Petre Năchilă (IŞJ): ”Învăţământul românesc este la un nivel destul de ridicat şi oricând copiii noştri pot să facă faţă în exterior”

Profesorul de matematică Petre Năchilă, fost director al Colegiului Naţional ”I. L. Caragiale” din Ploieşti, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre revenirea sa în fruntea Inspectoratului Şcolar Prahova, despre calitatea învăţământului românesc şi despre problemele din sistem.

Aţi avut, de-a lungul anilor, o activitate complexă în învăţământ: profesor, director de liceu, inspector general. Cum se vede învăţământul românesc din cele trei posturi?

Petre Năchilă: Eu zic că este un lucru care te pune să vezi din alte perspective tot ceea ce se poate întâmpla într-un sistem de învăţământ, în sensul că eşti şi în postura de personalul didactic, eşti controlat de cineva, în varianta cealaltă iei decizii la nivel de o singură unitate de învăţământ, sau la nivelul tuturor unităţilor dintr-un judeţ. Pentru o astfel de persoană, există şi o provocare: pot să fac faţă, sau nu? Faptul că am revenit pentru a treia oară într-o postură pe care o ştiam destul de bine este un avantaj. Este un avantaj pentru că nu iei totul de la început, există în continuare cadre didactice şi directori pe care îi cunoşti, personalul inspectoratului este în proporţie de 80% acelaşi cu care am lucrat. Deci, perioada de acomodare este scurtă pentru mine.

Ce problemă majoră a învăţământului aţi identificat?

P. N.: Sunt probleme mai multe, nu una singură. Una este cea legată de aducerea învăţământului rom la cerinţele pieţei muncii. Deci, implicare pe parte practică mai mult decât avem acum. Din punctul meu de vedere, dacă luăm numai rezultatele de la olimpiadele internaţionale, ar putea să spună cineva că e numai segmentul de vârf şi că ne raportăm numai la el. Învăţământul românesc este la un nivel destul de ridicat prin cunoştinţele prezentate şi oricând copiii noştri pot să facă faţă în exterior. Luând acum numai segmentele de vârf, aş vorbi şi de cei care au rezultate deosebite şi sunt primiţi la facultăţi fără taxe în învăţământul din ţări dezvoltate. Am avut fericirea şi norocul să am trei elevi din aceeaşi clasă care sunt acum în anul întâi la Cambridge, pe un domeniu de vârf, matematică-informatică. Faptul că ei ţin legătura cu şcoala şi, dacă vin seara, la ora 9.00, cu avionul şi a doua zi la prima oră sunt la şcoală, cred că spune ceva. M-am întâlnit cu 28 dintre cei 30 de absolvenţi ai acestei clase în decembrie. În afară de cinci care studiau în România, restul erau afară. Aici este altă problemă. Oare nu ne pleacă vârfurile afară?

De ce pleacă acolo? Ce nu le oferă învăţământul românesc pentru a-i ţine aici?

P. N.: Ei, asta ar fi o altă problemă a învăţământului românesc. Dar nu pleacă numai ei, ci pleacă de la toate şcolile şi procentul e din ce în ce mai ridicat.
Sunt facultăţi şi universităţi din ţară care ţin la prestigiul lor, dar probabil sunt şi unele unde ceea ce îşi doresc ei să facă nu corespunde dorinţele lor. Există şi varianta de a fi lăsat ştacheta mai jos. (...)
Un alt punct de vedere este legat de relaţia familie-şcoală care nu funcţionează aşa cum trebuie. Nu s-a ajuns încă la un punct de vedere comun în interesul învăţământului, adică interesul copilului. Părinţii, din cauza locului de muncă, au un timp scurt acordat familiei, ceea ce duce la o ruptură şi se ajunge la cazurile la care părinţii aduc copilul la şcoală, dar copilul pleacă, nu intră în şcoală. Deşi e obligaţia prin lege ca un părinte să vină o dată pe lună la şcoală, ea nu prea este respectată.

Aţi identificat ce a câştigat şi ce a pierdut învăţământul în ciclul de schimbări din ultimii ani?

P. N.: Schimbările sunt destul de majore. Poate noile programe şi manuale care vor apărea vor aduce o schimbare în sens pozitiv pentru învăţământ. Desfiinţarea şcolilor profesionale este un regres pentru că a dispărut baza materială şi nu toţi trebuie să aibă studii universitare şi de lungă durată. Avem nevoie şi de forţă de muncă specializată pe meserii stricte.

Care e primul lucru pe care l-aţi face dacă aţi fi ministru?

P. N.: Primul lucru pe care aş putea să-l fac ar fi să încerc să rezolv problema, măcar una dintre ele. Este greu să faci în momentul în care resursele financiare sunt cele care sunt. Eu sunt o fire optimistă, sper că lucrurile se vor îndrepta.

Mai sunt profesorii dedicaţi?

P. N.: Mai sunt. Unii au avut norocul să fie profesori la nişte şcoli cu rezultate deosebite care se menţin. Materialul uman cu care lucrează este deosebit şi atunci şi rezultatele sunt bune. Există şi profesori devotaţi şi la şcoli care au probleme cu copii care le vin. Facem abstracţie de cunoştinţele teoretice şi practice ale profesorilor şi spunem că uneori este mai greu să lucrezi cu un copil cu diverse dificultăţi, decât cu unul foarte bun.