Daniel Petre, DGRFP Ploiesti: “Judetul Prahova asigura 35% din incasarile Directiei Regionale a Finantelor Ploiesti”

Reporter: Conduceti o directie care subordoneaza mai multe judete? Care sunt incasarile la buget, diferentiat pe fiecare in parte? Este Prahova varful de lance?
Petre Daniel: In cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Ploiesti functioneaza un numar total de 44 de unitati subordonate, structurate la nivelul unitatilor administrative teritoriale, dupa cum urmeaza: Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arges, AJFP Calarasi, AJFP Dambovita, AJFP Giurgiu, AJFP Ialomita, AJFP Prahova si AJFP Teleorman. Acestea administreaza in total un numar de 868.677 contribuabili, din care: persoane juridice – 146.752; persoane fizice cu CIF – 119035 si persoane fizice administrate dupa CNP – 602.890.
Strict, la nivelul AJFP Prahova, functioneaza un numar de 7 servicii fiscale, respectiv Serviciul Fiscal Municipal Campina, Serviciul Fiscal Orasenesc Baicoi, SFO Mizil, SFO Busteni, SFO Slanic, SFO Valeni si SFO Boldesti Scaeni. Administratia Judeteana a Finantelor Publice Prahova administreaza in total un numar de 232.415 contribuabili, din care: persoane juridice – 43.608; persoane fizice cu CIF – 18.822 si persoane fizice administrate dupa CNP: 169.985.
In urma analizei efectuate la nivelul DGRFP Ploiesti asupra activitatii de colectare a veniturilor bugetului general consolidat s-a constatat ca pentru perioada 01.01.2013 – 31.10.2013 programul de incasari venituri bugetare a fost realizat in proportie de 105,9%, inregistrandu-se o depasire de 411,29 mil lei de la un nivel programat de 6.944,79 mil lei, incasandu-se suma de 7.356, 08 mil lei.
Putem afirma ca judetul Prahova este varful de lance in conditiile in care din totalul incasarilor pe regiune un procent de aprox. 35% il reprezinta judetul nostru. De asemenea, pentru un nivel programat de 2.354,21 lei, AJFP Prahova a incasat suma de 2.551, 44 lei, mai mult cu 197,23 mil lei.
Reporter: Ce-ati facut in acesti ani impotriva evaziunii, concret? Cati agenti economici figureaza cu dosar penal si cate dosare sunt acum in judecata?
Petre Daniel: Combaterea evaziunii fiscale a reprezentat un obiectiv prioritar desfasurat pe parcursul anului 2014. Astfel, urmare a verificarilor efectuate au fost intocmite 393 sesizari penale pentru un prejudiciu in valoare totala de 1.033.460.956 lei din care: 69 la contribuabilii mijlocii pentru un prejudiciu de 304.346.162; 323 la contribuabilii mici pentru un prejudiciu in valoare de 649.131.460 si 1 la un mare contribuabil pentru care s-a solicitat delegare de competente, urmare careia s-a stabilit un prejudiciu in valoare de 79.983.334 lei.
S-a acordat o atentie deosebita domeniilor de activitate cu risc fiscal ridicat cum ar fi – producerea si comercializarea produselor din carne; lucrari constructii, producerea si comercializarea produselor petroliere.
Exemplificam in acest sens grupul de firme Carmistim SRL din judetul Prahova, unde pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului si a persoanelor raspunzatoare s-au efectuat controale incrucisate, atat la furnizori, cat si la clienti, pe intreg lantul de comercializare, urmare carora a fost stabilit un prejudiciu total in suma de 89.407.959 lei, astfel, la SC Carmistim SRL, in suma de 87.564.107 lei si la SC Pajo Holding SRL, in suma de 1.843.852 lei. In urma verificarii efectuate in domeniul constructiilor s-au solicitat delegari de competenta si la contribuabili cu domiciliul fiscal in alte judete decat Prahova. De asemenea, dupa dispunerea delegarii de competenta, de efectuare de inspectii fiscal partiale la contribuabili cu domiciliul fiscal in municipiul Bucuresti, s-au intocmit sesizari penale la doua societati comerciale.
Un segment de activitate pe linia combaterii evaziunii fiscale l-a reprezentat si verificarea contribuabililor pe linia salariilor subdeclarate, astfel pe total regiune s-au stabilit debite suplimentare in suma de 33.999.521 lei, pana la data prezentei fiind intocmite 3 sesizari penale pentru suma totala de 90.234 lei.
Reporter: Dati-mi exemplu de masuri urgente si de impact pozitiv in economie, pe care Guvernul ar trebui sa le implementeze?
Petre Daniel: Consideram oportuna demararea verificarilor asupra controlului averilor persoanelor care au in patrimoniu conturi la banci, bunuri material, masini de lux, iahturi, tablouri, in vederea analizarii surselor de venit cu care au realizat aceste averi, respectiv daca acestea au fost declarate si dupa caz impozitarea acestora, cat mai urgent posibil.
Reporter: Daca va intoarceti in timp, ce meserie ati vrea sa aveti si ce post ati vrea sa ocupati? Aveti un model de tara, unde v-ar placea sa conduceti Fiscul?
Petre Daniel: Sincer, mi-ar placea sa ma intorc la catedra, sa fiu din nou profesor. Un model de tara pentru mine ar fi Danemarca, acolo relatia contribuabil-Fisc este ideala. Seful Fiscului nu e cunoscut de nimeni. Acest gen de relatie mi-ar placea. Eu imi fac treaba, tu contribuabil iti faci datoria si noi nu trebuie sa ne cunoastem.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: