Gabriela Anghel (PP-DD): ”Parteneriatul cu PSD este o variantă de compromis”
Preşedintele PP-DD Prahova, deputatul Gabriela Lola Anghel, îi contrazice ferm pe social-democraţii care spun în Prahova au început negocierile între aceste două formaţiuni politice şi ne spune de ce nu se simte ”comod” în această alianţă şi cum e cu politica şi compromisul.
PSD zice că au fost demarate negocierile, dvs spuneţi că nu. Unde este adevărul?
Gabriela Anghel: Adevărul este acolo unde este, se poate vedea. Dacă PSD spune că am început negocierile, poate spune şi ce am negociat.
Ce veţi cere la negocieri?
G. A.: Nu ne-am gândit încă ce vom cere pentru că nu are sens. Întâi trebuie să avem o discuţie de principiu şi apoi să vedem cum înţeleg dânşii colaborarea la nivel de judeţ.
Cum credeţi că vor fi negocierile?
G. A.: Sunt convinsă că nu vor fi uşoare pentru că sunt oameni cu experienţă. Nu cunosc atât de bine persoanele cu care voi negocia. M-am întâlnit cu domnul Cosma la un moment dat, dar nu a fost vorba de nicio negociere la momentul respectiv.
Sunteţi mulţumită de scorul PP-DD Prahova de la europarlamentare?
G. A.: Sunt mulţumită, dar nu în ceea ce priveşte procentajul, pentru că el este evident unul slab, dar, având în vedere că partidul, la nivel naţional, a stat la 3,67% şi la nivel de Prahova am avut 4,19%, sunt mulţumită că măcar am fost peste media partidului. Este foarte greu să aduci Prahova peste media partidului. Este prima dată când am reuşit.
Ce credeţi că a contat la aceste alegeri astfel încât să reuşiţi să ieşiţi peste media naţională a PP-DD?
G. A.: Nu ştiu să spun. Poate fi rezultatul unei implicări destul de bune, zic eu, a tuturor colegilor mei din teritoriu sau poate fi pur şi simplu un rezultat venit pe valul anterior de popularitate, sau mai bine zis rămas din valul rămas. Oricum, colegii mei au muncit cu toţii. Aici este vorba despre un rezultat naţional la nişte alegeri care oricum sunt foarte complicate ca şi impact motivaţional la nivelul organizaţiei şi al electoratului.
Nu vă este teamă că electoratul PP-DD va reacţiona negativ ca răspuns la asocierea cu PSD?
G. A.: Depinde ce avem de făcut. Omul nu înţelege foarte bine că un program pe care îl ai ca şi partid nu poţi să îl pui în aplicare cu 10%, nici măcar cu 14%, dar cel mult poţi să ţii o direcţie în sensul de a obţine din acel program ceea ce se poate şi măcar să lupţi pentru treaba aia. Cu 10%, cu 14% măcar atât se poate face. Oamenii ne-au reproşat că suntem o mare dezamăgire, că nu am făcut nimic din cele o sută de puncte, unii poate au înţeles, alţii poate că nu au înţeles că noi, practic, nu aveam cum să realizăm nimic din acele o sută de puncte până la momentul ăsta. Dar s-a ajuns concluzia, la nivel naţional, de a se încerca o variantă de guvernare. Este o variantă de compromis atât pentru noi, cât şi probabil pentru PSD, dar este o variantă care nouă în mare parte de aici ne vine, de la reproşurile electoratului că nu am încercat să facem ceva. Poftim, încercăm şi varianta asta să vedem dacă putem realiza ceva împreună cu PSD-ul! Ei sunt la guvernare, datoria noastră este să tragem circumstanţele de partea noastră ca să putem realiza o parte din cele o sută de puncte.
Eu cred că oamenii vor înţelege, până la urmă. Avem varianta de a sta deoparte până în 2016 şi de a nu realiza nimic şi avem varianta de a încerca. Eu nu spun că vom reuşi ceva sau nu, pentru că asta depinde mult şi de serioziatatea PSD-ului, dar măcar încercăm şi eu cred că asta este important. Dacă stăm deoparte, nimic nu va avea finalitate. Avem varianta asta care s-a ivit şi care este una de circumstanţă, pentru că eu sunt convinsă că dacă nu aveam cei 10% în consiliile locale, nu cred că PSD se gândea la o colaborare cu noi, şi este o experienţă extraordinară pentru noi ca şi politicieni noi, care putem să ne implicăm şi în procesul de guvernare, atât cât ni se va permite, până la urmă, pentru că depinde de procentul pe care îl avem şi de seriozitatea PSD-ului, dacă ne va privi ca pe un partener sau ne va primi ca pe o soluţie de compromis.
Merită PP-DD în momentul de faţă, luând în calcul rezultatele, să fie la guvernare?
G. A.: Păi, nu ştiu. UDMR merită să fie la guvernare?
Vă consideraţi un al doilea UDMR?
G. A.: Nu ne considerăm un al doilea UDMR, ci un partid care vrea binele românilor şi al oamenilor care l-au votat. Noi ne-am exprimat o dată în ceea ce priveşte UDMR-ul, ne-am oferit să intrăm la guvernare la momentul la care aveam chiar mai mulţi parlamentari decât UDMR, dar, la acel moment, cererea noastră nu a avut ecou.
Vă simţiţi comod în actuala postură?
G. A.: Nu! Sunt foarte multe lucruri de făcut, este un drum greu, în general de către partidele mari nu se permite celor mici să acceadă în anumite foruri. Probabil că nu mă simt comod, dar sunt conştientă că este un drum pe care, dacă vrei să ai o experienţă, trebuie să îl parcurgi. Probabil că vor mai fi greşeli, probabil că vor mai fi negocieri în care vom mai pierde, vom mai câştiga, dar e un drum pe care un politician trebuie să îl parcurgă pentru a căpăta experienţă şi trebuie să îşi asume.
Aţi vorbit mai devreme despre compromisuri. Înseamnă politica neapărat compromis?
G. A.: Cred că politica este un compromis atâta timp cât eşti conştient că niciodată nu vei mulţumi pe toată lumea. Întotdeauna vor exista nemulţumiţi şi întotdeauna va trebui, ca să împaci o masă cât mai mare de oameni, să faci un compromis şi să aderi la nişte principii pe care nu neapărat le împărtăşeşti tu, personal.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: