Lista gradinitelor din Ploiesti deschise si in luna iulie
Inspectoratului Școlar Județean Prahova a anunțat că patru unități de învățământ preșcolar, toate din Ploiești, vor funționa în luna iulie. Este vorba despre patru grădinițe, fiecăreia fiindu-i arondate alte unități de învățământ, în contextul acestei măsuri venite în sprijinul părinților care nu ar fi avut cu cine să-i lase pe cei mici, pe întreaga durată a vacanței de vară.
Unitățile vor funcționa în cartierele Sud, Vest, Nord și în zona Malu Roșu.
"Vă informăm că in Municipiul Ploiești va funcționa în perioada vacanței de vară, în luna iulie 2018, un numar de patru unități de învațămat preșcolar . Înscrierile s-au făcut până la sfarșitul lunii mai 2018, conform hotărârii Consiliilor de Administrație ale fiecărei unități", a anunțat IJP Prahova.
În mod obișnuit, grădinițele cu program prelungit primeau copii și după încheierea anului școlar, în general până la 1 iulie, dacă existau părinți care solicitau acest lucru.
Grădinițele deschise la Ploiești în luna iulie sunt:
Nr.crt. | Grădinița | Grădinițele arondate |
1 | Grădinița Step by Step cu PP Dumbrava Minunată Municipiul Ploiești | -Grădinița Step by Step cu PP și PN Rază de Soare Municipiul Ploiești- Grădinița Step by Step cu PP si PN Licurici Municipiul Ploiești, |
2 | Grădinița cu Program Prelungit Nr.23, Municipiul Ploiești | -Grădinița cu Program Prelungit Nr.21, Municipiul Ploiești- Grădinița cu Program Prelungit Nr.33, Municipiul Ploiești |
3 | Grădinița „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril”, Municipiul Ploiesti | - Grădinița cu PP „Scufita Rosie”- Grădinița cu PP nr. 32, Municipiul Ploiești- Grădinița cu PP nr. 30, Municipiul Ploiești- Grădinița cu PP si PN „Crai Nou”, Municipiul Ploiești- Grădinița cu PP nr. 28, Municipiul Ploiești- Grădinița cu PP nr. 38, Municipiul Ploiești |
4 | Grădinița cu Program Prelungit Nr.47, Municipiul Ploiești | -Grădinița cu P.P. „Sf.Mucenic Mina”, Municipiul Ploiești- Grădinița cu Program Prelungit Nr.40, Municipiul Ploiești |
sursa: www.telegrama.ro
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: