Adrian Strâmbeanu (Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti): ”Finanţarea spitalelor ar trebui să se facă diferenţiat în funcţie de importanţa lor”

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Adrian Strâmbeanu- despre subfinanţarea cronică a spitalelor, despre relaţia dintre Casa de Asigurări de Sănătate şi SJU şi despre ce ar trebui făcut pentru a îmbunătăţi mersul lucrurilor în sistem.

Reporter: Ştim că, în general, sunt mari probleme în  ceea ce priveşte numărul de cazuri decontate de CAS. Cum a fost 2012 din acest punct de vedere?

Adrian Strâmbeanu: O să încep cu nevoia, cu realitatea existentă statistic şi care a fost întocmită pe ultimii cinci ani. În momentul în care s-a întocmit proiecţia de contract pentru anul 2012, nu s-a ţinut cont, statistic, de media bolnavilor externaţi în ultimii cinci ani. Media bolnavilor externaţi în ultimi cinci ani era de aproximativ 55.000. Faţă de această medie şi faţă de alte fundamentări şi susţineri- în sensul că Spitalul Judeţean este unic în judeţ prin faptul că are două specialităţi unice, având aparatură de înaltă performanţă, secţia de terapie intensivă- singura din judeţ care funcţionează zi şi noapte timp de 365 de zile- singura unitate de primiri urgenţe care funcţionează secundă de secundă timp de 365 de zile- în mod normal proiecţia noastră de buget susţinută pe date statistice trebuia luată foarte serios în seamă de preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, care este singura instituţie abilitată să intre în relaţie contractuală cu acest spital şi să facă plata servicilor medicale acordate de Spitalul Judeţean asiguraţilor. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, am fost puşi în faţa unui contract obligatoriu, nenegociat, în care era trecut un număr de 29.600 de pacienţi ca fiind acceptaţi la plată de Casă pentru 2012 indiferent că realitatea statistică pe cinci ani arătat că prin spital trec în jur de 55.000 de bolnavi pe an. Aceştia despre care vrorbim înseamnă media ultimilor cinci ani şi nu vârfuri, iar ei sunt pacienţi care se externează din spital şi care sunt validaţi de o instituţie abilitată să spună dacă respectivele cazuri sunt valide, invalide sau anulate. După ce aceste cazuri sunt validate, această instituţie trimite Casei judeţene numărul de bolnavi care au fost internaţi, externaţi şi validaţi, Casa având obligaţia să plătească pentru aceşti bolnavi. În luna noiembrie 2012, nu ni s-au făcut plăţile pentru aproximativ 8.000 de pacienţi internaţi, externaţi şi validaţi, ceea ce înseamnă cuantificat finanaciar în jur de 100 de miliarde de lei vechi care ne-ar fi fost foarte necesari pentru plăţi aferente activităţii spitalului, în special pentru medicamente, materiale sanitare, aparatură medicală, pentru întreţinerea acesteia, pentru service-uri şi pentru multe alte nevoi.

R: În aceste condiţii, aţi încheiat anul cu datorii către furnizori?

A. S.: În primul rând, exerciţiul bugetar se termină la 31 decembrie, iar ianuarie este o lună în care se cuantifică activitatea şi din punct de vedere material al lunii decembrie, deci nu avem o cifră finală. Ceea ce putem spune este că plăţile către furnizori- fiind plăţi care sa fac la 30, 60, 90 de zile- sunt în aceste termene, dar toate sunt aproape de 90 de zile şi sunt la limita de a fi depăşite şi vor urma penalităţile. La momentul acesta, nu avem niciun buget oficial din partea CAS Prahova în care să ne spună că în luna ianuarie avem o sumă de bani pentru serviciile medicale din care să vedem ce înseamnă plata salariilor, a utilităţilor, medicamentelor, hranei şi a celorlalte nevoi din spital, deci este imposibil să te orientezi. Putem avea surprize, cum am mai avut prin acte adiţionale în cadrul contractului în care să ni se spună că suma aferentă pentru luna respectivă este de 30 de miliarde lei vechi când numai cheltuielile de personal înseamnă 46 de miliarde. Asta ar înseamnă că, dacă nu ar fi plătite utilităţile de Consiliul Judeţean, nu am putea să le achităm noi. Achiziţii de medicamente şi materiale sanitar nu s-ar putea face. Nevoile reale lunare ale spitalului pentru a acoperi cheltuielile de personal şi de bunuri şi servicii sunt cam de 64 de miliarde de lei vechi. În momentul în care ţi se dau 32 de miliarde se deduce clar ce se poate întâmpla. La momentul acesta ne aflăm în situaţia în care avem neplătiţi aproximati 8.000 de pacienţi pe 2012, nu ştim ce buget avem pentru luna ianurie, iar restul discuţiilor pentru proiectul de buget pentru 2013 se vor realiza în perioada următoare.

R: Cum vedeţi o rezolvare a problemelor cu Casa?

A. S.: Este o foarte mare piedică monopolul pe care îl are CAS. În momentul în care nu există o a doua, a treia sau a patra Casă de Asigurări de Sănătate care să îmi permită să contractez servicii medicale în limita posibilităţii lor, este foarte greu când o Casă are monopolul, nu negociază, nu ţine cont de nevoi, de fundamentări, de situaţii statistice pe cinci ani, nu are niciun fel de argument, dar îţi pune în faţă un contract în care îţi spune că îţi poate plăti atâţia bolnavi. Tu externezi 4.400 de bolnavi pe lună, dar eu plătesc doar 3.000. Restul pacienţilor, cine îi plăteşte? Pe de altă parte, dacă nu iei contractul, înseamnă neacordarea asistenţei medicale cu consecinţe până la decesul pacienţilor care s-ar adresa spitalului pentru a-şi restabili starea de sănătate. Acest monopol în condiţiile încorsetării în care nu se negociază nimic este o situaţie total nefavorabilă pentru furnizorii de servicii medicale impusă de către Casa care are monopol.

R:  Se tot vorbeşte despre problemele din Spitalul Judeţean Prahova privind lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare. Chiar în vara anului trecut sindicaliştii susţineau că spitalul se află în pragul închiderii. Care este realitatea?

A. S.: Realitatea este că subfinanţarea cronică decisă de Casa judeţeană poate duce la probleme atât în plata cheltuielilor de personal- salarii, tichete de masă, această parte de capitol fiind cea care interesează foarte tare sindicatele, iar o a doua parte a bugetului înseamnă bunuri şi servicii care neexistând nu se pot întruni factorii necesari pentru a acorda asistenţă medicală pacienţilor care sunt internaţi. Bunuri şi servicii, plecând de la utilităţi, înseamnă medicamente, materiale sanitare, hrană şi alte servicii adiacente. În momentul în care eşti subfinanţat în această manieră nu ajung banii nici pentru cheltuieli de personal, nici pentru medicamente şi materiale sanitar, aşa încât mai tot timpul suntem puşi într-un impas în care facem eforturi mari pentru a supravieţui în toate sectoarele de activitate ale spitalului. Pe acest fond, apar discontinuităăţi în achiziţia de medicamente şi materiale sanitare, apare imposbilitatea de a da comenzi să ţi se aducă acestea, pentru că neavând buget nu poţi să faci plan de achiziţii, iar pacienţii care vin la noi au nevoie de asistenţă de urgenţă. Intvrenţiile acestea nu se pot face decât având materiale sanitare, medicamente, condiţii de desfăşurare a unui act medical.

R: Este subfinanţarea cea mai mare problemă a sistemului sanitar românesc?

A. S.: Nu mă pot pronunţa la nivel naţional, pentru că nu ştiu care este situaţia în restul spitalelor din ţară. Pot să o deduc, pot să cred că este asemănătoare, dar nu am o asemenea analiză a fiecărui spital în parte. Poate sunt şi spitale de alte profile care reuşesc să supravieţuiască. Dar a Spitalului Judeţean Prahova este şi este o situaţie cronică ce se menţine de ani de zile. Aşa cum ea s-a derulat în 2012 nu s-a derulat niciodată, adică pragul de supravieţuire a fost depăşit în minus cu mult faţă de restul anilor. Niciodată nu a fost o finanţare la nivelul nevoilor reale sau a unui act medical de calitate.

R: Ce i-aţi spune ministrului Sănătăţii? Primele trei lucruri.

A. S.: În primul rând i-aş spune să facă o strategie a sistemului sanitar pe cel puţin 25-30 de ani care să fie făcută de profesionişti în domeniu, în sensul de pregătire profesională, oameni care au avut şi funcţii administrative şi profesionale- profesor universitar, doctor. Deci, o strategie sănătoasă făcută de profesionişti, de cunoscători, în urma unui dialog cu toţi factorii implicaţi în sistemul sanitar şi în acordarea asistenţei medicale, asta înseamnând Ministerul Sănătăţii, CNAS, Colegiul Medicilor, reprezentanţii clinicilor universitare, tot felul de corpuri şi de comisii care au obiect de activiate desfăşurarea activităţii medicale în sistemul sanitar din România. În al doilea rând, i-aş spune ca finanţarea spitalelor să se facă diferenţiat în funcţie de importanţa spitalelor, în funcţie de realitatea existentă în spitale şi să ţină cont că pacienţii care sunt internaţi în spitalele de urgenţă trebuie să primească assitenţă medicale care se poate face doar pe finanţare. Spitalele să fie finanţate la nivelul realităţilor care trebuie dovedite pe cel puţin 3-5 ani în urmă pe indicatori. Dacă există o corelaţie reală şi o relaţie normală între finanţarea spitalului, pacienţii care intră în spital şi rezultatele obţinut, sistemul va fi la un nivel de asistenţă medicală. Deci, o corelaţie reală între finanţare, bolnavii internaţi, plata serviciilor medicale. În al treilea rând, i-aş spune ca indicatorii din asistenţa medicală şi cei constituiţi care stau la baza analizei activităţii spitalelor să fie mai apropiaţi de realitatea din teren, în sensul că, dacă într-un spital, indicele de utilizare a paturilor real este de 340-350, asta înseamnă că din 365 de zile, 340 de zile în patu respectiv stă pacien, în momentul în care faci calculul pentru finanţare să nu ăui obligatoriu un indice de utilizare de 290 de zile, ca şi când patul acela 75 de zile nu a fost folosit. Această corelaţie între realitatea din teren şi nişte indicatori statistici neactualizaţi şi impuşi duce la o subfinanţare cu toate consecinţele aferente.