Laura Moagher: Am primit doar 24 de cereri de adoptie
Directorul Parcului Memorial "Constantin Stere", Laura Moagher, a explicat, intr-un interviu acordat ph-online.ro, care este situatia actuala privind solicitarile de adoptii din partea ploiestenilor si cum se vor asigura autoritatile ca patrupedele nu vor ajunge din nou pe strada.
Ph-online: In ultima vreme, v-ati confruntat cu o avalansa de cereri de adoptie a cainilor din adapostul de la Bucov. In ce conditii pot fi adoptate aceste animale, ce reguli au fost stabilite in acest sens?
Laura Moagher: Intr-adevar, avalanse de cereri au fost facute verbal, dar pentru a adopta/revendica un caine de la Adapostul de Animale Comunitare este necesar intocmirea unei cereri scrise de adoptie/revendicare. In acest moment numai 24 de cereri au fost depuse.
Ph-online: Cum ne asiguram ca acesti caini nu vor ajunge din nou pe strada, asa cum s-a intamplat pana acum?
Laura Moagher: Am infiintat o comisie care verifica fiecare cerere de adoptie/revendicare primita la sediul unitatii noastre. Rolul comisiei este de a solutiona si de a evita reintoarcerea cainilor adoptati/revendicati pe strazi.
Ph-online: Daca animalele sunt gasite pe strada, ce sanctiuni risca cei care le-au adoptat?
Laura Moagher: Dupa cum este mentionat si in declaratia de angajament: “In conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 si 6 din Legea nr. 205/2004, nerespectarea celor de mai sus constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1000 – 10.000 lei sau cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani, pentru fapta prevazuta la punctul 4 -sa nu abandonez cainele, iar in cazul in care nu il mai doresc, sa il predau Serviciului Protectia Animalelor-”
Ph-online: Ce va insemna, la Ploiesti, aplicarea noii legi privind cainii comunitari?
Laura Moagher: Deoarece noua lege nu a intrat in vigoare nu pot sa va dau detalii legate de acest fapt.
Ph-online: Imediat dupa scandalul de la Bucuresti, telefoanele au fost inrosite de cei care solicitau ridicarea cainilor comunitari din diverse zone. S-au linistit lucrurile sau situatia e aceeasi?
Laura Moagher: In acea perioada sesizari referitoare la ridicarea cainilor comunitari de pe strazile Ploiestiului erau mult mai mari decat de obicei, dar la momentul actual numarul sesizarilor a revenit la un numar obisnuit (aprox. 50 pe zi).
Ph-online: Unde mai bagati cainii pe care ii ridicati, in conditiile in care adapostul e deja supraaglomerat?
Laura Moagher: Am ridicat intensiv in perioada inceperii anului scolar pentru a evita orice situatie neplacuta, in acest moment raspunedem solicitarilor “grave”, tocmai din lipsa spatiului la Adapostul de Animale Comunitare.
Ph-online: Ati inceput un program de asfaltare a aleilor din parc.
Laura Moagher: Legat de asfaltare, a fost o problema mai delicata, cauza fiind incheierea contractului din 15.12.2010, lucrarile fiind executate fara un proces verbal de terminare a lucrarilor, neexistand autorizatie de construire. In luna decembrie 2012 am obtinut aceasta autorizatie, avand loc receptia lucrarilor. S-a emis de catre constructori factura la data de 21.12.2012, avand la baza devize si acordul dirigintelui de santier.
In urma controlului Curtii de Conturi s-a constatat ca nu erau definitivate lucrarile, revenindu-mi sarcina de a recupera debitul de la SC Coni SA. In urma intalnirilor avute cu acestia, in data de 19.07.2013, s-a emis factura in “rosu” cu suma de 63.083,53 RON, platindu-se la acea data si penalitatile stabilite de Curtea de Conturi.
Dupa cum spuneam, nu este un program nou de asfaltare, ci doar o recuperare de debit, considerand ca este o buna investitie pentru Gradina Zoologica, 2800 m de asfalt.
Ph-online: Ce alte ”surprize” mai pregatiti?
Laura Moagher: “Surprizele” vor ramane surprize, acesta fiind farmecul lor.
Ph-online: Pe cand exemplare noi de animale la Gradina Zoologica Bucov?
Laura Moagher: Exemplare noi putem aduce, dar nu avem fonduri pentru a construi adaposturi la Gradina Zoologica.
Ph-online: Exista noutati despre situatia leilor lui Nutu Camataru? Ce se va intampla cu ei?
Laura Moagher: Noi am facut nenumarate demersuri catre Garda Nationala de Mediu pentru a reloca aceste animale, in primul rand spatiul nu este corestunzator (nu avem conditii de adapostire pe sezonul rece iar suprafata nu este conform normelor legale), in al doilea rand puii leilor au ajuns la maturitate.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: