Mergi luni la piscină, de marţi se întorc ploile
După ce ne-am bucurat de un sfârşit de săptămână frumos din punct de vedere meteorologic, mâine trebuie să ne pregătim umbrelele, căci se întorc ploile. Luni, maximele vor urca uşor, până la 34 de grade Celsius. Cel mai cald va fi la amiază, în sudul ţării. Aceleaşi temperaturi vor fi şi în Capitală. De marţi însă, ploile vor reveni, dinspre vestul ţării. Norii vor fi însoţiţi de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, vor fi condiţii de grindină. Cu toate acestea nu se va răcori prea tare. În Capitală, marţi şi miercuri s-ar putea înregistra temperaturi de 30-32 de grade Celsius.
Unde Mergem - Marţi, 16 august, e petrecere la piscina Sky
Sky Pool Păuleşti te aşteaptă marţi, 16 august, la o petrecere cu animatoare, premii, concursuri şi multe surprize. Invitat special: DJ Alex Ştefan.
S-a înecat un copil la piscina Ana Maria Pop. Cum a fost posibil şi cine e de vină.
"Ieri seară, Poliţia Municipiului Ploieşti a fost sesizată despre faptul că în incinta unui parc de agrement s-a înecat un băiat în vârstă de aproximativ 12 ani ce se afla acolo împreună cu mai mulţi prieteni, sărbătorind ziua de naştere a unuia dintre ei. La faţa locului a fost găsit personal medical care efectua manevre de resuscitare, însă nu au mai putut salva viaţa băiatului. Din cercetări a rezultat că la un moment dat, a rămas singur în bazin, ulterior fiind observat pe fundul bazinului, în zona în care acesta avea adâncimea de 2 m. Cadavrul a fost transportat la S.M.L. Prahova în vedera efectuării necropsiei, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care a survenit decesul".
Acesta este comunicatul sec al IPJ Prahova, care ne pune în faţa unei situaţii dezarmante. Nu e obligatoriu ca o piscină să aibă supraveghetori pentru copii, atunci când aceştia intră în bazinul adulţilor. Aşa e legea în România! Pereţii piscinei de la Ana Maria Pop sunt plini de avertismente în acest sens, iar părinţi sărbătoritului şi-au luat angajamentul tacit, prin închirierea locaţiei, că vor asigura siguranţa copiilor, inclusiv în apă. Din păcate, nimeni nu s-a gândit că atunci când se cântă "La Mulţi Ani" şi se taie tortul, părinţii-paznici vor să fie lângă copilul lor, nu păzind copiii altora.
Nici părinţii victimei nu sunt de vină cu nimic. Şi-au lăsat fiul, o cuminţenie cum rar mai găseşti, elev cu media 10 la şcoală, bine dezvoltat şi ştiind să înoate, la o petrecere acvatică, unde au bănuit că el nu va rămâne nici o secundă singur. Oricare dintre noi ar fi făcut-o.
Şi atunci, ce s-a întâmplat? Pot să vă spun cum era să mă înec eu, tot în clasa a şasea, ştiind să înot, la ştrandul Dorobanţu. Nişte amici m-au luat de mâini şi de picioare şi m-au aruncat în apă. Am întins picioarele căutând fundul bazinului, mi-am întins corpul spre suprafaţă şi am deschis cu încredere gura, să respir. Eroare! Amicii mei mă aruncaseră la o adâncime de 1.80m, iar eu aveam puţin peste 1.50. M-am speriat, am intrat în panică, şi am luat câteva guri zdravene de apă. Amicii mei râdeau pe mal, convinşi că mă prefac, că na!, ştiam să înot. Noroc că eram aproape de margine, şi zbătându-mă puţin, am reuşit să mă agăţ de bară.
Cred că puştiul ăsta a păţit acelaşi lucru. Cred că era, ca şi mine la ştrandul cu pricina, la primul lui contact cu piscina Ana Maria Pop. A sărit în apă, convins că nu e adâncă, şi s-a speriat când şi-a dat seama că nu atinge fundul apei cu picioarele. Panica i-a fost fatală, chiar dacă ştia să înoate.
Sigur, putem fi cârcotaşi. De ce nu era la piscină nici măcar recepţionera? Ce părinţi sunt ăia care lasă un invitat să se eschiveze de la momentul principal al unei aniversări? Ce prieten e ăla care, la ziua ta, preferă să înoate decât să-ţi cânte "la mulţi ani"? De ce n-au schimbat nici apa după tristul eveniment? Întrebările astea nu dau, însă, un răspuns la întrebarea: ce-o să fac eu, scriitorul sau cititorul acestor rânduri, când copilul meu va fi invitat la o petrecere la piscină?
Un copil de 13 ani s-a înecat duminică în piscina Ana Maria Pop
Un copil de 13 ani s-a înecat duminică în piscina Ana Maria Pop (vezi AICI o GALERIE FOTO cu piscina Ana Maria Pop). Băiatul participa la aniversarea unui prieten, împreună cu alţi 12 copii şi a refuzat să-i însoţească în momentul în care s-a tăiat tortul. Când ceilalţi participanţi la petrecere s-au întors la piscină, l-au găsit mort. Băiatul, cu înălţimea de 1,60 metri, care ştia să înaote, se afla într-un bazin care la un apăt are adâncimea de 1.5m iar la celălalt 2.1m. Un echipaj al Ambulanţei a încercat să îl resusciteze timp de aproape o oră, dar fără succes.
Cel mai probabil, copilul a obosit sau s-a lovit, şi n-a mai putut ajunge la marginea piscinei. Este însă inexplicabil cum s-a permis accesul unui copil într-o piscină, fără măcar un supraveghetor sau angajat al piscinei în preajmă. Vom reveni.
Piscina fostului interlop Cornel Dinicu, de la Mizil, închisă de Poliţie
"În ziua de 30.07.2011 ofiţeri ai Seriviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Prahova, inspectori ai Insp.Teritorial de Muncă Prahova şi Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, au efectuat controale la două ştranduri din Mizil, respectiv Filipeştii de Pădure. Cu această ocazie au fost găsite mai multe nereguli, motiv pentru uneia dintre societăţile controlate i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 8.000 lei, a fost confiscată suma de 170 de lei şi s-a dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de 3 luni. În cazul celei de-a doua societăţi, fost confiscate şapte sticle cu whisky şi s-a dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de o lună".
Acesta este comunicatul sec al IPJ Prahova, care omite un amănunt deloc neglijabil: piscina din Mizil îi aparţine lui Cornel Dinicu, singurul interlop din Prahova care a pus mafia ţigănească la respect. Detalii, aici.
Designerul Bamboo Bucuresti, consultant pentru noul club Sky Paulesti
Cât de curând, încă două piscine vor intra în funcţiune în Păuleşti, comuna cu câteva mii de locuitori lăsând în urmă oraşul Ploieşti la acest capitol. Una dintre piscine va fi lângă restaurantul Regina Nopţii, din fostul parc de distracţii al Păuleştiului,. A doua piscină va fi la Sky Center şi va fi şi cea mai mare piscină din judeţ: 36m x 18m. Dacă adăugăm că proprietarul Sky Center lucrează de zor şi la amenajarea unui club de 1.000mp, jumătate într-o fostă hală, jumătate în exterior, având acoperiş retractabil, ne dăm seama de succesul pe care-l va avea. Mai mult, pentru a fi sigur că noul club va avea succes, proprietarul Sky Center l-a luat consultant pe cel care a amenajat clubul Bamboo din Bucureşti, italianul Stefano Pozzi.
Ploile dispar, vine vremea perfecta pentru piscina
Progonoza meteo din săptămâna 7-13 iunie pare scrisă pentru amatorii de înot: temperaturi de 28-31 de grade, zilnic, de luni până duminică. Din păcate, criza menţine redus numărul locurilor în care poţi înota sau face plajă: un singur ştrand, cel din cartierul Dorobanţul, singurul care are avizele necesare, deocamdată. La categoria "piscine", opţiunea este limitată deocamdată: Perla Păuleşti sau Laguna Ploieşti. Asta pentru că ştrandurile Voinţa şi Peco nu sunt încă deschise, la fel ca şi piscinele Terra Verde Boldesti şi Heaven Land (DN 72).
Am testat în weekendul ăsta piscina de la Păuleşti. Apa e curată, tot spaţiul din jurul piscinei a fost acoperit cu o mochetă de tip gazon artificial, iar preţurile sunt unele de timp improbabil: 15 lei, sau 10 lei după ora 18.00. De weekendul viitor, vor intra in vigoare tarife diferentiate, ca anul trecut, pe weekend si timpul saptamanii.
Piscina Ana Maria Pop se deschide cel mai tarziu pe 15 iunie
"O să terminăm piscina anul acesta, in jur de 15 iunie, chiar dacă am tot întârziat lucrările din cauza vremii ploioase", spune Eugen Popescu, proprietarul bazei sportive Ana Maria Pop, din zona de est a Ploieştiului.
Popescu estimează că va finaliza în iunie lucrările la cele două piscine, una de 25x15 metri, cu iluminare subacvatică, şi una mai mică, destinată copiilor. Când vor fi finalizate, cele două piscine vor avea probabil cel mai mare spaţiu destinat şezlongurilor din Ploieşti, cu peste 500 de locuri. Santierul deschis lângă terenurile de fotbal indică şi un bar, ceea ce face ca şi investiţia într-o terasă să fie foarte probabilă.
Anul acesta, Eugen Popescu vrea să modernizeze şi terenurilor de fotbal ale bazei sportive, chiar dacă criza îşi spune cuvântul. "E mai greu decât anul trecut, când trăiam din banii care veneau din urmă. Acum, firmele trăiesc din banii care se fac tot în prezent, iar climatul economic nu mai încurajează asta. Din acest motiv, am devenit foarte atenţi cu investiţiile pe care le facem. Prindem sigur sezonul estival cu piscina şi terminăm, probabil, şi depozitul logistic de la Bucov ", a mai declarat Popescu.
Citeşte şi cum se prezintă anul acesta piscinele Perla Păuleşti şi Laguna Ploieşti.
Oferta de Duminica - 500 de lei costa abonamentul pe toata vara la piscina Laguna
De astăzi, un abonament pe tot sezonul la clubul Laguna din Ploieşti costă 500 de lei. Până vineri, data deschiderii clubului, abonamentul putea fi cumpărat cu doar 350 de lei. Abonamentul asigură acces gratuit la piscină, nu şi la terenurile de fotbal.
Club Laguna este a doua piscină care s-a deschis în acest sezon, după Perla Păuleşti.
Piscina Perla din Paulesti s-a deschis - GALERIE FOTO
Piscina Perla dă tonul distracţiei acvatice din Prahova şi îşi deschide azi porţile, cu intrare gratuită până duminică, 16 mai. De anul trecut, la Perla s-au făcut câteva modificări importante. S-a schimbat alimentarea cu apă a piscinei, astfel ca apa proaspătă (deci rece!), să nu mai intre prima oară în bazinul piticilor, ci în bazinul mare. Barul de lângă piscină a fost mutat pe iarbă, astfel că acum lângă bazine au loc vreo 300 de şezlonguri. A fost schimbată şi mocheta din jurul piscinei, cu una specială. Terenul de fotbal a primit şi el un suport sintetic nou, iar cele două saloane ale restaurantului sunt acum trei. Perla are acum şi două terase, una lângă restaurant (dotată cu vatră pentru berbecuţi la proţap), şi una rustică, lângă piscină. Cele 20 de camere ale pensiunii Perla au fost reechipate, iar locul de joacă a fost mutat, de lângă terasa din spate, în apropierea piscinei.
Tarifele de acces sunt modice: de luni până vineri, adulţii plătesc 15 lei pe zi sau 10 lei după ora 17.00; copii de 6-14 ani însoţiţi de adult plătesc 10 lei, iar copii sub şase ani intră gratuit. Sâmbăta şi duminica, tarifele sunt de 20 de lei pentru adulţi şi 10 pentru copii de 6-14 ani. Proprietarii piscinei vor menţine sistemul de carduri personalizate de acces şi un preţ de 400 de lei pentru un abonament pe tot sezonul. De azi până duminică, intrarea este gratuită la Piscina Perla din Păuleşti. Tariful de cazare la pensiune este de 100 de lei pe noapte, iar tariful de închiriat terenul de fotbal este de 60 de lei pe oră.
Accesul la Piscina Perla e foarte simplu: intri în Păuleşti şi mergi până întâlneşti un banner galben de-a latul şoselei, loc în care o iei la stânga. Piscina este la capătul străzii, pe dreapta.
Piscina Perla este prima piscină din Prahova care îşi începe programul pe 2010. Anul trecut, a concurat cu Heaven Land (DN 72), Laguna Pool Club (Ploieşti) şi Terra Verde (Boldeşti). Şi dacă Heaven Land a fost locul unde te duceai cu perechea să asculţi muzică house la maxim, Laguna - fiţa urbană, iar la Terra Verde s-au dus mai mult găştile de băieţi mâncători de seminţe, Perla a fost şi rămâne cea mai bună alegere pentru "proprietarii" de copii, dintr-un motiv foarte simplu: are cel mai mare bazin pentru copii.
Ultimele articole
-
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 23:03
Ce masini sunt prezentate la Salonul Auto Ploiesti 2012 - GALERIE FOTO
Circa 20 de modele de Hyundai, BMW, Renault, Ford, Dacia,… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 22:43
Asesoft Ploiesti, la a treia victorie in fata Timisoarei - 63-55 - GALERIE FOTO
Timisoara mai asteapta inca un sezon pentru a mai spera… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 22:36
Eriksson va cumpara FC Petrolul. Vis sau realitate?
"Am primit o hârtie oficială a unui grup de investitori… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 22:33
Cod PORTOCALIU de inundatii pe Teleajen si Cricovul Sarat
Având în vedere situatia hidrometeorologica si prognoza meteorologica pentru urmatoarele… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 22:27
FC Petrolul, amendat cu 10.000 lei pentru scandarile suporterilor
Gruparea ploiesteana a invins in meciul cu Sportul Studentesc, dar… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 16:16
Baschet: Corina Ungureanu vine la Brazi, la meciurile din finala 2012
Fosta dublă campioană mondială şi europeană la gimnastică, Corina Ungureanu,… -
Hamutovski si-a prelungit contractul cu FC Petrolul Portarul Vasili Hamutovski (33 ani) a ajuns la un nou…Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 16:14
-
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:34
Studenta criminala de la medicina a nascut un copil fara maini. Pruncul a murit imediat dupa nastere
Fosta studenta la Medicina Carmen Bejan, condamnata pentru participarea la… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:31
Zvon: Apple pregateste doua modele noi de iPhone: 5.1 si 5.2
Pentru ca trecea imediat o saptamana de cand nu ne-am… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:27
Rompetrol a ieftinit benzina, dar a scumpit motorina
Rompetrol a modificat, de miercuri, preturile carburantilor comercializati in statiile… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:24
Permise auto noi, din 2013. Vezi cum va arata noul model
In primul rand, nu trebuie sa va speriati: nu va… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:21
Ploiestenii de la Otto Fishing Team au doborat recordul mondial la pescuit: 25 de tone de peste in 96 de ore
Catalin Grigore si echipa sa „Otto Fishing Team", alaturi de… -
Pieton lovit de masina pe strada Emile Zolla din Ploiesti Un accident de circulatie a avut loc cu putin timp…Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:16
-
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 14:33
Vezi ce porecla i-a pus Doroftei lui Bute si ce il sfatuieste sa faca la meciul cu Froch
“Lucica e in forma maxima si, dupa cum il stiu,… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 14:30
Eurovision 2012: Mandinga s-a calificat in finala!
Mandinga, reprezentanta Romaniei la Eurovision 2012, va participa la finala…






















