Florin Paraschiv, directorul Bibi Touring: ”Nu este recomandat să luaţi decizia de cumpărare a unei vacanţe pe baza preţului”

Tu ştii cum să te fereşti de ţepele pe care ţi le pot de agenţiile de turism? Florin paraschiv, directorul agenţiei Bibi Touring, explică, într-un interviu acordat PH-online, cum ne putem feri de astfel de experenţe neplăcute.
Reporter: Cum a afectat criza economică agenţia pe care o conduceţi?
Florin Paraschiv: Noi am început să resimţim efectele crizei undeva în anul 2009, care a fost unul de scădere. Până în 2008, am avut creştere de la an la an, iar 2009 a fost primul an de scădere. Practic, a afectat în primul rând prin scăderea volumelor vândute către turişti. A fost şi o scădere mică a numărului de clienţi, dar am observat în 2009, 2010, 2011 că cei care călătoreau, de obicei, la hoteluri de cinci stele au redus şi au mers pe patru stele, cei care mergeau pe patru stele au redus la trei stele… Practic, au redus bugetul de vacanţă. Reducând valoarea vacanţelor cumpărate, s-a simţit şi o scădere valorică în volumele vândute. Astfel, agenţiile de turism au scos acele oferte economice, fiind mult mai căutate de clienţi. Se caută foarte mult litoralul românesc. De exemplu, în 2012 a fost un an de vârf pentru vânzările pe litoralul românesc pentru că turiştii caută vacanţe mai scurte, mai ieftine şi se orientează să reducă cheltuielile de transport- merg mai aproape de casă, pe litoralul românesc, în Bulgaria, Turcia Grecia, fac vacanţe mai scurte, nu mai merg pe acel 7-10-14 nopţi, ci pe 3-4 nopţi şi încearcă să facă două-trei vacanţe pe an, în funcţie de cum le permit timpul şi bugetul. Pe noi, direct, ne-a afectat prin scăderea vânzărilor.
R: Deci există o schimbare în comportamentul turistului.
F. P.: Odată cu reducerea bugetului şi instalarea acestui nou comportament, care implică reducerea perioadei de vacanţă şi căutarea unor oferte mai ieftine, apare o atenţie mult mai mare a clienţilor în luarea deciziei de cumpărare. Dacă până în 2008 clienţii nu erau foarte atenţi la ce cumpărau şi luau decizia destul de repede, acum am observat că mult mai mult discutăm cu un client. Clienţii cer mult mai multe informaţii şi se accentuează fenomenul de la an la an. E un lucru bun nu numai pentru clienţi, care pleacă informaţi şi ştiu exact ce îi aşteaptă la destinaţie, ci şi pentru agenţia de turism. Aveam situaţii când ei veneau, alegeau pe fugă o vacanţă, iar agentul nu avea posibilitatea să îi dea toate informaţiile sau clientul nu solicita informaţii care erau în interesul lui- poate era o familie cu copii şi dorea anumite caracteristici ale ofertei respective.
R: Tot mai mulţi români preferă să meargă în vacanţă în afara ţării pe considerentul că este mai ieftin. Ce vă spune acest fenomen?
F. P.: După toate statisticile noastre, cei mai mulţi turişti aleg România ca destinaţie. Agenţia noastră este şi oarecum specializată, fiind tour operator pentru destinaţiile pentru România şi s-ar putea ca şi acesta să fie un motiv pentru care avem mai mulţi clienţi pentru vacanţele în ţară. Pe locul doi ca destinaţie externă ar fi Bulgaria şi, apoi, celelalte destinaţii apropiate de România- Turcia şi Grecia. Eu nu cred că turiştii aleg mai mult destinaţiile externe, ci cred că le aleg pe acestea în funcţie de necesităţi. De exemplu, o familie cu copii care nu îşi găseşte la noi pe litoral care să îi ofere acele facilităţi pe care le caută- locuri de joacă pentru copii, piscină specială, plajă amenajată- poate să meargă în Bulgaria, în Albena sau într-o altă staţiune unde găseşte aceste facilităţi. Sunt foarte mulţi tineri care, decât să meargă în Ibiza, Mykonos, destinaţii clasice pentru distracţie, aleg Mamaia. Depinde foarte mult de necesitatea clientului. Am observat că, de la an la an, cea mai mare parte de turism organizat din România este îndreptată către litoralul românesc. Hotelurile din România tind tot mai mult să îşi modifice oferta şi să se apropie de necesităţile turiştilor. De exemplu, anul acesta avem tot mai multe hoteluri care oferă all inclusive şi pachete pentru copii. De trei ani, am introdus un concept bebe all inclusive prin care am stimulat hotelurile să vină cu pachete speciale pentru copii care poate în unele ţări sunt deja standard- acele scăunele la masă, pătuţuri în cameră şi diverse astfel de servicii. Serviciile all inclusive sunt, de obicei, căutate de familiile cu copii. Dacă tragi linie, sunt practic nişte vacanţe economice. Copiii se decid mai greu, de obicei, asupra a ceea ce mănâncă, şi asupra serviciilor, deci familiile cu copii preferă astfel de vacanţe.
R: Cum ne ferim de ţepele din turism care pot să apară chiar dacă îţi iei vacanţă printr-o agenţie?
F. P.: În ultimii ani am avut astfel de situaţii. Acum doi ani am avut o situaţie care afecta destul de mult turiştii. Doi tour operatori mari pentru destinaţia Turcia au intrat în insolvenţă şi nu au mai putut efectua plăţi undeva la sfârşitul sezonului. Totuşi, ANAT cu agenţiile care au avut clienţi afectaţi de agenţiile respective s-au mobilizat şi au acţionat în aşa fel încât clienţii respectivi să fie cât mai puţin afectaţi.
Eu recomand turiştilor să fie foarte atenţi când îşi rezervă o vacanţă. Sunt mai multe aspecte pe care trebuie să le urmărească. Să obţină un istoric al agenţiei respective- e când operează pe piaţă, dacă a mai avut incidente, dacă turiştii agenţiei au fost mulţumiţi sau au avut probleme şi aici sunt destule review-uri pe internet. Un alt factor care trebuie urmărit şi care este important este ca agenţia respectivă să fie în Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. În momentul în care o agenţie a întreprins ceva care a afectat turiştii, automat este exclusă din ANAT. Turiştii mai pot verifica asigurarea de insolvenţă a agenţiei. Orice agenţie este obligată prin lege să aibă o astfel de asigurare. Asta înseamnă că, în momentul în care agenţia intră în insolvenţă, costurile achitate de turist pentru vacanţa lui sunt protejate de societatea de asigurări. Legal, orice agenţie este obligată să îşi expună această poliţă de insolvenţă ca să fie uşor vizibilă de turişti. Atât în agenţie, cât şi pe site se prezintă numărul poliţei, perioada pe care este valabilă, iar un turist care are anumite suspiciuni poate verifica direct la societatea de asigurări.
Nu cred că este recomandat să ia decizia de cumpărare pe baza preţului. Am avut situaţii când turiştii au venit la noi şi ne-au spus că au găsit o ofertă la jumătate din preţul nostru. E aproape imposibil să găseşti nişte oferte cu diferenţe atât de mari de preţ. E normal ca agenţiile să aibă anumite variaţii ale preţurilor în funcţie de comisionul pe care îl practică, de contractul pe care îl au cu hotelul respectiv, dar nu sunt normale cele atât de mari. Ele apar de obicei din faptul că agenţia respectivă încearcă să atragă banii, să facă rezervări în ianuarie-mai, să zic, iar apoi în iunie-iulie, când turiştii încep să meargă în destinaţiile respective, observă fie că agenţia a intrat în insolvenţă, fie nu şi-a plătit serviciile la parteneri. Astfel de situaţii sunt grave. De asemenea, dacă un turist merge la mai multe agenţii din piaţă şi vede că hotelul respectiv nu poate fi oferit din diverse motive şi găseşte o ofertă la un preţ foarte bun la o altă agenţie, e bine să îşi pună întrebări. E bine să facă verificări. E bine să apeleze la o agenţie cu care a mai lucrat, despre care ştie că are servicii bune, poate beneficia de anumite politici de fidelitate- un preţ mai bun, o reducere...
R: Cât de multă încredere putem avea în acele review-uri despre care vorbeaţi?
F. P.: De obicei, acestea sunt foarte bune. Şi noi le folosim pentru că nu ajungem în toate destinaţiile. De obicei, trimitem agenţii noştri în destinaţiile cele mai vândute- România, Turcia, Bulgaria, Grecia-, dar sunt şi destinaţii pe care le vindem fără să le vedem. Nu am trimis agenţi în Bora Bora, în Thailanda, în Republica Dominicană. De obicei, când avem o solicitare pentru o astfel de destinaţie, încercăm să ne interesăm pe mai multe căi- de la tour operatorul destinaţiei respective care, având un contract direct cu hotelierii, ne poate da informaţii, şi din review-urile clienţilor şi din feedbackul de la clienţii proprii. Review-urile de pe internet sunt foarte bune, dar foarte important este să fie citite cu atenţie. Ele sunt subiective. Dacă o familie a mers cu un copil pe un hotel destinat tinerilor tinerilor, bineînţeles că o să dea o notă foarte proastă hotelului respectiv. E bine să fie citite şi să fie consultate unul-două siteuri. Trebuie să citească printre rânduri.
R: Aţi avut şi solicitări mai ciudăţele?
F. P.: Solicitările ciudăţele apar în fiecare an. Avem turişti care vor să facă anumite circuite cu un ghid care ies destul de scumpe, avem solicitări pentru tururi cu vase de croazieră mai lungi, solicitări de închirieri de vapoare pe Mediterană şi aşa mai departe. Avem turişti care îşi propun anumite vacanţe, vin la agenţie, noi încercăm să le ofertăm acele vacanţe- uneori nu pot fi realizate- şi împreună încercăm să găsim variantele cele mai bune. Nu aş numit ciudate aceste solicitări, ci în afara tiparului.
R: Care sunt primele trei măsuri pe care ar trebui să le ia autorităţile pentru dezvoltarea turismului românesc?
F. P.: În primul rând, infrastructura de care ne lovim cu toţii. De exemplu, de anul trecut, de când s-a dat drumul la autostrada Bucureşti-Constanţa şi Bucureşti-Ploieşti, marea majoritate a turiştilor care plecau către Bulgaria pe Giurgiu, acum aleg varianta Ploieşti-Bucureşti- Constanţa. În felul acesta, trec pe litoralul românesc, cheltuiesc bani aici, îşi mai iau o noapte, două... Orice modificare a infrastructurii determină o creştere a turismului în zona respectivă. La fel s-a întâmplat şi cu zona Transalpina. În momentul în care drumul s-a modernizat, toată zona s-a dezvoltat. În al doilea rând, avem problema cu acele hoteluri vechi de pe litoral, unele fiind chiar abandonate, pentru care nu se iau măsuri. Ar trebui amenzile crescute şi urmărită mai clar rezolvarea acelor probleme pentru că nu este normal într-o staţiune în care se fac foarte multe investiţii să existe aşa ceva. Asta afectează imaginea staţiunii. O zonă foarte bună de dezvoltare a României este turismul balenear cu zona de tratament. Cam în toate staţiunile balneo au început să apară hoteluri foarte bune. Observăm că atât turiştii din România, cât şi turiştii din afara ţării aleg acele hoteluri pentru că, deocamdată, tratamentul balnear în România este la un preţ acceptabil. Eu cred că baza balneo şi resursele noastre pot fi foarte mult folosite să crească turismul.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: