Coniac Freedy de la Ploieşti s-a ÎNDRĂGOSTIT. Nu-ţi vine să crezi unde a fost surprins!
Coniac Freedy s-a îndrăgostit! Ploieşteanul cu imagine dură care conduce un BMW X6 a fost surprins în centrul oraşului Ploieşti cumpărând flori pentru o domnişoară misterioasă.
Deşi are o situaţie financiară bună, conduce o super maşină şi, potrivit surselor noastre, este un tânăr sufletist şi carismatic, Freedy nu-şi găseşte sufletul pereche. Pentru a scăpa de burlăcie, ploieşteanul a mers chiar şi la mormântul lui Arsenie Boca pentru a se ruga. Mai mult, el a înţeles cât de important este aspectul fizic pentru fetele din ziua de azi şi merge şi la sala de forţă pentru a trage de fiare.
Se pare că, dorinţa este pe cale de a i se îndeplini. Freddy s-a îndrăgostit în sfârşit! Astăzi a fost surprins în centrul oraşului cumpărând flori, cel mai probabil, pentru o domnişoară pe care speră să o cucerească.
Coniac Freedy este cunoscut de cititorii Ph-online.ro ca fiind unul dintre şoferii indisciplinaţi care-şi parchează maşina aiurea prin oraş. Şi de data aceasta, Freedy al nostru a lăsat maşina într-un loc interzis, însă îl iertăm întrucât a făcut-o pentru un gest nobil, acela de a-şi surprinde cucerirea cu un buchet deosebit de flori cu ocazie zilei de 8 martie.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul