Aflaţi din interviul de mai jos ce i-ar spune vicepreşedintele Tribunalului Prahova, judecătorul Alina Anton, ministrului Justiţiei, dacă l-ar întâlni, ce crede despre salariile din sistem şi care este cea mai mare problemă cu care se confruntă această instanţă de judecată.

Reporter: Ştim cu toţii că activitatea instanţelor de judecată din România este foarte mult îngreunată în ultimii ani. Care ar fi motivele care au condus la această situaţie?

Alina Anton: În primul rând, este o problemă legată de numărul foarte mare de dosare. În cadrul Tribunalului Prahova, principala problemă nu o reprezintă numărul foarte mare de dosare, ci numărul foarte mare de posturi vacante. Practic, la concursul de promovare în funcţii de execuţie care se va organiza pe data de 3 martie la Tribunalul Prahova este cel mai mare număr de posturi vacante din toată ţara şi anume nouă posturi de judecători. Vorbim despre problemele în ceea ce priveşte judecătorii, pentru că la nivelul personalului auxiliar nu avem posturi vacante, ci o problemă de subdimensionare a schemei. Sperăm că în urma acestui concurs toate cele nouă posturi vacante se vor ocupa şi, implicit, problema noastră legată de volumul activităţii se va rezolva. Ca şi număr de dosare, faţă de anii precendeţi, variaţiile nu au fost foarte mari. În primul semestru din anul anterior, volumul de activitate crescuse foarte mult faţă de cel din perioada corespunzătoare a anului 2011, însă în al doilea semestru din 2012 a mai scăzut volumul de activitate, astfel încât media este cam aceeaşi. Deci, nu avem o creştere a volumului de activitate, dar fiind un număr foarte mic de judecători, automat încărcătura este foarte mare.

R: Au mai fost scoase la concurs aceste posturi?

A. A.: Da, de foarte mulţi ani. Problema noastră subzistă de prin 2008, când am început să avem foarte multe posturi vacante. Din nefericire, judecătorii care sunt la judecătorii, cu excepţia Judecătoriei Ploieşti, nu sunt interesaţi să promoveze la Tribunal pentru că majoritatea au domiciliile în localitatea unde funcţionează şi nu vor să facă naveta.

R: Deci nu se înscriu la concurs.

A. A.: Da, aşa este. Sunt judecători şi la Câmpina, şi la Sinaia, şi la Vălenii de Munte care au grad de judecător de Tribunal sau poate chiar grad de judecător de Curte, dar nu au promovat efectiv. Şi-au luat doar gradele. Se organizează două tipuri de examene: de promovare în grad de execuţie efectivă sau de promovare pe loc. Deci, ei nu sunt interesaţi să vină efectiv la Tribunal. Iar în ceea ce priveşte Judecătoria Ploieşti, aceasta este una de tranzit, să zicem, în sensul că vin aici în general judecătorii care sunt interesaţi de judecătoriile din Bucureşti. Nu prind şi vin la Ploieşti pentru că este foarte aproape şi fac naveta. A fost practic un flux continuu de judecători la Judecătoria Ploieşti şi nu au apucat să fac vechimea necesară pentru promovare. Cam asta a fost principala problemă în ultimii ani la Judecătoria Ploieşti. A mai fost categoria judecătorilor care au venit din avocatură sau din altă profesie cu cinci ani vechime, care nu îndeplineau condiţia pentru a fi evaluaţi ca să poată promova şi ei. Acum se pare că vom avea suficienţi candidaţi ca să se ocupe toate posturile vacante. În acest caz, vom avea o problemă de spaţiu.

R: Din câte ştiu, Tribunalul trebuie să se mute pentru că imobilul în care funcţionează acum intră în renovare.

A. A.: Teoretic, aşa trebuie să fie. Din luna martie, ar trebui să înceapă lucrările de reconsolidare la această clădire. Fondurile necesare sunt asigurate de Banca Mondială. Din cauza faptului că această clădire este monument istoric, a durat mult să se înceapă proiectarea, pentru că aveam nevoie de aviz de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Trebuie să i se păstreze arhitectura în interior şi în exterior, nu trebuie să se intervină pe structura de rezistenţă şi aşa mai departe.

R: Până la urmă, unde se vor muta Tribunalul şi Judecătoria pe perioada desfăşurării lucrărilor?

A. A.: Din câte ştiu, s-au vehiculat declaraţii ale reprezentanţilor Primăriei Ploieşti. Noi am făcut nişte demersuri şi unul dintre spaţii este cel de lângă sediul BCR. Nu este nimic sigur, dar nu din punctul de vedere al proprietarului spaţiului. Problema este tot la noi şi este legată de fonduri pentru că aşteptăm să vedem dacă ni se asigură finanţarea necesară pentru închirierea spaţiului respectiv. A doua problemă este legată de dimensiunea spaţiului pentru să se pare că nu vor încăpea ambele instanţe- cele mai mari din raza Curţii de Apel Ploieşti- în acea clădire. Trebuie văzut dacă vom putea să ne mutăm împreună sau va trebui să găsim un alt spaţiu pentru una dintre instanţe sau va trebuie să le divizăm ca să reuşim să funcţionăm. Cert este că lucrările nu se vor putea desfăşura cu activitate aici pentru că se vor face modificări substanţiale de compartimentare, se va reface şi structura de rezistenţă...

R: Vorbeaţi despre o încărcătură foarte mare de dosare pe fiecare judecător. Cum este salariul în raport cu acest volum de muncă?

A. A.: Din punctul meu de vedere, salariul este unul rezonabil şi raportat la încărcătură, şi la condiţiile de trai din ţară. Nu trebuie să uităm că trăim în România, condiţiile materiale sunt cele care sunt, trebuie să ne raportăm şi la media salariilor câştigate de cei care exercită alte profesii. Deci, cred că nivelul salariului este unul rezonabil, chiar dacă nu se compară cu salariile pe care le câştigă judecători cu vechime similară sau poate chiar mai mică într-o altă ţară a Uniunii Europene. De exemplu, cele mai mari salarii ale judecătorulor sunt, din câte am înţeles, cele din Olanda. Aici, un judecător stagiar are undeva în jur de 5.000 de euro salariu, iar un judecător cu cea mai mare vechime are aproximativ 10.000 de euro pe lună. Este absurd să pretinzi aşa ceva în România. Este mult prea mult.

R: Ca judecător, aţi resimţit vreodată presiune din partea zonei politice?

A. A.: Nu, eu niciodată. În ceea ce mă priveşte, şi cred că vorbesc în numele multora dintre colegii mei, pot să spun că nu am resimţit o astfel de presiune. Nici măcar nu mă interesează. Atâta vreme cât am un dosar de soluţionat, am o dispoziţie legală aplicabilă, nu mă interesează exteriorul. Nici măcar nu pot să spun că s-a încercat vreodată să fiu influenţată din sfera politică în ceea ce priveşte soluţionarea unui dosar.

R: Care sunt primele trei lucruri pe care i le-aţi spune ministrului Justiţiei dacă v-aţi întâlni?

A. A.: Primul lucru ar fi să ne asigure finanţarea să ne mutăm de aici, în al doilea rând i-aş spune să ne asigure finanţarea necesară să finalizăm lucrările la Palatul Justiţiei şi în al treilea rând să asigure mai multă stabilitate legislativă, în limita competenţelor.

R: La ce vă referiţi exact?

A. A.: Mă refer, de exemplu, la modificările care au loc. Sunt foarte multe modificări de procedură. Un exemplu concret este Codul de Procedură Civilă. Acesta s-a tot modificat, sunt modificări de competenţă şi se prefigurează alte modificări de competenţă materială odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă. Din punctul meu de vedere, aceste noi modificări asigură degrevarea Înaltei Curţi, asta s-a urmărit, numai că vor supraîncărca tribunalele, care oricum sunt printre cele mai aglomerate instanţe din ţară. În general, tribunalele sunt cele care suferă cel mai mult din cauza deficitului de resurse umane, în ceea ce priveşte judecătorii. La curţile de apel sunt foarte puţine locuri vacante la momentul acesta.

R: Cum este justiţia din România în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în străinătate?

A. A.: Eu cred că e cam greu de făcut comparaţie între justiţia din România şi ceea ce se întâmplă în afară. În primul rând, niciodată judecătorii din celelalte ţări ale Uniunii Europene nu vor fi sufocaţi de dosare. În condiţiile în care ai şedinţe de mai mult de o sută de dosare e greu să pretinzi unui judecător să facă o muncă de calitate comparabilă cu ceea ce face un judecător din afară. Am colegi care au fost la instanţe din ţări membre ale Uniunii Europene unde sunt şedinţe de maxim 10-15 dosare. E cam greu să nu poţi să visezi, în aceste condiţii, tot ce se întâmplă într-un dosar. Dar vă dau exemplul colegilor mei care sunt judecători sindici- dosare de insolvenţă. Au şi 150 de dosare şi fiecare dintre ele depăşeşte o jumătate de metru în grosime. Nu ne martirizăm, pentru că sunt şi alţi oameni care muncesc foarte mult. Din punctul meu de vedere cantitatea şi calitatea nu sunt neapărat noţiuni compatibile. Ca să ai o muncă de calitate, la un standard foarte ridicat, nu poţi să compatibilizezi cu un număr foarte mare de dosare. Dacă am ajunge undeva la 40-50 de dosare pe şedinţă, pentru mine ar fi rezonabil, ai putea să îţi îndeplineşti munca aşa cum trebuie. Până la urmă, fiecare judecător încearcă să îşi îndeplinească atribuţiile, să studieze dosarele în condiţii cât mai bune posibil în situaţia dată. E greu să faci totul foarte bine în condiţiile în care e prea mult pentru un singur om.