Carmen Dumitru, managerul Spitalului Schuller: ”În perioada Andrei Volosevici s-a refuzat finanţarea pentru al doilea tronson la Secţia de oncologie”

Managerul Spitalului Municipal Ploieşti, mai cunoscut ca Spitalul Schuller, Carmen Dumitru, ne spune în ce stare a găsit această unitate sanitară atunci când a revenit pe postul de conducere, de ce Secţia de oncologie este doar parţial funcţională şi cât de mult au de "furcă" medicii cu pacienţii... mult prea informaţi.

Reporter: Cum aţi găsit spitalul când aţi revenit?

Carmen Dumitru: Nu pot să spun că l-am găsit rău, ţinând cont că echipa de doctori şi cadre medii din spital sunt cunoscute şi fiecare ştia totdeauna ce are de făcut. Dacă vorbim din punct de vedere administrativ, aici rămân unele semne de întrebare. Deşi erau fonduri în spital, m-am trezit că în anumite clădiri curge apa, iar aşa cum se preconizează din punct de vedere meteo, vremea va fi cu zăpadă multă şi în această iarnă. M-am trezit că acoperişurile la două clădiri nu erau în stare funcţională şi ar fi creat mari probleme şi, deşi au fost bani în conturile spitalului şi o vară lungă şi călduroasă, nu s-au făcut aceste lucrări, astfel încât pe ultima sută de metri a trebuit să fac în ritm alert acoperişurile la două clădiri. Am mai găsit un lift de alimente care era achizţionat de vreun an şi ceva şi care stătea în magazie şi nu era montat. Astea sunt lucruri inerente care apar, am trecut la remedierea lor şi cred că din octombrie, de când am fost nominalizată, şi până la sfârşitul lui noiembrie, totul va fi pe linia de plutire.

R: Care este cea mai importantă problemă în momentul acesta?

C. D.: Cea mai mare problemă pentru mine este faptul că s-a refuzat în perioada Andrei Volosevici să se finanţeze şi al doilea tronson la Secţia de oncologie, deşi era prins în programul acela cu Banca Mondială pe care de atâţia ani demarase. Nu s-a reuşit pentru că primăria nu a dat fonduri suplimentare decât să se facă primul tronson, deci o jumătate din clădire, cealaltă jumătate rămânând dezafectată şi neutilizabilă pentru că totul este într-o degringoladă totală. Am luat legătura cu domnul primar Iulian Bădescu, am promisiunile că se va rezolva şi al doua aripă a acestei secţii, astfel încât bolnavul oncologic ă aibă un tratament corect, complet şi nişte condiţii normale de cazare, condiţii pe care toate celelalte secţii ale spitalului le au deja.

R: Cum staţi cu dotările? Care e cel mai vechi aparat?

C. D.: Sunt aparate vechi, dar nu foarte vechi. În mandatul trecut am schimbat foarte multe aparate, s-au achizţionat multe aparate şi interesul nostru este în permanenţă de a le schimba şi de a veni cu noutăţi, atât cât se poate, pentru că şi punctajul de la Casa de Asigurări dat în fiecare an depinde de gradul de uzură a aparatelor. În momentul acesta, cam trei sferturi din aparatura de fizioterapie este nouă şi un sfert este mai veche, depăşeşte perioada, deşi este funcţională, şi vrem să o aducem la linia de zero. Mamograful şi o mare parte din aparatura necesară pentru oncologie şi cardiologie sunt de ultimă generaţie. Mai rămâne un aparat şi facem eforturi deosebite şi împreună cu juriştii am început să caut sponsorizări la instituţiile mari pentru cumpărarea unui aparat de ultimă generaţie pentru radioterapie pentru că aceasta este cel mai vechi. Cred că are vreo 20 de ani.

R: Aveţi datorii către furnizori?

C. D.: Nu avem datorii către furnizori. Spitalul nostru îşi menţine acel statut pe care îl are de foarte mult timp, de pe vremea domnului doctor Manta, cu continuarea cu mine şi cu doamna doctor Crăciun creola de a nu avea datorii. Singurele datorii pe care le avem sunt în limita legalităţii de 90 de zile şi sunt numai datorii pe programele naţionale. Aceşti bani nu sunt daţi de noi, ci vin pe programele naţionale de la Ministerul Sănătăţii. Deci, noi suntem un fel de pasaj în trecerea banilor.

R: Sunt pacienţii nevoiţi să cumpere seringi, feşe şi altele asemenea?

C. D.: Nu există acest lucru. Mă bucur că pot să afirm cu certitudine că nu exită această situaţie în spitalul nostru. Nu se cumpără absolut nimic. Singura condiţie pe care o punem este ca pacienţii care au deja reţete pentru boli cronice ridicate din farmacii să îşi aducă medicaţia să nu dublăm efortul Casei de Asigurări. Asta e singura condiţie pe care o impunem pe toate secţiile.
Recent, am obţinut o sponsorizare pe oncologie de 500 de milioane de lei, medicamente oncologice pe care le-am primit în donaţie de la o firmă din Prahova. Mulţumim încă o dată furnizorului nostru.

R: Sunt probleme la nivel de personal?

C. D.: Aici este o foarte mare problemă. Eforturile personalului sunt net superioare, deci încărcătura atribuţiilor lor este mult mai mare decât cea normală pentru personal. Avem un deficit de vreo 20 şi ceva de cadre medii, nu mai spun de alte specialităţi. Aşteptăm deblocarea posturilor. Per total spital, avem un deficit de vreo 59 de posturi, iar ministerul a deblocat numai trei posturi de asistente şi două de îngrijitoare, respectiv posturile care s-au eliberat anul acesta, neţinându-se cont de anii din urmă.

R: Au românii suficient de multă grijă de sănătate?

C. D.: Unii da, unii nu. Unii da, pentru că exagerează şi aceştia sunt cei mai dificili bolnavi pe care îi avem din punctul de vedere al relaţiei interumane. Sunt bolnavi care se duc la medicul de familie, acesta le dă o recomndare, nu ţin cont de ea, vin la urgenţe, deşi nu este urgenţă, se plimbă şi iau pulsul la trei-patru doctori de aceeaşi specialitate şi când vin la tine şi vezi un amalgam de reţete... Fiecare îşi spune punctul lui de vedere, fiecare doctor pune un anumit diagnostic care de multe ori diferă ca şi titulatură, dar care de fapt reprezintă aceeaşi boală. Un astfel de bolnav zice că a fost diagnosticat diferit. La fel de dificili sunt bolnavii care au posibilităţi de informare, adică se uită pe internet şi vine şi îţi pune condiţii. Nu vreau aia, pentru că, vreau aia, pentru că, neţinând cont că fiecare medicament are părţi bune şi proaste, adică are efecte secundare. Dacă aceste efecte secundare apar la o anumită doză de medicamente, nu este acelaşi lucru dacă îi dai o săpătmână sau îi dai trei luni. Fiecare doctor pune în balanţă avantajele şi dezavantajele unui medicament. Fiecare medicament are şi una şi alta. Decizia aparţine doctorului, iar dacă îţi vine un astfel de pacient la un aflux de 30-40 de pacienţi pe zi, deja nici doctorul nu mai are răbdare. Există şi partea cealaltă, pesoanele care au un anumit standard de viaţă, mai scăzut, care au o lipsă a informaţiei mai mare şi care nu vin decât în momentul în care este o tragedie în diagnostic, în perioada de punere a diagnosticului şi de multe ori te simţi în faţa unui fapt împlinit. M-a bucurat ultimul program elaborat de Ministerul Sănătăţii, cu prevenţia cancerului la femei, un lucru mai mult decât benefic. Am prins şi perioada când se făcea acest screening al tuturor femeilor, în perioada 18-60 de ani şi a reapărut. A fost o perioadă când nu i s-a dat importanţa cuvenită şi s-a constatat că eforturile sistemului de sănătate, din punct de vedere financiar, sunt mult mai mari, iar cazurile de cancer la femei au crescut. Deci, şi uman şi financiar nu a fost un câştig. Sperăm ca prin aceste screeninguri să revenim la normalitate.

R: Daţi-le un sfat prahovenilor.

C. D.: Să aibă gijă de sănătatea lor şi să aibă grijă în sistemul de sănătate, chiar dacă doctorii noştri pleacă şi nu ştim într-un viitor apropiat cine o să ne mai trateze. Să sperăm într-un lucru bun.