Şi-a salutat maşina pe Facebook cu un "welcome", şi are şi de ce: este un Ferrari 599 GTB, care a costat cu foaaarte puţin sub 250.000 de euro. Ferrari 599 GTB inlocuieste ultimul model din seria Maranello, are un motor cu 12 cilindri şi 6.000 cmc, 620 de cai putere şi atinge o viteză maximă de 330 de kilometri la oră. Este maşina pe care Ferrari a pus cel mai puternic motor pe care l-a produs vreodată; practic, fiecare 2,6 kilograme ale maşinii sunt propulsate de câte un cal-putere.
Maşina, care pare să fie cumpărată de pe site-ul mobile.de, îi aparţine lui Daniel Trandafirescu, fiul lui Ionel Trandafirescu, adjunctul şefului IPJ Prahova. La începutul acestui an, Daniel Trandafirescu a fost prins de paparazzi Cancan alături de Daniela Crudu (detalii AICI). Relatările de presă ulterioare au sugerat că din cauza Cruduţei, Trandafirescu Junior a divorţat (detalii AICI) şi a avut un conflict dur (detalii AICI) cu tatăl său, primul la comanda Poliţiei Prahova atunci când comandatul Bogdan Despescu nu-şi poate exercita atribuţiile, şi care nu e deloc încântat să ajungă aşa în atenţia presei.
Vezi mai jos o galerie foto cu cea mai scumpă maşină a Ploieştiului şi AICI ce alt personaj al Ploieştiului conduce un Porsche 911 Turbo, una dintre puţinele maşini care se poate pune cu un Ferrari.






















