Criza imunoglobulinei. Dozele au ajuns în ţară, dar nu şi în spitale. Cum justifică Ministerul Sănătăţii lipsa medicamentului

Publicat in Eveniment 16 Aprilie 2018 94 ori
Google+ WhatsApp
Criza imunoglobulinei. Dozele au ajuns în ţară, dar nu şi în spitale. Cum justifică Ministerul Sănătăţii lipsa medicamentului
Criza imunoglobulinei. Dozele au ajuns în ţară, dar nu şi în spitale. Cum justifică Ministerul Sănătăţii lipsa medicamentului

Criza imunoglobulinei. Dozele au ajuns în ţară, dar nu şi în spitale. Cum justifică Ministerul Sănătăţii lipsa medicamentului

"În urma declanşării mecanismului de protecţie civilă, în data de 31 martie 2018, Compania Naţională "Unifarm" S.A. a achiziţionat o primă tranşă de 3.850 doze de imunoglobulină de la Crucea Roşie din Austria. Până în acest moment, o parte din cantitate a fost distribuită deja în spitale, pentru tratamentul cazurilor grave, în baza unor avize de însoţire a mărfii. Deoarece calculul preţurilor pentru medicamentele achiziţionate astfel nu se încadrează în prevederile legale în vigoare, a fost necesară elaborarea unei noi metodologii de preţ. Astfel, pentru medicamentele achiziţionate de Compania Unifarm în temeiul Ordonanţei nr 19/2018, pentru îndeplinirea serviciului public de interes economic general, a fost elaborat un Ordin de ministru, care va fi publicat în Monitorul Oficial astăzi, 16 aprilie 2018", anunţă Ministerul Sănătăţii.

Potrivit MS, ca urmare a aprobarii Ordinului de preţuri, unităţile sanitare au declanşat procedurile de achiziţie directă, urmând ca în termen de 24 de ore de la finalizarea procedurii Compania Uniferm să le transmită cantităţile de imunoglobulină solicitate.

"Conform graficului de livrări, alte 3.000 de doze de imunoglobulină achiziţionate de la Crucea Roşie din Austria vor fi aduse în ţară de către Compania Unifarm în cursul zilei de marţi, 17 aprilie 2018. Mai mult, un alt lot de 9.000 de doze de imunoglobulină vor ajunge în ţară în jurul datei de 30 aprilie 2018", mai anunţă MS:

Potrivit oficialilor MS, unul dintre producătorii de imunoglobulină prezenţi pe piaţa din România a confirmat luni că va livra 2.500 de flacoane, care vor ajunge în ţară în maxim 10 zile.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office