Parada portului popular si târg anual la Valenii de Munte
Orașul prahovean Vălenii de Munte, care găzduiește în această perioadă și ediția din acest an a Universității Populare de Vară “Nicolae Iorga”, va fi în mare sărbătoare mâine, de Sfânta Maria. Autoritatea locală organizează, ca de fiecare dată, târgul de Sfânta Maria și parada portului popular, care îi vor încânta atât pe locuitorii orașului, cât și pe participanții la cursurile Universității Populare “Nicolae Iorga”.
La sărbătoarea anuală organizată cu ocazia Târgului Tradițional « Sfânta Maria Mare» participă ansambluri folclorice din județul Prahova, cântăreți de muzică populară și ușoară, programul artistic susținut în aer liber fiind însoțit de parada portului popular.
Pe de altă parte, însă, IPJ Prahova a anunțat că mâine, la Vălenii de Munte, în intervalul orar 10.00 – 11.00, traficul rutier pe tronsonul drumului național DN1A care tranzitează localitatea va fi închis între km 110+800 și km 112+600. În acest interval, vor fi disponibile rute ocolitoare. Pentru sensul de mers Ploiești – Brașov, pe DN 1 A la km 110+800: dreapta pe strada Ecaterina Varga (fosta centură de trafic greu) – strada Berceni – dreapta DN 1 A km 112+600. Pentru sensul de mers Brașov –Ploiești, pe DN 1 A la km 112+600: stânga pe strada Berceni – strada Ecaterina Varga – stânga DN 1 A km 110+800.
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: