PAMFLET/ Forţele NATO vor bombarda un spital din Ploieşti, unde infecţia e mai gravă decât un atac chimic

Publicat in Eveniment 16 Aprilie 2018 230 ori
Google+ WhatsApp
PAMFLET/ Forţele NATO vor bombarda un spital din Ploieşti, unde infecţia e mai gravă decât un atac chimic
PAMFLET/ Forţele NATO vor bombarda un spital din Ploieşti, unde infecţia e mai gravă decât un atac chimic

Decizie istorică la ONU! După ce au bombardat câteva depozitele de arme chimice din Siria, coaliţia formată din SUA, Franţa şi Anglia a decis să bombardeze ceva care pune în pericol chiar mai multe vieţi: Spitalul Judeţean Ploieşti.

Cetăţenii sunt rugaţi să stea calmi, pentru că vor fi bombardamente de precizie, adică vor fi bombardate firmele căpuşă ale spitalului, precum şi vilele tuturor directorilor spitalului de după 1990. “De spitalul propriu-zis nu se vor apropia bombardierele, pentru că riscul de infecţie e mult prea mare. Nu avem cum să ne punem cu bacteriile de la Spitalul Ploieşti”, spune un general american.

Surse de la Pentagon confirmă că cifrele de la Ploieşti sunt groaznice: "Ăştia au omorât mai mulţi oameni decât au omorât teroriştii ISIS. Trebuie să facem ceva, e genocid".

Bombardamentele ar putea fi amânate câteva zile, pentru că prefectul de Prahova a cerut celor de la NATO şpagă ca să le permită survolarea spaţiului aerian al judeţului. Surse încă neconfirmate spun că în consecinţă bombardierele au primit ordin să arunce bombe şi pe vila respectivului prefect.

Acest text este un pamflet semnat timesnewroman.ro!

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office