stiri prahova

9 celeb

MIB


Centrul Antidrog Prahova a lansat o campanie locală de informare pe tema drogurilor etnobotanice. Acţiunea din Prahova este parte a unei campanii naţionale, demarată de Agenţia Naţională AntiDrog după ce, în anul 2009, peste 1.300 de persoane, majoritatea tinere, au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice.
În Prahova, campania vizează informarea elevilor de gimnaziu şi liceu, familiile acestora şi comunităţile locale cu privire la efectele nocive ale substanţelor „etnobotanice”. Vor avea loc opt sesiuni de informare în mediul şcolar adresate elevilor de liceu şi gimnaziu; două dezbateri tematice la UPG Ploieşti; o mie de părinţi vor primi o "scrisoare deschisă" din care pot învăţa  a unui număr de 1000 de părinţi ai elevilor din unităţile de învăţământ din judeţul Prahova cu privire la modul în care se pot implica în derularea campaniei; va fi, de asemenea, lansat un site dedicat campaniei cu informaţii despre efectele consumului de substanţe şi plante cunoscute generic sub denumirea de „etnobotanice”, precum şi informaţii despre serviciile pe care Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Prahova le poate oferi consumatorilor sau familiilor acestora.
Până când site-ul Centrului AntiDrog va fi gata, citiţi cu încredere secţiunea AntiDrog de pe www.PH-online.ro, o iniţiativă singulară în presa locală, şi, culmea!, pe tema căreia nu ne-a contactat niciodată Centrul AntiDrog Prahova...
Publicat in Eveniment

Pe FaceBook se dă ploieştean, student la UPG, dar am găsit referinţe online care îl dau drept braşovean. E MC, asta e sigur, şi are un mod bizar de a mânui platanele: cu o nară! Despre cât de bine se distrează, n-are rost să mai vorbim, se vede din poze... 

....................................

 

Ce este si ce face un MC: MC este abrevierea de la Master of Ceremony, o persoană cu un rol foarte important la evenimente muzicale, care punctează anumite momente. Spre deosebire de Announcer, MC-ul nu vorbeşte mult, ci cântă şi incită la distracţie.

 

Publicat in Monden & Fun
In data de 8 februarie a.c., am prezentat in plenul Senatului urmatoarea Declaratie politica, pe tema drogurilor, avand titlul: “Moartea în doze de aparentă fericire”. Aveti mai jos textul declaratiei. 
 
 
"Stimati colegi, 
      Legat de consumul de droguri, celebrul Raymond Carter spunea ca acesta “nu este decat o sinucidere în mai multe etape: un fel de sinucidere în serial". Perfect adevarat, dupa parerea mea, caci omenirea a cunoscut dintotdeauna diferite modalitati de a-si uita problemele pentru a cunoaste, chiar daca temporar, perioade de uitare in care tot ce este dificil devine fara importanta. Iar una dintre principalele modalitati a fost consumul de substante sau plante halucinogene cu efect rapid si direct asupra sistemului nervos.
      Modernitatea le-a numit droguri, fie ca sunt considerate usoare sau nu. Dar ceea ce in trecut era rudimentar si cunoscut in cercuri stramte, acum a escaladat intr-un adevarat flagel, devenit una din cauzele majore ale mortalitatii pe glob.
Publicat in Eveniment
Joi, 11 Februarie 2010 08:51

Lista drogurilor etnobotanice interzise

Pentru prima oara anul acesta, presa se poate lăuda că a avut o contribuţie importantă la introducerea pe agenda zilei politicienilor a interzicerii drogurilor uşoare. Putem spune că totul a plecat de la Ploieşti, unde, pe fondul ştirilor şi opiniilor exprimate în presă, primarul Andrei Volosevici l-a presat pe deputatul de Ploieşti Sever Voinescu să exprime în Parlament şi pe lângă liderii PD-L un punct de vedere categoric pe această temă. Rezultatul: la nici 10 zile de la dezbaterea de la Ploieşti, cele mai puternice droguri etnobotanice au fost interzise.
Intraţi în secţiunea Antidrog a PHonline.ro pentru a afla mai multe despre aceste droguri, dar şi cum puteţi recunoaşte, la cei dragi, semnele consumului de droguri.
Lista substanţelor interzise e mai jos:
 
Ciuperci: Amanita muscaria (L:Fr.), închisoare de la 3 la 15 ani; Amanita pantherina - închisoare de la 3 la 15 ani; Toate speciile din genul Psilocybe - produce halucinaţii, cu efecte similare LSD (ACIDUL LISERGIC) - Tabelul I (din Legea 143/2000), închisoare de la 10 la 20 ani; 
 
Plante: Salvie (Salvia divinorum Epling & Játiva)– este o plantă care produce halucinaţii – Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3 la 15 ani; Mitragina (Mitragyna speciosa Korth (Kratom) – este o plantă cu efecte similare cocainei. Creează dependenţă - Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3 la 15 ani
 
Produse: Special gold- sare – 0,25 g; Pulse – pulbere 0,5 g; Fly Agaric Mushroom – ciuperci uscate 12 g; Spice Diamond- fragmente vegetale 1 g; Spice Gold Spirit – pulbere 3 g.
 
Substanţe: LSA (AMIDA ACIDULUI LISERGIC) – Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3 la 15 ani; KETAMINA - Creează dependenţă, au fost înregistrate până în prezent 2 decese - Tabelul III (din Legea 143/2000), închisoare de la 3 la 15 ani; DERIVAŢI DE PIPERAZINĂ - produce halucinaţii - Tabelul I (din Legea 143/2000), închisoare de la 10-20 ani; SARE DE BAIE (MEFEDRONA) – au fost înregistrate cazuri de decese - Tabelul I (din Legea 143/2000), închisoare de la 10 la 20 ani. 
Publicat in Eveniment
Comercializarea şi livrarea plantelor al căror consum are efecte halucinogene au fost interzise azi de Camera Deputaţilor care a adoptat un proiect de modificare a Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Foarte tare e că, miercuri, 10 ianuarie, Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă care va interzice aceste substanţe, act normativ pentru care s-a depus o notificare şi la Comisia Europeană.
 
Comercializarea şi livrarea plantelor al căror consum are efecte halucinogene au fost interzisă azi de Camera Deputaţilor care a adoptat un proiect de modificare a Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Proiectul de lege prevede că "vânzarea, punerea în vânzare, comercializarea, distribuirea, livrarea produselor etnobotanice din plante, extracte sau combinaţii din plante cu efect halucinogen sau euforic este interzisă". Încălcarea acestei interdicţii este sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar tentativa se pedepseşte.
Punctul de vedere al Guvernului faţă de acest proiect a fost negativ, secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul susţinând că, în cursul zilei de miercuri, Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă care va interzice aceste substanţe, ordonanţă ce va avea ca fundament punctele de vedere exprimate de Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliţiei, Ministerul Agriculturii şi Facultatea de Medicină şi Farmacie. Executivul a depus o notificare în acest sens şi la Comisia Europeană.
Deputaţii au spus că Parlamentul nu ar trebui să renunţe la dreptul său de a legifera aşteptând Guvernul să emită ordonanţe de urgenţă pentru un domeniu sau altul. "Să adoptăm proiectul, iar Guvernul să-l aplice. Altfel nu facem decât să vedem în continuare oameni care-şi pun viaţa în pericol". 
O atitudine mai nuanţată a avut deputatul PD-L Sever Voinescu care, deşi a spus că grupul său susţine proiectul şi necesitatea interzicerii plantelor etnobotanice, a avut rezerve faţă de articolul din lege care stipulează că lista cu plantele interzise poate fi modificată prin ordin al ministrului Sănătăţii, arătând că astfel se instituie un dublu regim juridic pentru substanţele interzise şi cele aflate sub supraveghere: unele stabilite prin lege şi altele prin ordin al ministrului. "De bună credinţă, ne repezim cu diverse iniţiative legislative pioniereşti tulburând cu totul sistemul Legii 143", a spus Voinescu în plen, adăugând că deputaţii ar trebui să aştepte ordonanţa Executivului.
Publicat in Politica
PHonline.ro vă invită să daţi de veste Ministerului Sănătăţii că doriţi scoaterea drogurilor etnobotanice în afara legii, sunând la telefonul ministerului:  021 3072 524, sau trimiţând mesaje la adresa de email  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. . Poate aşa se trezesc şi nefericiţii ăştia din somn... 
Reprezentanţii Comisiei Europene spun că Ministerul Sănătăţii din România poate interzice fără nicio problemă praful „Special Gold”, substanţa periculoasă care se vinde legal în sute de „magazine de vise” din toată ţara. „Statele membre UE au toată puterea de a interzice orice produse de consum care pot pune în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor şi chiar sunt obligate să o facă imediat ce autorităţile sunt convinse de risc”, susţin oficialii UE. 
Potrivit analizelor făcute de specialişti ai Institutului Naţional Antidrog, „Special Gold” conţine 4-metylmethcathinone (mephedrone, un drog nou, recent sintetizat, care face parte din clasa amfetaminelor şi dă dependenţă în scurt timp, putând duce chiar şi la deces). Substanţa metylmethcathinone e interzisă consumului uman, potrivit indicaţiilor de pe ambalaj. Mulţi tineri, însă, înghit, prizează sau chiar îşi injectează praful cu regularitate. Este vorba despre un drog despre care se spune că este noul ecstasy. 
 
Publicat in Eveniment
Premierul Emil Boc a cerut ministrului Sanatatii, Cseke Attila, sa finalizeze in regim de urgenta un act normativ privind interzicerea consumului de plante halucinogene. Premierul a cerut ca actul normativ sa fie elaborat până miercuri, chiar dacă nu vine până atunci avizul Comisiei Europene. Emil Boc a mai cerut Ministerului Sanatatii si Ministerului de Interne sa analizeze foarte serios problema drogurilor, atat a celor clasice, cat si a noilor plante halucinogene, in conditiile in care aceasta devine un fenomen scapat de sub control mai ales in Bucuresti.
Publicat in Eveniment

Punctul de vedere al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova este acela că, în cel mai scurt timp, trebuie întreprinse măsuri din punct de vedere legal în sensul introducerii în anexa Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, a substanţelor din această categorie de stupefiante şi anume “4-Methylmethcathinone”. Având în vedere experienţele anterioare în domeniu privind apariţia foarte rapidă a diverselor substanţe care dau stări halucinogene sau psihotrope, s-a considerat că este necesară o procedură legislativă rapidă în acest domeniu, cel mai eficient mod fiind emiterea de ordonanţe de urgenţă ale guvernului. 

Publicat in Eveniment
"Primarul municipiului Ploieşti, domnul Andrei Liviu Volosevici, a organizat astăzi, o discuţie despre fenomenul comercializării substanţelor şi plantelor cu efect halucinogen. La discuţie au fost invitaţi reprezentanţi ai Prefecturii Prahova, ai Consiliului Judeţean Prahova, ai Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorului, ai Agenţiei Naţionale Antidrog, ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova precum şi parlamentari prahoveni.  
 
Cei prezenţi au fost de acord că actuala procedură prin care lista substanţelor interzise se modifică cu acordul Parlamentului este greoaie şi trebuie modificată urgent. Deputatul Sever Voinescu a promis că va solicita atât colegilor săi din Parlament, cât şi reprezentanţilor Guvernului, ca această listă, anexă a Legii 143/2000 să poată fi modificată prin hotărâre de guvern, ori de câte ori este nevoie. 
Publicat in Eveniment

Ce sunt drogurile etnobotanice? Ce efecte au drogurile ele? De ce sunt riscante? Ce hibe are legea română? Ce autorităţi ne pot apăra copiii de pericolul drogurilor legale? Cum trebuie să explici riscurile unui copil? Acestea sunt doar câteva dintre cele mai fierbinţi întrebări ale momentului, cărora PHonline.ro le oferă un răspuns în rândurile de mai jos.

Ne anuntăm, pe această cale, disponibilitatea de a sprijini orice campanie a autorităţilor de informare publică pe tema drogurilor. PHonline.ro este, de altfel, singura entitate media locală care susţine serialul Totul despre Droguri, o campanie de informare ajunsă la episodul 6 şi care te ajută să recunoşti, la cei dragi, semnele consumului de droguri. Suntem, de asemenea, singura entitate media care conţine o secţiune jurnalistică dedicată exclusiv luptei împotriva consumului de droguri. (link: AntiDrog)

Publicat in Eveniment
  • «
  •  Start 
  •  Prev 
  •  1 
  •  2 
  •  Next 
  •  End 
  • »
Page 1 of 2
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine

Ultimele articole

  •