Georgeta Hanganu, directorul Centrului de Transfuzii Prahova: ”Facem eforturi pentru a pune pe picioare un Registru Naţional al Donatorilor de Celule Stem”

Georgeta Hanganu, directorul Centrului de Transfuzii Prahova, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre un proiect nou, demarat la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, privind înfiinţarea unui Registru Naţional al Donatorilor de Celule Stem. Aflaţi ce presupune acest demers în interviul de mai jos.

Reporter: Cât de mult înţeleg românii nevoia de a dona sânge, de a le fi astfel de ajutor altora?

Georgeta Hanganu: Surprinzător, de multe ori românii au un spirit civic deosebit pe care presa nu prea îl pune în valoare. Sunt lucruri extraordinare pe care le fac nişte oameni simpli, cum sunt donatorii de sânge, într-un absolut anonimat, fără să spună cuiva şi să se laude că au salvat vieţi. În general, românii sunt prezentaţi, în ultimul timp, prin faţetele lor proaste, dar fiecare om are şi faţete bune. Iar românii au fost multe faţete bune. Viaţa şi contextul actual scoate în evidenţă doar ce este rău. Nu există om perfect, toţi avem şi o componentă bună şi una rea în noi. Eu am fericirea de a descoperi că noi, românii, suntem nişte oameni cumsecade, decenţi, buni şi foarte săritori. Spun asta pentru că de ani de zile mă ocup să conving oamnii să doneze sânge pentru nişte necunoscuţi, pentru nişte valori materiale modice sau nesemnificative. Iar oamenii fac acest lucru fără să ceară ceva în plus. De 20 şi ceva de ani de când lucrez aici nimeni nu m-a întrebat dacă poate să îl cunoască pe cel care va primi sângele ca să îi ceară ceva în schimb.
În 2009 am introdus în centru procedura de donare de sânge prin afereză şi am făcut-o mai mult cu inima strânsă şi mai mult pentru că ştiam că este ceva de folos medicinei. Eram convinsă că nu voi avea donatori de afereză pentru că, dacă donarea de sânge total din care noi facem produse sanguine durează opt minute, donarea de afereză durează 40 de minute, o oră şi eram convinsă că nu o să găsesc pe nimeni. În prima zi când am instalat aparatul, toată lumea era reticentă şi mi-a venit ideea să donez eu pentru că dacă nu aş dona eu înseamnă că sunt cel mai mare ipocrit şi că încerc să conving pe altul să facă un lucru de care eu mă tem şi nu îmi asum o mică jenă. Faptul că oamenii au văzut că eu m-am aşezat acolo şi că de mai multe ori am donat afereză i-a făcut să capete încredere. Am rămas surprinsă de-a lungul timpului de cum au răspuns oamenii de câte ori am dat telefon după ei acasă şi i-am rugat să doneze pentru cineva care este ACUM în mare suferinţă. Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă întrebe un astfel de om de ce îl deranjez sau ce îi dă acel om în plus dacă vine special pentru el să doneze sânge.

R: Ce îi motivează pe aceşti oameni, donatori de o viaţă?

G. H.: Cred că îi motivează faptul că le spun că acolo este cineva care suferă şi că cel aflat în suferinţă poate să fie, la un moment dat, cineva din familia noastră. Primul om căruia i-am făcut afereză este un donator cu AB negativ pe care l-am trimis să doneze la Fundeni pentru că noi nu aveam aparatul. Omul s-a dus, s-a deranjat, dar nu a cerut nimic în plus. De câte ori am făcut apel pe net, de exemplu, au venit oameni mai mult decât am avut nevoie. Vreau să subliniez acest lucru, pentru că românii sunt nişte oameni săritori, decenţi şi cumsecade, nu sunt numai beţivi şi violatori aşa cum se vede la televizor.

R: Suntem la început de an. Vreau să vă întreb ce v-aţi propus pentru 2013?

G. H.: De la jumătatea lunii decembrie, încercăm să punem pe roate o sarcină nouă de serviciu, respectiv aceea de a recruta şi donatori pentru celule stem. În România, nu există la ora actuală pusă la punct o bază de date cu analize genetice şi analize care se referă la compatibilităţile HLA din care, la un moment, dat, dacă un pacient care are leucemie sau o altă boală care necesită transplant de măduvă, să ai unde să îi cauţi un donator compatibil. În general, românii care se îmbolnăvesc de aşa ceva fie îşi caută în familie, fie în străinătate- mare majoritate- ceea ce le lungeşte foarte mult timpul de a ajunge la acel transplant care ar fi salvator. În consecinţă, s-a început o recrutare de donatori de celule stem, adică oameni care să înţeleagă că este nevoie de acest lucru pentru că cineva, la un moment dat, poate să aibă nevoie de un astfel de tratament şi nu este normal ca românii să meargă în afara graniţelor să îşi caute un donator de celule stem pentru că, până ajung ei să găsească donatorul, boala evoluează şi de multe oi transplantul vine prea târziu.

R: Vorbim practic, de o bancă de celule stem?

G. H.: Nu, nu de o bancă, ci de o bază de date, de un registru naţional de donatori de celule stem. Nu recoltăm acum celulele stem, ci doar când există un pacient compatibil cu cel căruia noi îi facem, acum, doar analize. În urma analizelor, înregistrăm ca să avem de unde să căutăm donatori. Mi se pare culmea prostiei să fii nevoit să îţi cauţi donator în altă ţară pentru că la noi nu există această bază de date. La noi lucrurile demarează un pic mai greu pentru că este mult de lucru. Noi facem asta absolut voluntar.

R: Sunt toate centrele de transfuzii din ţară implicate în acest demers?

G. H.: Deocamdat, sunt doar patru centre de transfuzii, dar încet, încet se vor implica toate. Deocamdată, este Galaţiul implicat în acest demers, este Bucureştiul, este Prahova şi mai este Ialomiţa.
În primul rând, noi nu avem personal nici pentru a ne desfăşura bine nici activitatea noastră. Am trăit alături de pacienţii noştri drama lor, a celor care nu au ajuns să îşi facă acest transplant şi care nu au reuşit să îşi găsească donatorul. Mi se pare incorect. Avem şansa să facem un lucru pentru noi, pentru că oricui i se poate întâmpla să aibă pe cineva drag într-o astfel de situaţie. Surpriza mea plăcută, pentru că nu credeam că voi avea sorţi de izbândă, este că, de când am început să spunem oamenilor despre acest proiect, în fiecare zi avem oameni care se înscriu în acest registru şi care acceptă să îi înscriem în baza noastră de date.

R: Oricare donator de sânge poate fi şi donator de celule stem? Există nişte criterii, nişte standarde?

G. H.: În primul rând, trebuie să fie mai tinerei. Donatorii pot şi luaţi şi până la 60 de ani, dar pentru a-i înscrie în acest registru s-a impus o limită de 45 de ani pentru că analizele acestea sunt foarte costisitoare. Dacă îi introducem în baza de date, nu o facem pentru un an, doi, ci măcar pentru 10-15 ani, pentru că donarea de celule stem se poate face doar până la 60 de ani. Încercăm să vorbim cu cei tineri, în special cu donatorii de afereză, pentru că donarea de celule stem se face tot printr-o donare de afereză. Important este să avem baza de date, ca să avem din ce să alegem. Eram convinsă că nu vom avea prea mare succes pentru că omul nu primeşte nimic, în afara unui concediu medical de cinci zile. Totuşi, oamenii nu sunt reticenţi. Noi, românii, suntem oameni săritori, dar prost informaţi şi manipulaţi în sensul prost al lucrurilor. Cred că este timpul să învăţăm că trebuie să facem ceva pentru noi. Probabil la sfârşitul lui ianuarie va începe şi o campanie mare de informare în media pentru că nu este suficient ce spun eu. Eu nu am un impact aşa de mare, deci va fi o campanie de informare la nivel naţional.

R: Cum a fost 2012 pentru Centrul de Transfuzii Prahova?

G. H.: Anul acesta am avut un an prost pentru că am avut mai puţini donatori decât în 2011. Peste vară am avut mai puţini oameni la donare, ceea ce nu a fost un lucru bun pentru noi, deoarece cu greu am reuşit să asigurăm necesarul pentru spitale. Fiind atât de aproape de Bucureşti, eu ţin morţiş să adunăm mai mult sânge ca să ajutăm şi centrul Bucureşti, care nu are cum să îşi rezolve problema produselor de sânge doar cu resursa locală. În Bucureşti, vine lume din toată ţara, iar cei care vin acolo nu vin de o plimbare, ci pentru probleme grave, dureroase. Încercând să asigur şi Prahova şi Bucureşti, nu prea am făcut faţă peste vară. A fost lumea în concediu, dar adevărul este că noi avem foarte mulţi donatori din satele din Prahova. Omul vara are treabă, aşa că nu se porneşte pe drum la Ploieşti când are treabă la câmp sau mai ştiu eu unde. Pe perioada verii, o scârţâim, deci. Dar cum vine toamna, ne revenim la normal. De aceea spun eu că orăşenii ar trebui să se orienteze şi să doneze mai mult vara, când oamenii de la ţară care ne susţin sunt ocupaţi.

R: Care este cea mai mare problemă cu care vă confruntaţi?

G. H.: Personalul este puţin şi inimos. Ar fi bine dacă l-am putea clona. Cred că asta este problema. Oamenii sunt puţini şi salariul este invers proporţional cu cât este omul de inimos. Acesta este principiul în România. În rest, avem de toate.