Aceasta femeie a născut pe stradă, înconjurată de trecătorii care s-au îngrămădit să o susţină

Publicat in International 01 Iulie 2014 763 ori
Google+ WhatsApp
Aceasta femeie a născut pe stradă, înconjurată de trecătorii care s-au îngrămădit să o susţină
Aceasta femeie a născut pe stradă, înconjurată de trecătorii care s-au îngrămădit să o susţină

O femeie gravidă din Marea Britanie a intrat în durerile facerii în timp ce se afla la cumpărături. Deoarece nu a mai avut timp să ajungă la spital, ea a născut pe stradă, înconjurată de trecătorii care s-au îngrămădit să o susţină.

 

 


Evenimentul inedit a avut loc în oraşul Birmingham, din Marea Britanie, în cursul zilei de marţi, în faţa unui magazin de haine. Femeia a intrat în durerile facerii dintr-o dată, în timp ce se afla pe trotuar, reuşind să aducă pe lume o fetiţă sănătoasă înainte de venirea ambulanţei, potrivit Mirror.

Mai mult, angajaţii magazinului au adus prosoape curate şi un cearşaf, încercând astfel să îi acorde un ajutor şi să îi ofere puţină intimitate proaspetei mămici şi bebeluşului său. Cu toate acestea, oamenii s-au strâns într-o mare grămadă până când la faţa locului a ajuns ambulanţa şi i-a transportat pe cei doi la spital.

 

"Mergeam pe stradă când am văzut o mulţime de oameni. Am crezut că este vorba de un artist, însă o tânără stătea pe trotuar şi încerca să nască. A durat câteva minute şi apoi cineva i-a pus bebeluşul în braţe în timp ce oamenii din jur au aplaudat", a declarat un trecător.


Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office