Petrolul Ploieşti, 2-0 cu Metalurg Liepajas
FC Petrolul şi-a încheiat, ieri, seria meciurilor de verificare din această pauză competiţională, odată cu ultimul test disputat în stagiul de la Lara, contra letonilor de la Metalurg Liepajas. “Lupii” s-au impus cu 2-0, prin golurile marcate de către Fl. Dumitru (15) şi Opriţa (69, pen.).
Cel mai important joc din acest al doilea cantonament, judecând după valoarea adversarului, a început în nota de dominare a “galben-albaştrilor”, Dina (6) nereuşind să-l învingă pe portarul advers, după ce scăpase singur cu acesta, pe partea stângă. Petroliştii au deschis repede scorul, graţie execuţiei de senzaţie a lui Florentin Dumitru (15), cel care a trimis, de la circa 30 de metri, lateral dreapta, în vinclul opus al porţii apărate de către Steinbors, iar Melinte (22) a ratat şansa desprinderii, Steinbors respingând şutul expediat, de la 14 metri, de către fundaşul central al “lupilor”. Primele 45 de minute s-au încheiat cu letonii mai periculoşi în ofensivă, Solonicins (37 – reluare de la 8 metri, pe lângă poartă, după o minge respinsă de Povilas) şi Kalns (44 – şut din marginea careului mare, deturnat în corner de către Povilas) trecând pe lângă egalare.
Prima ocazie, după reluare, i-a aparţinut lui Pompiliu Stoica (64), cel care a executat periculos o lovitură liberă de la 25 de metri, portarul balticilor respingând de sub transversală, iar, cinci minute mai târziu, “găzarii” au reuşit să se desprindă, Opriţa transformând fără emoţii un penalti obţinut de către Roman, faultat în careu de Baguzis. Duelul dintre cei doi jucători s-a repetat şi în suprafaţa de pedeapsă petrolistă, cu acelaşi deznodământ, însă Gritti (83) a avut o intervenţie excelentă, parând lovitura de la punctul cu var executată de către Kalns.
Accidentaţi, Surugiu şi Neagu n-au fost folosiţi astăzi, în vreme ce Mustivar a acuzat o problemă musculară la încălzirea de dinaintea partidei, fiind înlocuit de către Fl. Dumitru în primul “11”. Totodată, Vincent Bikana a plecat, azi-noapte, în Elveţia, el trebuind ca, astăzi, să se prezinte la Consulat pentru a obţine viza de România. Delegaţia ploieşteană va reveni în ţară în cursul serii de mâine.
FC Petrolul Ploieşti– Metalurg Liepajas 2-0 (1-0)
Marcatori: Fl. Dumitru (15), Opriţa (69, pen.).
FC Petrolul: Povilas (46 Gritti) – Străuţ (46 Tudor), Linares, Melinte, Ben Djemia (46 Stoica) – Fl. Dumitru (50 Bărbulescu), Negru – Opriţa (69 Buleică), Boudjemaa (Stojimirovic), Buhuşi (46 Borza) – Dina (46 Roman).
Metalurg: Steinbors – Zirnis, Baguzis, Klava, Krajvkis – Solonicins, Tamosauskas, Prohorenkovs, Golovins – Kamess, Kalns. Au mai intrat: Savalnieks, Hmisz, Gucs, Punkuls.
FC Petrolul: Fără Enescu şi Komazec în Antalya
Reveniţi acasă în cursul nopţii de miercuri, petroliştii şi-au continuat, joi şi vineri, antrenamentele la Ploieşti.
Elevii lui Valeriu Răchită au primit o mini-vacanţă, până luni, atunci când îşi vor relua pregătirile, iar marţi vor pleca în Antalya, pentru un nou stagiu centralizat.
Pentru acest cantonament, tehnicianul "lupilor" nu va conta pe serviciile lui Dănuţ Enescu şi Nikola Komazec, cei doi jucători nemaintrând în planurile primei echipe, lor urmând să le fie găsite alte formaţii, unde să fie transferaţi sau să evolueze sub formă de împrumut. În rest, lotul va fi acela care a terminat stagiul de la Belek, însă, foarte probabil, vor mai sosi jucători noi.
"Lupii" s-au intors din Antalya, dar nu pentru mult timp. Vezi programul echipei
După 18 zile petrecute la Belek, petrolistii au revenit acasă, puțin după miezul nopții trecute.
"Lupii" nu au timp de pauză, iar ieri, la ora 15.00, au avut programată reunirea la stadionul "Ilie Oană", pentru o ședință de pregătire ce s-a desfășura în sala de forță.
Astazi, elevii lui Valeriu Răchită se vor antrena la sala "Leonard Doroftei", sâmbătă și duminică vor avea liber, urmând ca, de marți, să se întoarcă în Antalya, cel mai probabil la Lara, pentru un stagiu ce se va întinde până la finalul săptămânii viitoare.
Noutati de la antrenamentele "Lupilor" din Antalya
Vincent Bikana a semnat cu FC Petrolul
Fotbalistul camerunez Vincent Bikana a semnat, astăzi, contractul cu FC Petrolul Ploieşti. Fundaşul central, ultima dată component al echipei elveţiene Neuchatel Xamax, va fi jucătorul “lupilor” pentru următoarele trei sezoane şi jumătate. Totodată, francezul Selim Ben Djemia şi italianul Matteo Gritti au semnat acordurile cu FC Petrolul, în cazul lor înţelegerile urmând să fie valabile până la finalul actualei stagiuni.
Mathlouthi este aşteptat în România
Atacantul francez Ali Mathlouthi a părăsit, astăzi, cantonamentul petroliştilor, fiind obligat, conform unui acord scris, să revină la clubul de care aparţine contractual, RC Lens. De altfel, tocmai în baza acestei înţelegeri, Mathlouthi avea rezervate biletele de avion către Franţa pentru ziua de astăzi. „Din punctul nostru de vedere ne-am înţeles cu el. Este un jucător valoros şi ne dorim să-l legitimăm, chiar dacă asta va presupune un efort financiar substanţial pentru clubul nostru”, a precizat Valeriu Răchită. Astfel, Mathlouti, marcatorul unicului gol al „galben-albaştrilor” în partida cu Litex, este aşteptat să vină la Ploieşti după ce delegaţia petrolistă se va întoarce în ţară.
Încă un fundaş central în teste
Fundaşul central bosniac Kenan Cejvanovic a sosit, aseară, în cantonamentul de la Belek, urmând să fie urmărit de către Vivi Răchită la antrenamentele din aceste zile, ca şi la meciul test de mâine, cu Chindia Târgovişte. În vârstă de 25 de ani, Cejvanovic (1.91 m) a evoluat, ultima dată, în Croaţia, la NK Karlovac.
Pierre Wome, în vizorul „galben-albaştrilor”
Fostul internaţional camerunez Pierre Wome ar putea evolua pentru FC Petrolul Ploieşti în returul actualei stagiuni. Wome n-a putut ajunge în timp util în cantonamentul de la Belek, din cauza formalităţilor legate de obţinerea vizei de intrare în Turcia, însă este aşteptat să sosească în România la finalul acestei săptămâni, clubul ploieştean demarând formalităţile în acest sens. În vârstă de 31 de ani, Wome evoluează pe postul de fundaş, iar în cariera sa a trecut pe la cluburi de prim rang din Europa: AS Roma, Bologna, Fulham, Espanyol Barcelona, Brescia, Internazionale Milano, Werder Bremen sau FC Koln. De asemenea, Wome a strâns 67 de selecţii pentru naţionala Camerunului
"Lupii" s-au impus cu 2-1 in partida cu Paksi
FC Petrolul îşi continuă şirul victoriilor în turneul din Antalya, câştigând, în acestă seară, partida cu FC Paksi (Ungaria, Liga I). „Lupii” s-au impus cu 2-1 (1-0), prin golurile marcate de către Buhuşi şi Vali Negru.
Menţinându-se pe trendul ascendent al evoluţiilor din ultima perioadă, petroliştii au făcut, contra ungurilor de la Paksi, poate cel mai bun meci al lor din Antalya. Cu o prestaţie solidă atât în faza de apărare, cât şi în cea de atac, formaţia lui Valeriu Răchită s-a impus fără probleme, chiar dacă scorul final ar putea lăsa impresia unui meci echilibrat. Ploieştenii au deschis scorul în minutul 12, atunci când, la o lovitură liberă de la 22 de metri, Fl. Dumitru i-a mişcat uşor mingea lui BUHUŞI, iar „decarul” petroliştilor a înscris cu un şut ce l-a păcălit pe Csernyanski. 1-0 a fost şi scorul primei părţi, iar, imediat după reluare, „galben-albaştrii” au dat startul ofensivei la poarta maghiară. Mai întâi, lui Opriţa (48) i-a fost refuzat un penalty evident, pentru ca, doar un minut mai târziu, după un corner de pe dreapta, Negru să reia, cu capul, de la patru metri, în blocajul portarului advers. Boudjemaa (53) a trimis de la 16 metri, razant cu transversala, şi tot el, trei minute mai târziu, a ratat o reluare decisivă, din mijlocul careului, la o centrare venită, de pe dreapta, de la Opriţa. Inevitabil, desprinderea s-a produs la capătul primei ore de joc, atunci când ultimul venit în tabăra „lupilor”, franco-tunisianul Ali Mathlouthi, a avut o cursă explozivă pe partea dreaptă, a pierdut un adversar pe drum şi, pătruns în careu, a centrat ideal în faţa porţii, de acolo de unde NEGRU nu putea greşi: 2-0. Mathlouthi (63) a repetat acţiunea, însă pe partea opusă, dar Borza a trimis, incredibil, în bară, de la doar doi metri, şi tot Mathlouthi a apărut, mai apoi, la finalizare, şutul său, de la 16 metri, fiind „scos”, de la colţul scurt, de către portarul advers. În prelungirile meciului, ungurii au reuşit să reducă din handicap, după ce Szatmari a reluat în plasă o minge respinsă, în lateral, de către Gritti, iar meciul s-a încheiat cu o nouă ocazie uriaşă a ploieştenilor, Stojimirovic nereuşind să puncteze, la capătul încă unei acţiuni excelente a lui Mathlouthi.
Mâine, de la ora 17.00, FC Petrolul va întâlni pe Litex Lovech, în penultimul test al stagiului de la Belek.
FC Petrolul: Povilas (46 Gritti) – Buleică (46 Străuţ), Melinte, Bikana (59 Tudor), Ben Djemia (46 Stoica) – Mustivar (65 Stojimirovic), Negru (59 Bărbulescu) – Dumitru (46 Neagu), Opriţa (59 Borza), Buhuşi (46 Boudjemaa) – Dina (46 Mathlouthi).
Fotbalistii de la Petrolul, shopping in Antalya
Dimineaţă pentru shopping
După două săptămâni extrem de încărcate şi aflându-se înaintea unui final de cantonament la fel de intens, petroliştii şi-au permis să aiba, astăzi, o zi ceva mai lejeră. “Lupii” au sărit, astfel, peste antrenamentul de dimineaţă, înlocuindu-l cu o “şedinţă” de shopping, de circa două ore, la un mall din Antalya. De după-amiază, echipa va reveni la programul normal, iar mâine şi poimâine va avea parte de două teste solicitante, cu Pecsi (Ungaria, ora 17.30, complex Arcadia din Belek) şi Litex Lovech (Bulgaria, ora 16.30, complex Rixos Belek). Niciuna dintre cele două întâlniri nu va fi televizată.
Încă un francez în teste
Astăzi, la prânz, în cantonamentul de la Riu Kaya a sosit atacantul francez Ali-Azouz Mathlouthi, cel care va fi urmărit la lucru de către Valeriu Răchită în amicalele de la finalul acestei săptămâni. În vârstă de 24 de ani, Mathlouthi (1.76 m) a evoluat, ultima dată, la RC Lens, în eşalonul secund francez. Matlouthi are bifate 3 meciuri în prima ligă, cu Strasbourg, el mai evoluând la Chateauroux şi Arles-Avignon.
Voican ratează restul sezonului
Din păcate, estimările doctorului Mircea Miu, făcute în urma accidentării lui Andrei Voican, s-au confirmat, după ce jucătorul, ajuns în ţară, a efectuat un control RMN. Acesta a relevat faptul că Voican a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi a cornului posterior al meniscului. În această situaţie, tânărul fotbalist va trebui să suporte o intervenţie chirurgicală, urmând să revină pe gazon din sezonul viitor.
Ce program de weekend au "lupii galbeni" in Antalya
Sâmbătă cu Pecsi, duminică împotriva lui Litex
Confruntarea cu Litex Lovech a apărut suplimentar în programul de meciuri amicale al "galben-albaştrilor", ceilalţi adversari rămânând stabiliţi conform ţintarului iniţial. Astfel, sâmbătă, cel mai probabil de la ora 17.30, Petrolul va întâlni formaţia maghiară de primă ligă Pecsi MFC, urmând ca, o zi mai târziu, de la ora 16.30, formaţia lui Valeriu Răchită să joace cu bulgarii de la Litex Lovech.
Altfel, după întâlnirea cu Slovacko, tehnicianul "lupilor" a decis să renunţe la doi dintre jucătorii veniţi în probe, francezul Yohan Lasimant şi egipteanul Mohad Emad Mourad, în vreme ce camerunezul Vincent Bikana rămâne să se pregătească alături de formaţia ploieşteană.
"Lupii" i-au invins "categoric" pe fotbalistii de la Slovacko
Cel de-al şaselea joc din Antalya a adus şi cea mai consistentă evoluţie a „galben-albaştrilor” din acest stagiu, Petrolul învingând de o manieră categorică formaţia cehă FC Slovacko, scor 4-0. Golurile au fost marcate de Mustivar (41), Dina (43) şi Opriţa (60 şi 68).
După un start de partidă ceva mai timid, cehii având şansa să deschidă scorul la un şut al lui Lukas (20) blocat providenţial de către Străuţ, petroliştii au pus stăpânire pe joc, ratarea lui Dina (29) prefaţând, practic, un final de primă repriză cu multe evenimente. Mustivar (41) a deschis scorul cu un şut de la 18 metri, ce l-a depăşit pe Melicharek, iar, după numai două minute, Dina a primit o pasă ideală de la Vali Negru şi l-a executat pe portarul advers, cu un şut de la 10 metri, lateral stânga.
„Lupii” au continuat să facă legea şi după reluare, Opriţa (60) punctând pentru 3-0, cu un „cap” de la 6 metri, lateral dreapta, la o centrare ideală venită, de pe partea opusă, de la Florentin Dumitru. Cei doi au „lucrat” şi golul patru, pasa lui Dumitru, în spatele liniei defensive adverse, fiind continuată perfect de către Opriţa, acesta driblându-l pe Melicharek şi trimiţând în poarta goală. 4-0 a fost şi scorul final al întâlnirii, Petrolul obţinând, astfel, cea de-a patra victorie în cele şase meciuri disputate până acum în Antalya.
În meciul de astăzi, Valeriu Răchită i-a trimis în teren pe Povilas (46 Gritti, 84 Oprea) – Străuţ (59 Buleică), Melinte (70 Bikana), Ben Djemia, Stoica (59 Bărbulescu) – Mustivar (65 Buhuşi), Negru (84 Tudor) – Opriţa (70 Mourad), Boudjemaa (46 Dumitru), Neagu (46 Surugiu) – Dina (70 Lasimant).
Petrolul-Slovacko se joaca acum pe Digi Sport
FC Petrolul susţine cel de-al şaselea joc de verificare din Antalya. Formaţia ploieşteană s-a intalnit cu FC Slovacko (Cehia, primul eşalon), partida desfasurandu-se la Lara, pe o bază din apropierea stadionului Mardan, de la ora 11.15, fiind transmisă în direct de către Digisport.
"Lupii galbeni" si-au mutat antrenamentele de pe teren, in sala de forta. O furtuna a maturat Antalya
După o perioadă ideală din punctul de vedere al condiţiilor atmosferice, petroliştii au făcut cunoştinţă, în această dimineaţă, şi cu vitregiile vremii, o furtună puternică "măturând" Antalya.
În aceste condiţii, antrenamentul de dimineaţa, programat să se desfăşoare pe teren, a fost compromis, "lupii" fiind nevoiţi să se mute în sala de forţă a hotelului Riu Kaya. La această şedinţă de pregătire a participat şi un jucător nou, venit în probe chiar în această dimineaţă.
Este vorba despre egipteanul Mohab Emad Mourad, un fotbalist în vârstă de 21 de ani, ce evoluează pe postul de mijlocaş dreapta. Mourad a jucat ultima dată în ţara natală, la El-Shorta Ittihad, dar nu este la prima experienţă externă, în sezonul 2008-2009 figurând în lotul formaţiei germane VfB Lubeck. El va fi văzut la lucru mâine, în testul cu Slovacko.
Ultimele articole
-
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 23:03
Ce masini sunt prezentate la Salonul Auto Ploiesti 2012 - GALERIE FOTO
Circa 20 de modele de Hyundai, BMW, Renault, Ford, Dacia,… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 22:43
Asesoft Ploiesti, la a treia victorie in fata Timisoarei - 63-55 - GALERIE FOTO
Timisoara mai asteapta inca un sezon pentru a mai spera… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 22:36
Eriksson va cumpara FC Petrolul. Vis sau realitate?
"Am primit o hârtie oficială a unui grup de investitori… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 22:33
Cod PORTOCALIU de inundatii pe Teleajen si Cricovul Sarat
Având în vedere situatia hidrometeorologica si prognoza meteorologica pentru urmatoarele… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 22:27
FC Petrolul, amendat cu 10.000 lei pentru scandarile suporterilor
Gruparea ploiesteana a invins in meciul cu Sportul Studentesc, dar… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 16:16
Baschet: Corina Ungureanu vine la Brazi, la meciurile din finala 2012
Fosta dublă campioană mondială şi europeană la gimnastică, Corina Ungureanu,… -
Hamutovski si-a prelungit contractul cu FC Petrolul Portarul Vasili Hamutovski (33 ani) a ajuns la un nou…Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 16:14
-
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:34
Studenta criminala de la medicina a nascut un copil fara maini. Pruncul a murit imediat dupa nastere
Fosta studenta la Medicina Carmen Bejan, condamnata pentru participarea la… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:31
Zvon: Apple pregateste doua modele noi de iPhone: 5.1 si 5.2
Pentru ca trecea imediat o saptamana de cand nu ne-am… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:27
Rompetrol a ieftinit benzina, dar a scumpit motorina
Rompetrol a modificat, de miercuri, preturile carburantilor comercializati in statiile… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:24
Permise auto noi, din 2013. Vezi cum va arata noul model
In primul rand, nu trebuie sa va speriati: nu va… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:21
Ploiestenii de la Otto Fishing Team au doborat recordul mondial la pescuit: 25 de tone de peste in 96 de ore
Catalin Grigore si echipa sa „Otto Fishing Team", alaturi de… -
Pieton lovit de masina pe strada Emile Zolla din Ploiesti Un accident de circulatie a avut loc cu putin timp…Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 15:16
-
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 14:33
Vezi ce porecla i-a pus Doroftei lui Bute si ce il sfatuieste sa faca la meciul cu Froch
“Lucica e in forma maxima si, dupa cum il stiu,… -
Publicat Miercuri, 23 Mai 2012 14:30
Eurovision 2012: Mandinga s-a calificat in finala!
Mandinga, reprezentanta Romaniei la Eurovision 2012, va participa la finala…






















