
Şi-a pierdut nasul, buzele şi dinţii după ce a fost ÎMPUŞCAT în FAŢĂ, dar este model în reviste după operaţie
Şi-a pierdut nasul, buzele şi dinţii după ce a fost ÎMPUŞCAT în FAŢĂ, dar este model în reviste după operaţie

Richard Lee Norris, în vârstă de 39 de ani, din SUA, a fost supus celui mai complex transplant facial efectuat vreodată. Operaţia a fost pregătită de o "armată" de 100 de medici şi specialişti, şi a necesitat 10 ani de cercetare. La doi ani după intervenţia chirurgicală, bărbatul a ajuns să apară pe coperta cunoscutei reviste pentru bărbaţi, GQ.

 

 

Bărbatul a fost rănit într-un accident cu pistolul în 1997, ajungând să fie desfigurat, însă în urma unei intervenţii chirurgicale care a durat 36 de ore el a primit o nouă față, dinţi, limbă şi maxilar, ajungând ca după de doi ani de la operaţie să apară pe coperta cunoscutei reviste pentru bărbaţi GQ, potrivit Mirror.

 

 

Timp de 15 ani, Norris a trăit ca un pustnic în Hillsville, Virginia, unde s-a ascuns în spatele unei măști și a ieşit afară doar pe timp de noapte. El îşi poate simţi acum faţa şi este capabil să se spele pe dinți și să se bărbierească. El şi-a recăpătat, de asemenea, simțul mirosului, pe care l-a pierdut după accident.

 

 

Când s-a împușcat în față, în 1997, Norris şi-a pierdut nasul, buzele și nu putea să-şi mai mişte gura apoape deloc. El şi-a recăpătat acum funcția motorie în proporţie de 80% pe partea dreaptă a feței și 40% în partea stânga.

 

El a primit noua faţă de la un donator anonim în luna martie a anului 2012. Transplantul a fost condus de Dr. Eduardo Rodriguez D., profesor de chirurgie la Centrul Medical Universitar din Maryland şi şef al departamentului de chirurgie plastică, reconstructivă şi chirurgie maxilo-facială.

 

"Acum să merg pe lângă oameni și nimeni să nu-mi arunce o a doua privire. Prietenii mei şi-au văzut de viaţa lor, şi-au întemeiat familii și au cariere. Pot să încep acum şi eu o nouă viaţă. O picătură de speranţă poate da naştere unui ocean, dar o găleată de încredere poate da naştere unei lumi întregi", a declarat Norris în cadrul interviului din GQ, recunoscând că acum este mândru şi dispus sa fie obiect de studiu pentru tot restul vieţii.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office