Lucian Găman (ONG): ”Cred că rolul organizaţiilor este de a reduce decalajul dintre romi şi neromi, nu de a le schimba dintr-o dată viaţa”

Preşedintele Centrului de Resurse ”Apollo”, Lucian Găman, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre un subiect care este, poate, pentru mulţi, unul sensibil: romii şi integrarea lor în societate. Citiţi mai jos despre lupta cu prejudecăţile, despre eforturile ONG-urilor de a reduce decalajul dintre romi şi neromi, despre factorii care au dus la crearea situaţiei în care se află, azi, romii din România.

Reporter: Conduceţi un ONG care îşi propune să îmbunătăţească situaţia romilor. De ce faceţi munca aceasta?

Lucian Găman: O fac pentru că îmi place să lucrez cu tinerii. Mi-am identificat această abilitate atunci când am lucrat în Instituţia Prefectului şi multe dintre activităţi a trebuit să le implementez cu ajutorul tinerilor şi am constatat că pot lucra cu ei, că îi pot ajuta şi ei, la rândul lor, reuşesc să comunice cu mine pentru a-şi putea rezolva problemele.

R: Bănuiesc că nu vă adresaţi numai tinerilor.

L. G.: Noi, ca organizaţie, avem, pe de o parte, lucrul pentru tineri, iar pe de altă parte avem componenta în care încercăm să motivăm tinerii să lucreze pentru alte categorii de grupuri vulnerabile: bătrâni, copii, femei, romi. Prin ei ne adresăm indirect altor categorii de persoane.

R: Cum luptaţi cu prejudecăţile?

L. G.: Avem prejudecăţi în funcţie de grupul vulnerabil cu care lucrăm. Când lucrăm cu tineri romi, evident că ne lovim de prejudecăţilor neromilor faţă de romi şi viceversa. Cale cea mai simplă este de a-i aduce împreună la activităţi. La început, prin 2008, când organizaţia şi-a început activitatea, încercam să avem proiecte în special pentru tineri romi- aşa ne-am propus la momentul respectiv. Pe parcurs ne-am dat seama că nu reuşim să rezolvăm problema barierei prejudecăţilor. Din 2010, am adoptat o nouă strategie în care principala noastră preocupare este de a-i aduce pe tinerii romi şi neromi împreună la activităţi, fie ca beneficiari, fie ca participanţi în cadrul unor proiecte. Atunci, mai în toate activităţile noastre, şi ca membri, şi ca voluntari şi ca beneficiari avem tineri romi şi neromi la un loc şi astfel reuşesc să îşi învingă prejudecăţile şi unii şi alţii.

R: Aici, la centru, toate sunt bune şi frumoase. Ce se întâmplă, însă, afară?

L. G.: Avem probleme cu prejudecăţile celor din afară. Pe de o parte, cred că cei care au lucrat cu noi îşi schimbă atitudinea, prejudecăţile, într-o anume măsură, dar ne lovim de cei care vin din afară cu aceleaşi mentalităţi. Cu ei încercăm- cel puţin eu aşa fac- să abordăm aceeaşi metodă de a-i pune la un loc pe cei care au prejudecăţi cu cei pentru care au prejudecăţi. Nu vorbim aici neapărat de romi şi neromi. Pot fi tineri şi bătrâni sau femei şi bărbaţi. Am avut un proiect care s-a finalizat unde mi-am propus ca la toate cursurile să fie 50% femei şi 50% bărbaţi pentru că am constatat că există şi o astfel de prejudecată. Este greu de lucrat cu prejudecata. Noi facem puţin pe acest segment, dar încercăm să creăm un model.

R: Simţiţi că vă luptaţi cu morile de vânt în ceea ce faceţi?

L. G.: Sectorul ONG, în general, simte că se luptă cu morile de vânt. Am lucrat în Instituţia Prefectului pentru un grup vulnerabil, pentru romi, şi la un moment dat simţeam şi atunci că mă lupt cu morile de vânt, de multe ori, dar nu avem încotro. Dacă nu încercăm să luptăm măcar noi, cei care suntem şi care credem în cauza noastră, de ce ar face-o alţii? Încercăm să fim modele pentru alţii, nu să rezolvăm toată problema căreia ne adresăm.

R: Aveţi un feedback din partea celor care frecventează cursurile acestui centru? Mă refer aici la rezultatele concrete care s-ar putea vedea în viaţa lor după ce au urmat un curs aici.

L. G.: Am bucuria să mă întâlnesc chiar şi pe stradă cu tineri care au fost beneficiari pe care, de multe ori, nu îi mai recunosc pentru că au fost mulţi- peste 400 de tineri beneficiari de cursuri, alţi 700 de copii din şcoli- şi care îmi povestesc despre reuşita lor. M-am întâlnit cu un tânăr care, cu ajutorul nostru, a făcut la noi un curs de măcelar, iar acum lucrează într-o carmangerie din Germania. M-am întâlnit cu el în oraş şi mi-a spus că acel curs l-a ajutat şi este măcelar în afară. Noi am avut la ultimele grupe cam 180 de tineri şomeri romi şi neromi care au participat la cursurile noastre. Cam 25% au reuşit să se angajeze după aceea. Condiţia când s-au înscris la curs a fost ca, atunci când se angajează, să ne aducă dovada pentru că am vrut să vedem ce reuşim concret. Deci, cam 25% dintre ei au reuşit să se angajeze până în prezent, deşi erau şomeri de lungă durată.

R: Cum vi se pare acest procent?

L. G.: Având în vedere criza de pe piaţă şi şomajul ridicat, noi credem că este un succes acest procent de 25%, în condiţiile în care aceştia erau şomeri de lungă durată. Adică nu aveau serviciu de un an, un an şi jumătate. Să salvezi 25% dintre ei şi să îi încadrezi pe piaţa muncii mi se pare o reuşită. Ca să nu mai spun că procesul este în desfăşurare şi sigur vor fi mult mai mulţi. Îi ajutăm să îşi găsească angajatori, avem un e-group creat cu ei unde permanent îi bombardăm cu informaţii, îi chemăm la noi... Săptămâna trecută au venit trei tineri care au identificat o ofertă de muncă în afară şi au venit să îşi facă CV-ul în engleză, un membru al organizaţiei i-a ajutat şi aşteptăm rezultatul. Pe mulţi dintre cei care au participat la cursuri i-am încadrat noi, la asociaţie, în prima parte ca voluntari, iar apoi au lucrat ca personal atunci când am avut cale.

R: Referindu-ne strict la romi, care credeţi că este principala problemă a acestora? De ce au atât de multă nevoie de sprijin, de intervenţii? Este clar că nu putem să dăm vina pe sărăcie, pentru că avem şi români sau neromi săraci...

L. G.: Cred că principala problemă este nu sărăcia, ci decalajul cultural între comunitatea romă şi cea neromă. Există un decalaj istoric. Abia de vreo sută de ani cetăţenii români de etnie romă au o libertate personală. Până în urmă cu aproximativ o sută de ani ei au fost robi şi atunci decalajul acesta istoric, economic şi cultural a creat şi creează probleme. Probabil vor mai trece o sută de ani până se va rezolva problema aceasta. Până în urmă cu 20-30 de ani, chiar, existau familii în care percepţia era că ei trebuie să muncească la un stăpân. Şi atunci le-a fost foarte greu să se dezvolte singuri. O altă problemă cred că este gradul scăzut de informare despre anumite oportunităţi pe care le are orice cetăţean, inclusiv ei, pentru a se dezvolta. În general, în comunităţile rome informaţiile au ajuns destul de greu. Fie că a fost dezinteresul autorităţilor, instituţiilor de a informa- pe principiul ”de ce să le spunem şi la romi treaba asta, că ei oricum nu fac”-, fie accesul scăzut la informaţia IT, a fost şi problema cu frecvenţa scăzută a copiilor romilor la şcoli şi a mai fost şi problema prejudecăţilor atât ale romilor, cât şi ale neromilor. Romii au o anumită cultură şi nu trec peste ea. Şi în familiile de romi referirea la cei din afară este ”românul ăsta”, iar în familiile neromilor este invers- ”ţiganul ăsta” şi aşa mai departe. Aceste lucruri au dus la actualul decalaj foarte mare. Cred că rolul nostru, al organizaţiilor, este de a reduce decalajul, nu de a le schimba dintr-o dată viaţa. După o experienţă de 10-12 ani în administraţie pe problematica romilor, am constatat că, de multe ori, le stricăm armonia comunităţilor rome cu măsurile noastre forţate pe anumite domenii. Ei au fost învăţaţi cu un anumit mod de viaţă şi, dintr-o dată, într-un timp scurt, vrem să schimbăm prejudecăţi şi metalităţi. De aceea apare şi reacţia de respingere, nu mai vor, nu mai pot.
Pentru a-i determina să fie beneficiari, eu nu am luptat decât pe calea informării corecte. Sunt adeptul ideii potrivit căreia, după ce informăm, trebuie să îi selectăm pentru diferite oportunităţi decât pe cei care au interes. Nu mergeam să îi iau cu forţa să fie beneficiari. Degeaba îi obligi pentru că ei nu vor simţi niciodată că îi ajută cu ceva şi se vor transforma în beneficiari toată viaţa sau vor respinge acest tip de ajutor. De aceea, din 2010 ne-am schimbat strategia în organizaţie şi încercăm să aducem tot timpul la un loc romii cu neromii pentru a-i stimula.
În 2009, am avut nişte cursuri de formare printr-un parteneriat cu AJOFM-ul. Abandonul tinerilor romi de la cursurile respective care erau destinate lor a fost mare, cam 30% abandonau. În plus, ca să fie prezenţi, trebuia să trimitem mereu oameni după ei la cursuri.

R: De ce se întâmplă aşa? Ce justifică acest comportament?

L. G.: Pentru că erau singuri, doar ei. Se vedeau ca la ei în comunitate, nu era nimic nou. Ulterior, după ce i-am adus la un loc cu neromii, prezenţa şi participarea romilor la cursuri, de exemplu, era incomparabil mai mare. În ultimele grupe, am avut 34 de tineri romi care au participat la cursuri, 33 au terminat. Al 34-lea a abandonat pentru că îşi găsise de lucru şi pleca din ţară. Deci, a intervenit competiţia la cursuri cu neromii.

R: Vorbiţi-ne despre o poveste de succes a unui tânăr de etnie romă care a urmat cursurile acestui centru.

L. G.: Pentru mine, deosebit este ca, după ce participă la astfel de cursuri, să încerce să ajungă la acelaşi nivel ca al nostru. Vă dau un exemplu la întâmplare acum. O tânără care a participat la nişte cursuri dezvoltate de noi pe proiectul ”Tineret în acţiune”, încurajată de noi, şi-a înfiinţat propria organizaţie de tineret şi acum desfăşoară activităţi pentru tineret, are parteneri, ne-a invitat şi pe noi să fim parteneri şi efectul de multiplicare este că şi ea, la rândul ei, are alte zeci, sute de tineri romi beneficiari. Noi am format-o să ajute la rândul ei alţi tineri. Astfel de situaţii în judeţ mai sunt. Mai sunt cel puţin încă zece ONG-uri înfiinţate în urma participării la activităţile noastre. Mai mult decât atât, aceste organizaţii au primit de la noi, după înfiinţare, consiliere şi asistenţă gratuită pentru funcţionarea lor ulterioară. De asemenea, participanţii la cursurile noastre apar pe acel e-goup unde beneficiază de asistenţă şi consultanţă gratuită în activitatea lor ulterioară. Mai sunt acei tineri care au absolvit cursuri şi care acum lucrează la noi la asociaţie ca voluntari. Pentru mine, efectul de multiplicare este un exemplu de succes.