Alexandru Băloi (SJU): ”Voi fi foarte prezent în spital, iar uşa mea va fi mereu deschisă oricând”

Noul manager al SJU Ploieşti, Alexandru Băloi, pare să fie pus pe treabă. Are proiecte ambiţioase legate atât de funcţionarea spitalului, cât şi de schimbarea atitudinii personalului faţă de pacienţi şi familiile lor. Mai multe despre planurile acestuia citiţi în interviul de mai jos.

La ultima discuţie pe care am purtat-o nu eraţi foarte convins că veţi candida pentru postul de manager al SJU. Ce v-a făcut să vă decideţi?

Alexandru Băloi: Decizia pe care am luat-o nu a fost uşoară, nu am luat-o nici peste zi, nici peste noapte. Nu este nici pe departe un post uşor prin prisma a ceea ce consider deocamdată, până să îmi încep munca efectiv acolo, că ar trebui făcut. Cel puţin în ultimii ani, nu am avut locuri de muncă călduţe, unde să stai să îţi aştepţi liniştit salariul. Sunt adeptul ferm al principiului aceluia că în viaţă trebuie să faci ceva cu adevărat care să şi rămână. Am în faţa ochilor imaginea unei gâşte care trece prin apă fără să se ude şi nu îmi place. Trebuie să faci ceva.

Ce consideraţi că trebuie făcut la Spitalul Judeţean?

Având ca şi sursă în principal informaţiile din mass media şi ceea ce a apărut pe site-urile de specialitate, cred că trebuie luate în calcul câteva direcţii prioritare. Ar trebui, în primul rând, să ne gândim la structura organizatorică. În ultimii patru-cinci ani, între 7.000 şi chiar 9.000 de cazuri au fost finalizate în SJU şi nu au putut fi plătite pentru că exced contractul cu CAS, iar aceasta duce la un deficit bugetar pentru că ele au costat resurse ale spitalului. S-ar putea face două lucruri foarte rapid. În primul rând, s-ar putea creşte ponderea cazurilor rezolvate prin spitalizare continuă. Pe de altă parte, ar trebui crescută ponderea consultaţiilor acordate în regim ambulator. Un procent semnificativ din internările în regim continuu în spital reprezintă cazuri care ar putea fi rezolvate şi în spitalizare de zi sau chiar în ambulator. În momentul de faţă, avem 1.080 de paturi pe spitalizare continuă şi doar 19 paturi aprobate prin structură pe spitalizare de zi. Este o disproporţie şi cred că ar trebui crescut numărul de paturi pe spitalizare de zi. În ambulator ar trebui crescut numărul de ore şi de medici care să lucreze în ambulator în cadrul spitalului. Ideal ar fi să avem un program în ambulator şi pentru după-amiază, măcar până la ora 17.00, de exemplu, ca să poată veni şi persoanele care lucrează până la ora 16.00.

Există medici care refuză să facă ore în ambulator.

A. B.: Da, pentru că există secţii care au spor de secţie. Dacă vine în ambulator, pentru acele ore nu mai primeşte sporul. Urmează să discut cu directorul economic să vedem dacă există posibilitatea legală de a compensa pierderea acelui spor, eventual prin creşterea cuantumului sporului, fără a depăşi limita maximă admisă de lege, în mod compensator. De exemplu, dacă primeşte pe secţie 12% din 20% cât ar avea dreptul maxim, dacă ar veni să lucreze în ambulator două ore să pot să îi dau nu 12%, ci poate 14% ca să compensez.

SJU îşi desfăşoară activitatea în patru sedii. Idealul este spitalul monobloc. Atunci îţi scad foarte mult costurile cu utilităţile de la sediile secundare şi costurile generate de obligativitatea consultaţiilor interdisciplinare. Ar fi o modificare de structură de perspectivă şi de durata mai mare. Se poate face o construcţie adiţională la spitalul mare, iar sediile secundare să fie eliberate. Vom discuta să vedem dacă există posibilitatea şi a unor linii de finanţare pe fonduri europene care să ne ajute la un asemenea proiect.

Pacientul se aşteaptă şi la un nivel de confort şi la nişte servicii hoteliere la un anumit standard. Eu m-aş aştepta să am nişte condiţii bune în care să aştept, nu să stau în picioare, rezemat de ziduri. Mi-ar plăcea să am nişte condiţii decente, să pot sta pe o canapea, să beau o cafea sau un ceai. Mi-ar plăcea să fiu anunţat sau să pot citi undeva când s-a încheiat intervenţia chirurgicală la persoana din familia mea, mi-ar plăcea să nu stau la coadă în ambulator ca la magazin, ci eventual să fie un sistem electronic cu bon de ordine şi să văd pe un ecran când îmi vine rândul.

Ce anume v-aţi propus să faceţi pe termen scurt?

A. B.: Imediat trebuie asigurat necesarul de medicamente şi materiale, dar înainte trebuie să îl cunoşti. Necesarul trebuie să fie obiectiv, fundamentat şi bazat pe nevoile reale ale spitalului, nu pe criterii istorice. Supravegherea consumurilor, de asemenea. Mă refer aici la materiale sanitare. Nu este suficient să înregistrezi necesarul de materiale sanitare în secţie, trebuie să ai şi dovada consumului pe secţie. Justificarea a ce ai consumat nu se poate face decât pe pacient, pe individ. Abia când ai o justificare a consumului, îţi poţi da seama care este necesarul real. Abia după ce evaluezi stocurile şi consumul, poţi face prioritizarea achiziţiilor.

Ce facem cu atitudinea medicilor şi a personalului faţă de pacienţi?

A. B.: Se pot face lucruri şi fără bani. Poate cea mai importantă dintre măsurile care trebuie luate şi pentru realizarea căreia nu e nevoie de bani este schimbarea mentalităţii. Nu este un slogan. Asta înseamnă schimbarea atitudinii, a vocabularului folosit, a empatiei faţă de pacient şi de familia lui. O să îmi fac datoria faţă de personalul spitalului de a le readuce, sper eu, la cunoştinţă prevederile legii pacientului, Legea 46/2003. Am să le readuc la cunoştinţă şi obligaţiile prevăzute în Codul deontologic. Schimbarea de mentalitate şi de atitudine faţă de pacienţi este obligatorie, necesară şi trebuie făcută foarte rapid. Şi pentru asta nu este nevoie de bani. Voi fi foarte prezent fizic în spital. Mă aştept să există şi din partea pacienţilor şi a familiei o comunicare. Îi aştept să vină şi să îmi spună. Uşa mea este deschisă oricând, numărul de telefon îl voi face public şi voi fi deschis către toată lumea.

Aveţi emoţii?

A. B.: Da, am. Mi-am luat o răspundere importantă. La SJU mi-am făcut stagiatura, rezidenţiatul şi simt ca o parte din mine spitalul acesta şi consider că e ca un fel de datorie de onoare să pot să pun în practică tot ceea ce ştiu şi tot ce cred că ar trebui făcut ca să obţinem acest bine comun, respectiv creşterea condiţiilor, a calităţii actului medical şi a condiţiilor hoteliere şi, în general, a satisfacţiei pacientului.