Cătălin Sorescu (pompier): ”La noi, 70% din dotare este din 1900 toamna”.

Publicat in Interviul saptamanii 04 Februarie 2013 Actualizat: 04 Februarie 2013 3177 ori
Google+ WhatsApp
Cătălin Sorescu (pompier): ”La noi, 70% din dotare este din 1900 toamna”.
Cătălin Sorescu (pompier): ”La noi, 70% din dotare este din 1900 toamna”.

Cătălin Sorescu, subofiţer operativ principal în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre viaţa de pompier din spatele paravanului: despre regulile care guvernează această meserie, despre cum cum îşi continuă un pompier viaţa după încheierea programului de lucru, dar şi despre probleme precum vechimea aparaturii din dotare.

 


Reporter: De ce aţi ales această meserie?

 

Cătălin Sorescu: Pentru siguranţa locului de muncă, pe vremea aceea. În `89 am intrat în Şcoala de Pompieri, iar din `91 practic această meserie. Mi-a intrat în sânge destul de mult în atâţia ani.

 

R: Ce presupune munca de pompier?

 

C. S.: Presupune multă atenţie, în primul rând, şi pregătire. Dacă nu eşti pregătit, mai bine nu te duci la incendiu, la intervenţie.

 

R: Ce v-a marcat cel mai mult în anii aceştia?

 

C. S.: Sunt multe intervenţii care m-au marcat, pentru că fiecare are particularitatea ei. Acum mă gândesc la o intervenţie de descarcerare din anul 1997, pe drumul spre mare, la Ciorani. S-a desfăcut cârligul de remorcare de la un trailer pe care era un utilaj petrolier şi a intrat într-o Dacie Break în care se aflau şoferul, soţia şi copilul, care se afla în spate. Atunci am căutat vreo trei ore mâinile lui. Nu le găseam. Le-am căutat cu organele de anchetă care încercau să stabilească cine a fost la volan, cum a condus. Nu i se găseau mâinile, pur şi simplu.

 

R: Cum vă duceţi acasă după astfel de zile, după astfel de experienţe?

 

C. S.: Viaţa de acasă e viaţa de acasă. Am învăţat să fac diferenţa între viaţa de acasă şi cea de la serviciul pentru că altfel nu poţi, nu rezişti.

 

R: Aţi fost pus în situaţia de a alege între a vă salva pe dvs. şi a-i salva pe cei pentru care aţi intervenit?

 

C. S.: Niciodată. Întâi eu şi după aceea restul. Asta este o condiţie primordială. Deci, în primul rând siguranţa ta şi a colegilor tăi şi apoi siguranţa celor pe care îi salvezi. Acesta este protocolul. Cine face invers o face pe pielea lui.

 

R: Aţi simţit vreodată că nu puteţi să vă salvaţi dintr-o situaţie limită?

 

C. S.: Nu, pentru că nu au fost nici intervenţiile aşa cum le-au prins alţii- dezbenzinare, piroliză, intervenţii prin Brazi, prin Teleajen. Eu nu am prins asemenea intervenţii.

 

R: Conform protocolului, aveţi indicaţii pe cine salvaţi cu prioritate?

 

C. S.: La intervenţii, totul ţine de medic, de informaţiile şi de recomandările pe care le dă medicul. Oricum ar fi, facem tot ce ne stă în putere pentru a salva toţi oamenii. Riscurile trebuie văzute la faţa locului. Văzând şi făcând. În primul rând se evaluează riscul. În funcţie de riscurile existente se acţionează.

 

R: Punând în balanţă salariul nu tocmai motivant şi riscurile pe care le presupune fiecare intervenţie în parte, aţi fost tentat să vă retrageţi?

 

C. S.: Nu, niciodată. Chiar dacă ar fi să o iau de la capăt, tot asta aş face pentru că îmi place ceea ce fac. Până în 2007, am fost la intervenţie, pe stingere şi pe descarcerare. Mă motivează satisfacţia de a duce munca la bun sfârşit. Când te gândeşti că datorită ţie oamenii trăiesc... Este o senzaţie deosebită care nu se poate compara cu nimic.

 

R: Aţi încuraja un tânăr intre în acest sistem?

 

C. S.: Depinde de foarte multe lucruri. Dacă îi place, dacă îl atrage viaţa plină nu de adrenalină, pentru că ea vine de la sine, ci plină de privaţiuni. Nu poţi face absolut nimic fără să spui, chiar şi în viaţa de zi cu zi. La ora 16.00 plec de aici, dar trebuie să ştie comanda unităţii unde sunt şi ce fac. Nu pot părăsi garnizoana când vreau, nu pot să fac anumite lucruri când sunt de serviciu şi aşa mai departe.

 

R: Ce ar trebui să aibă, în primul rând, un astfel de tânăr?

 

C. S.: În primul rând să aibă chemare pentru haina militară. Toată lumea poate să o poarte, dar nu ştiu dacă o şi respectă. Este o uniformă care trebuie respectată. Impune respect odată purtată.

 

R: Cum vedeţi sistemul de intervenţie în regim de urgenţă din România?

 

C. S.: Comparativ cu alte ţări, suntem în urmă din cauza dotării. Nu se compară dotarea din afară cu cea pe care o avem noi, din toate punctele de vedere. La noi dotarea este 70% din 1900 toamna. Mai este o problemă şi de infrastructură. De exemplu, ei stau foarte bine cu sistemul de hidranţi. Dacă ai un sistem de hidranţi bine pus la punct, nu mai contează maşina atât de mult pentru că ai substanţă de stingere.

 

R: Pregătirea cum este?

 

C. S.: În funcţie de programul de pregătire centralizată care vine de la Bucureşti, de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, sunt şi teme de pregătire individuală. Unde ştii că nu te descurci, poţi să îţi pui în planul tău de pregătire anumite probleme pe teme de legislaţie, pe teme profesionale şi aşa mai departe.

 

R: Un pompier din Marea Britanie care a participat la concursul de descarcerare care a avut loc, în toamnă, la Ploieşti, ne-a criticat spunând că pompierii noştri se grăbesc mult prea mult la intervenţie şi nu se gândesc la siguranţa lor şi a victimelor.

 

C. S.: Privind din afară de un profesionist, este posibil să aibă dreptate. Îmi aduc aminte că prin 1993-1994 au venit nişte olandezi la noi şi ne-au spus ce fac ei. În acel moment, comandanţii noştri au întins scara de 30 de metri şi i-au zis unui militar în termen să se urce pe ea. El, fără niciun fel de problemă, s-a suit până în vârful scării. Reacţia olandezilor a fost ”nu sunteţi sănătoşi”. Într-adevăr, aici se pune problema stilului pompieristic. Se justifică termenul de pompieristic. În altă parte se pune şi altfel problema. Pentru că acolo este un sistem de asigurări bine pus la punct, nu are rost să îmi risc eu nici viaţa, nici tehnica pentru că respectivul ştie că omul, atunci când s-a terminat toată intervenţia, este despăgubit. Noi suntem deficitari din acest punct de vedere. Noi mergem şi ne grăbim să stingem focul cât mai repede. Acolo, în afară, dacă a văzut că arde, dă să o stingă pe cea de lângă. De casa care a ars nu îl mai interesează. Depinde şi de sistemul legislativ şi de concepţie pentru că omul zice ”e a mea, pune mâna şi stinge focul”. Chiar acum avem dosar penal pentru lovirea câtorva subofiţeri de-ai noştri care s-au dus să-şi facă treaba şi au fost loviţi.

 

R: Vi se întâmplă ca victimele să vă reproşeze ceva?

 

C. S.: Întotdeauna. De exemplu, ni se reproşează că nu am venit cu apă. Maşinile, conform legii şi statutului, trebuie să stea în permanenţă pline. Conform protocolului, în momentul în care te duci la incendiu trebuie să îi asiguri susrsă de alimentare. El nu ştie că maşina e plină, dar mă vede că mă cuplez la hidrant şi atunci crede că maşina este goală.

 

R: Cât de mult vă împiedică infrastructura deficitară în intervenţiile dvs?

 

C. S.: În asta se reflectă unul dintre indicatorii de performanţă- timpul de răspuns- care este mare faţă de alte ţări. Având o infrastructură de hidranţi bine pusă la punct, nu te mai duci cu o maşină de 20 de tone, cât are una de-a noastră, te duci cu una care se mişcă mai bine, se strecoară mai repede. Una este cu o maşină de 20 de tone- nu mai punem la socoteală că are şi câteva zeci de ani- şi alta este cu o maşină de şapte tone maxim.

 

R: Dacă aţi fi legiuitor, ce aţi schimba în actuala legislaţie?

 

C. S.: E prea greu şi prea complicat. Sunt foarte multe lucruri care trebuie puse cap la cap. E. un sistem. E greu să numesc acum o rotiţă dintr-un sistem. Nu ştiu toate datele problemei. Eu mă refer doar la partea de acţiune, atât.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office