Ludmila Sfîrloagă: ”Primim, din Europa, semnale foarte bune, de recunoaştere”

Prima femeie aleasă preşedinte al Camerei Regiunilor din Consiliul Europei, social-democrata Ludmila Sfîrloagă, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre cele mai interesante experienţe din activitatea sa la nivel european, despre cum a afectat-o instabilitatea politică din România şi despre ce semnale primeşte, acum, de la colegii săi din forurile Uniunii Europene.

Reporter: Aţi fost prima femeie care a obţinut funcţia de preşedinte al Camerei Regiunilor din Consiliul Europei. Este greu pentru o femeie să acceadă la o asemenea funcţie?

Ludmila Sfîrloagă: Spre deosebire de zona în care trăim, Europa are o alta deschidere şi altfel se privesc lucrurile de la Strasbourg. Nu pot să spun că am avut un handicap prin faptul că sunt femeie. Ceea ce m-a făcut să ajung în această poziţie au fost munca, perseverenţa şi faptul că eu chiar am dorit să fac ceva pentru Congres. Am fost foarte activă, am participat la foarte multe misiuni ale Consiliului Europei. Asta i-a făcut şi pe ceilalţi colegi în primul rând să mă vadă, să mă cunoască. Am fost suficient de vizibilă, oamenii m-au cunoscut, au ştiu de ce sunt în stare, am fost foarte serioasă în toate acţiunile pe care le-am întreprins, aşa încât, în momentul în care negocierile politice au făcut ca postul de preşedinte al Camerei Regiunilor să vină la grupul socialist am avut şansa vieţii să candidez pentru această funcţie şi să bat şeful delegaţiei germane de la acea vreme, Günther Krug, un prieten bun, de altfel. Ca prima femeie preşedinte al Camerei, am avut, într-adevăr, ceva ezitări şi, până să mă dezmeticesc foarte bine, s-a terminat mandatul. E cam nedrept faptul că un mandat durează doar doi ani. Normal, ar trebui să fie cam cât un mandat ales în ţară, adică de patru ani. Abia atunci ai posibilitatea să îţi faci un program şi să îl duci la bun sfârşit, mai ales că instituţiile europene au şi o anumită întârziere în tot ceea ce fac. E o perioadă foarte lungă până se îndeplinesc toţi paşii şi, dacă vrei într-adevăr să îţi faci un program, din punctul meu de vedere trebuie mai mult de doi ani. Ceea ce am reuşit să fac împreună cu unii dintre colegii mei care au înţeles rostul acestei cerinţe este ca cel puţin să mărim mandatul în care suntem noi membri ai Congresului. De anul acesta, mandatul e de patru ani, adică nu se mai reînnoiesc delegaţiile naţionale la doi ani. Ceea ce este cel mai important, de anul acesta toate delegaţiile naţionale care vin la Congresul Puterilor Locale şi Regionale sunt obligate să aibă cel puţin 30% femei.

R: Vi se pare că este vorba despre vreun fel de discriminare în acest caz?

L. S.: A fost o bătălie de ani de zile până am reuşit să avem această cotă de 30%. Noi, în grupul socialist, suntem mai revoluţionari, dorim să mergem spre paritate. E bine faptul că am reuşit să ne impunem foarte clar şi precis în faţa tuturor guvernelor naţionale care nu au vrut să respecte acest criteriu, în sensul în care le-am refuzat delegaţiile până nu au îndeplinit aceste criterii. Şi înainte exista această cotă de 30%, dar era făcută în aşa fel încât găsiseră o şmecherie: treceau femeile pe locurile de substituţi. Fiecare delegaţie are persoane reprezentante şi cei care le înlocuiesc şi, de obicei, femeile erau trecute la substituţi. Până a început să devină o practică, mai ales în anumite zone geografice şi am revenit şi am spus să fie 30% şi la reprezentanţi şi la substituţi ca să eliminăm această problemă. Această regulă a funcţionat foarte bine anul acesta şi, la ora aceasta, pot să spun că la sesiunea plenară din octombrie nu am avut trei delegaţii, iar pe ultima am adoptat-o în ziua în care am deschis sesiunea, vorbim de Albania. Alte trei ţări nu au avut delegaţii naţionale din această cauză- Slovacia, Serbia şi cred că Letonia. Nerespecând acest criteriu, nu au avut delegaţii şi este total stânjenitor ca o ţară să nu aibă delegaţie în momentul în care este sesiune plenară a Congresului.

R: Care ar fi proiectul sau proiectele de care sunteţi foarte mândră?

L. S.: Crearea Euroregiunii Marea Neagră este un proiect al Congresului. Este vorba de cooperarea la mările semiînchise pentru că au un anumit tipic nu numai geografic vorbind, ci şi din punctul de vedere al faunei şi florei care se dezvoltă în aceste mări. Marea Adriatică, Marea Neagră şi Marea Baltică sunt cele trei euroregiuni care s-au dorit a fi create. Dacă Euroregiunea Adriatica a avut o susţinere fantastică din partea multor ţări care doreau gruparea regiunilor din zonă pentru a putea accesa mai repede fonduri europene, Euroregiunea Marea Neagră a fost o naştere cu mari probleme. Din păcate, din cauza intereselor politice din zonă, şi la ora aceasta ruşii sau ucrainenii, chiar şi turcii sunt în continuare în expectativă. Important este că am reuşit să facem această eruoregiune cu alte câteva ţări din zonă şi sediul a fost pentru prima dată la Constanţa, iar preşedinte a fost preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Este în continuare şi trebuie făcută Adunarea Generală şi transferat mandatul de preşedinte către primarul din Varna.
La Congres nu prea sunt proiecte, ci sunt teme în dezbatere. Partea cu femeile, pentru care m-am bătut, partea cu Euroregiunea Marea Neagră şi îmi place foarte mult observarea alegerilor. În diferite state care nu îndeplinesc anumite standarde democratice, Consiliul Europei organizează observarea alegerilor. Este ceva deosebit. În unele părţi suntem primiţi prieteneşte şi înţeleg că vrem să îi ajutăm, alţii ne primesc cu ostilitate, mai ales în ţările centralizate, care nu înţeleg să descentralizeze decizia către nivelul cel mai aproape de cetăţean. Un alt lucru care îmi place foarte mult la Congres este activitatea de monitorizare. În curând, voi pleca în Armenia unde sunt desemnată raportor şi unde voi monitoriza toată legislaţia în legătură cu administraţia publică locală şi aşa mai departe.

R: Ce experienţe v-au marcat de-a lungul activităţii la nivel european?

L. S.: Sunt multe. Aş menţiona Kosovo, un loc în care am fost de multe ori. Pentru mine nu este neapărat un loc foarte primejdios, aşa cum îl vede lumea din afară. Prima deplasare în Kosovo a fost interesantă, să spun. Noaptea, neavând apă în cameră, am ieşit pe coridor să fac rost de apă şi am dat peste un soldat din trupele Kafor care păzea coridorul cu puşca. O altă experienţă foarte frumoasă a fost în Siberia, în Kemerovo, unde am fost decorată de guvernatorul regiunii cu medalia Sfântului Gheorghe. Foarte frumos a fost când am participat la referendumul din Muntenegru care a decis separarea de Serbia. Atâta timp cât referendumul a fost foarte strâns a fost extrem de impresionant să vezi jumătate din oameni plângând şi cealaltă de jumătate râzând. Sunt momente care te marchează fără să vrei. Am văzut o determinare, muntenegrenii fiind oameni foarte determinaţi. În Azerbaijan am fost şefa delegaţiei Consiliului Europei care a observat alegerile locale şi în această calitate am, de obicei, întâlniri cu mai multe personalităţi. În acea deplasare m-am întâlnit cu consilierul preşedintelui Aliev care are rang de ministru în Azerbaijan şi, fiind într-o clădire guvernamentală fantastică, stilul foarte pompos şi masiv din zona asiatică, am mers pe multe coridoare, am văzut o mulţime de oameni. La un moment dat, în discuţiile oficiale, îmi spune cât de mult promovează ei femeile, ce mult au ei grijă de femei, moment în care eu, glumind, am spus că atât de mult le promovează şi au grijă de ele, încât nu am văzut niciuna pe acele coridoare.
Eu am luat-o ca o glumă, pentru că acesta este stilul meu. Reprezentantul secretarului general al Consiliului Europei care mă însoţea s-a făcut alb la faţă. Omul şi-a dat seama că totuşi e o glumă şi a început să râdă, iar atmosfera s-a destins. Când am ieşit afară din încăpere l-am văzut pe reprezentantul special cum se lipeşte de perete şi, alb ca varul, îmi spune: am crezut că aici rămânem. Vorbind aşa, eu nu am avut probleme niciodată la niciun nivel. M-am întâlnit şi cu Gorbaciov, am fost când regina Rania a Iordaniei a primit Premiul Nord-Sud al Consiliului Europei, eu fiind una dintre cei care au votat pentru acest premiu…

R: S-a împlinit un an de la momentul în care s-a declanşat seria de proteste în stradă. În acest context, vreau să vă întreb cum ne vede Europa?

L. S.: Pot să vorbesc din propria mea mea experienţă în sensul în care, în martie anul trecut, aveam toate şansele de a candida la preşedinţia Congresului, deci să depăşesc stadiul de preşedinte de Cameră, am avut parte de reacţii foarte dure ale colegilor mei. Am fost interpelată şi ridicată în picioare şi întrebată despre ce se întâmplă în România. Chiar dacă am încercat să le explic că una este nivelul central şi alta este că autorităţile locale nu sunt influenţate de ce se întâmplă la nivel central, lucrurile nu au fost atât de bine înţelese de ceilalţi membri ai Congresului. Am avut parte de experienţe destul de neplăcute. În momentul în care eram în Franţa şi aveam o şedinţă a Comisiei de monitorizare, fiind întrebată în legătură cu această situaţie, iar eu părăsind sala la câteva minute după aceea pentru a avea o discuţie cu cinva, când m-am întors am găsit pe birou în ziar care vorbea despre o lovitură de stat în România. Nu pot să spun la nivelul Congresului dacă lobby-ul făcut în exterior de anumiţi oameni a avut efect sau nu, dar oamenii au fost foarte preocupaţi şi eu, la momentul alegerilor, am avut de suferit şi abia, abia am fost aleasă vicepreşedinte, în condiţiile în care trebuia să fiu preşedinta Congresului. E greu să înţelegi din afară mentalitatea şi modalitatea de rezolvare a problemelor care este în ţara asta. Dar lucrurile au evoluat bine, avem semnale foarte bune şi dăm semnale foarte bune. Primim semnale de recunoaştere şi legate de faptul că, dacă faci reforme şi mergi înaitne, lcururile sunt acceptate şi înţelese şi de ceilalţi.