Simona Dolniceanu (SPFL): ”Facem muncă de Sisif în privinţa cerşetorilor”

Simona Dolniceanu, directorul Serviciului Public Finanţe Locale (SPFL) Ploieşti, explică, într-un interviu acordat PH-online, de ce inspectorii de la Finanţe fac muncă în zadar, ce probleme legislative există pe acest segment şi ce s-a întâmplat, până la urmă, în cazul scandalului privind trasarea zonelor de impozitare din Ploieşti.

Reporter: De obicei, ploieştenii sunt destul de ”conştiincioşi” când vine vorba despre plata taxelor şi a impozitelor. Cum au fost anul acesta?

Simona Dolniceanu: La fel de conştiincioşi. Au plătit în marea lor majoritate. Deja am făcut o rectificare de buget pe plus, adică deja am depăşit la unele surse încasările de 100%, deci totul este în regulă.

R: Practic, planul pe care vi l-aţi făcut la începutul anului a fost îndeplinit.

S. D.: Da, am depăşit bugetarea deja la trei surse, iar la celelalte suntem pe acolo. Per total surse de impozitare am depăşit bine planificarea.

R: V-a ajutat la aceasta şi acel program de colectare a taxelor la domiciliu?

S. D.: Ne-au ajutat toate pentru că noi am implementat, în ultimii doi ani de zile, mai multe modalităţi de încasare. Am suplimentat numărul de birouri de încasare, am făcut câte unul la Halele Centrale şi la Tribunal, am montat acele info chioşcuri în marile supermarketuri unde se poate plăti fără să stai niciun pic la coadă, bineînţeles că ne-am adaptat şi noi sistemului de plată ghişeu online şi atunci şi acolo s-au putut plăti taxele şi impozitele şi, nu în ultimul rând, a fost acest tip de încasare la domiciliu care a avut un impact extraordinar de mare. Nu în sensul că s-ar fi încasat pe teren foarte mulţi bani, dar oamenii văzând inspectorul acasă au început să pună întrebări şi atunci automat, după ce li s-au explicat mai multe, a doua zi, a treia zi sau când au avut bani, au venit şi au achitat.

R: A fost o întreagă nebunie în ceea ce priveşte trasarea zonelor de impozitare din Ploieşti, măsură care a atras nemulţumirea investitorilor din Parcul Industrial Ploieşti. Ce s-a întâmplat până la urmă?

S. D.: În decembrie 2011 am promovat un proiect de hotărâre prin care zona Parcului Industrial Ploieşti era inclusă în zona comercială a Ploieştiului. Acea zonă nu a fost prinsă până atunci. Cei de la Urbanism, colegii noştri, făcând fel de fel de calcule de încadrare în zonă, au considerat că acea zonă industrială se încadrează în zona C de impozitare. De aici rezulta o mărire a impozitelor, în condiţiile în care, până la acel moment, se calculase impozitul pe o zonă D, fără a avea o hotărâre de Consiliu. După decembrie 2011, având o hotărâre de Consiliu, normal că s-au mărit un picuţ impozitele. De aici a fost o serie întreagă de discuţii cu reprezentanţii Parcului Industrial Ploieşti, la nivelul conducerii primăriei, astfel încât în luna aprilie s-a promovat un proiect de hotărâre pentru trecerea, din nou, la zona D a respectivei zone. De fapt, din nou cu tariful pentru că acea zonă nu fusese inclusă niciodată într-o hotărâre de Consiliu, deci oricum trebuia inclusă. Am revenit la zona D, după aceea în luna iunie, în ultima şedinţă de Consiliu, pe considerente care nu mă privesc pe mine ca şi funcţionar public, conducerea de la acea vreme a hotărât să revină acea zonă la zona C. Din nou a fost proiect de hotârâre, urmat de un mare scandal în Consiliu. Acum suntem în instanţa de judecată pentru că Prefectura a atacat acea hotărâre de Consiliu ca fiind nelegală şi acum aşteptăm. Avem termen la anul şi aşteptăm să vedem ce ne spune instanţa de Contencios Administrativ, dacă a fost sau nu legală acea hotărâre. Noi mergem deocamdată cu tarife pe zona D, aşa cum a rămas în hotărârea din aprilie.

R: Ce facem cu acele categorii de persoane- cerşetori, prostituate- care au zeci, poate sute de milioane de plătit în urma amenzilor?

S. D.: Facem cooperativa ”Munca în zadar”. Acesta este purul adevăr. Organele competente, cele de ordine dau amenzi pentru că aceasta le este competenţa, iar noi trebuie să alergăm din uşă în uşă din an în an să căutăm acele persoane pe care de cele mai multe ori nu le găsim, să întrebăm vecini, rude dacă au idee pe unde sunt, să facem adrese la Şomaj, Pensii, la toate forurile competente pentru a vedea dacă există venituri ale acestor persoane- bineînţeles că nu există, bineînţeles că nu au bunuri. Noi facem dosare de insolvabilitate pentru fiecare dintre aceste persoane şi an de an repetăm această muncă de Sisif. Tot am avut o speranţă că se pot transforma aceste amenzi în muncă în folosul comunităţii. Am făcut câteva dosare către Poliţie şi către Jandarmi pentru că ei sunt cei care trebuie să se îndrepte împotrva acestor persoane şi împreună depunem o muncă consistentă să transformăm aceste amenzi în muncă în folosul comunităţii, numai că- surpriză!- după ce sentinţa spune ”Da, aţi avut dreptate voi cei care vreţi să faceţi respectiva transformare”, ni se spune că trebuie să luăm acordul amendatului. Aceasta este legea. Şi dacă el spune ”Nu!”, ceea ce e firesc, atunci dosarul se întoarce de la instanţă la noi şi o luăm iar de la capăt.

R: Şi ajungem aici la o problemă de legislaţie. Mai sunt şi altele de care vă împiedicaţi în activitatea dvs?

S. D.: Nu, la noi lucrurile sunt destul de simple. Noi stabilim nişte impozite şi le colectăm. Carenţe în lege nu prea sunt pentru că nu avem atât de multe domenii în care ne-am putea încâlci. La noi lucrurile sunt foarte clare. Aceasta este singura problemă. Pe lângă faptul că este o muncă foarte laborioasă şi fără niciun fel de rezultat, mai avem problema că ne şi încărcăm cu un grad de necolectare şi asta este dureros pentru că tu ştii că faci absolut totul să încasezi, ştii că te situezi undeva în frunte în ţară ca şi grad de colectare şi pentru astfel de lucruri...

R: Ca şi cetăţean, cum vi se pare numărul de taxe şi impozite pe care le au de plătit românii?

S. D.: Eu, ca cetăţean, sunt foarte disciplinată. În momentul în care ies din casă şi văd că am unde parca maşina, văd că am unde să îmi duc copilul într-un parc frumos, dacă văd că mă duc la un dispensar, la o policlinică şi sunt primită frumos, dacă văd că la ghişeu mi se zâmbeşte îmi dau seama că sunt lucruri care se fac cu bani şi atunci fac ceea ce mi se cere. Chiar dacă uneori mai murmurăm în barbă, eu zic că disciplina este singura noastră salvare. Atunci, sunt cuminte şi îmi fac treaba aşa cum trebuie.