Ionuţ Georgescu, preşedinte executiv CSU Asesoft: "Despărţirea de Mike Jones a reprezentat o alegere extrem de dificilă.
Am sperat, încă de la începutul lunii decembrie, că Mike nu va avea probleme în a se recupera. Nu ne-am înşelat, însă în acest moment în care lotul nostru număra 7 jucători străini, ne-am gândit că ar fi mai bine să luăm o asemenea decizie din mai multe considerente.
Dacă l-am fi păstrat pe Mike pentru partidele din playoff, din start ne asumam un risc mult prea mare. Cu el pe foaia oficială, trebuia să lăsăm în afara lotului alţi doi jucători, însă Mike nu ar fi rezistat mai mult de 10 minute în teren. Nu ar fi adus acel plus în plan ofensiv, la fel ca în debutul campionatului, şi, mai mult, am fi riscat o nouă recidivă a accidentării sale.
Mike se va întoarce joi în State, va sta alături de familia sa şi va urma, fără nicio grabă, un program strict care să-l readucă în circuit, cât mai curând. Întotdeauna despărţirile sunt cele mai grele, însă jucătorul a înţeles că deczia luată este una benefică mai ales pentru el."






















