stiri prahova

9 celeb

MIB


Joi, 29 Iulie 2010 22:53

Alexandru Cosma face Baicoiul faimos la Unifight 2010

Scris de 
Pe data de 31 iulie 2010 începând cu ora 9,00 va avea loc la Strehaia, Mehedinţi, Campionatul Naţional de copii şi juniori de Unifight. Tinere speranţe precum Valentina GHEORGHE, Alexandru COSMA (C.Copiilor Băicoi), Ionuţ RĂCEANU, Nicu SPERIUŞ, Alina LEPĂDAT (C.Copiilor Strehaia), Florin ABABEI, Marcela DÂRJAN (C.S. Moldova, Iaşi)  vor lupta pentru a face parte din lotul ce va reprezenta România la Campionatul European de Unifight juniori 2010. Campionatul European de juniori, găzduit pentru al treila an consecutiv de ţara noastră, va avea loc la Reşiţa în perioada 18-22 august 2010. După Drobeta Turnu Severin 2008 (12 sportivi, o medalie de aur, 4
medalii de argint şi 4 medalii de bronz), Mangalia 2009 (25 de sportivi, 5 medalii de aur, 4 medalii de argint şi 12 medalii de bronz), Campionatul European de la Reşiţa va avea o reprezentare puternică a României, atât la fete cât şi la băieţi. Cu o participare de peste 80 de sportivi, Campionatul Naţional de pe 31 iulie va selecta cei mai valoroşi dintre juniorii ce se antrenează în sistem Unifight, descris de către orientali precum încununarea artelor marţiale, în cel mai bun sistem competiţional. După parcurgerea unei piste cu obstacole, cu probe de tir, concurenţii vor intra pe suprafaţa de luptă pentru a se înfrunta în sistem full contact.
Referinte / http://www.unifight.ro/
Citit de 472 ori
Administrator

www.PH-online.ro a fost înfiinţat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. Acum, este cel mai citit ziar online al Prahovei, conform Trafic.ro, cu 250.000 de vizitatori unici şi 1,5 milioane de afişări în 2010. Doar informaţiile care nu includ contribuţii ale editorilor sunt semnate cu "Administrator". Pentru alte informaţii, contactaţi-ne la adresa de email de mai jos.
Aici: pagină de Facebook


 

Website: www.PH-online.ro

1 Comment

  • Comment Link Simona Niculescu Joi, 29 Iulie 2010 23:46 posted by Simona Niculescu

    Îi urăm mult succes şi Valentinei. Copiii antrenaţi de Mădălin Tănase sunt în general foarte bine pregătiţi, şi sperăm să li se cânte imnul la Europene.

Lasati un comentariu pentru acest articol

imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine
imagine

Ultimele articole

  •