Criză de personal în viticultură. În ce oraş din Prahova se importă forță de muncă din Moldova

Publicat in Eveniment 13 Septembrie 2017 Actualizat: 13 Septembrie 2017 365 ori
Google+ WhatsApp
Criză de personal în viticultură. În ce oraş din Prahova se importă forță de muncă din Moldova
Criză de personal în viticultură. În ce oraş din Prahova se importă forță de muncă din Moldova

Orașul Urlați a fost multă vreme renumit pentru sondele de petrol dar puțini știu că, înainte de asta, a fost renumit pentru dealurile pline cu viță de vie. O bună bucată de vreme, după Revoluție, celebrele dealuri au ”chelit” la propriu după ce producția de vin a fost considerată mai puțin importantă decât industriile. De câțiva ani însă, întreprinzătorii privați au reluat plantările iar viticultura a redevenit o afacere profitabilă în localitate. Numai că, în momentul de față, proprietarii de crame se confruntă cu o nouă problemă: criza pe personal.

Așa se face că, de câțiva ani, pentru a face față sezonului de cules și lucrărilor de primăvară, din ce în ce mai mulți viticultori din zona Urlați apelează la forță de muncă din zona Moldovei.

”Zilieri avem din Moldova noastră. Se fac contractele din timp, sunt cazați la noi, li se asigură transportul și toate cheltuielile. Cu toate astea, tot avem nevoie. În cramă avem cel mai mare deficit iar aici nu este nevoie de zilieri ci de personal full time. Angajăm tineri, muncitori necalificați, care să aibă studii minime și medii”, ne-a declarat Tudorel Bejan, economist la Domeniile Dealu Mare.

O altă cauză a lipsei personalului în viticultura din Urlați o reprezintă desființarea școlilor profesionale. Viticultorii au nevoie de specialiști în domeniu, însă sunt din ce în ce mai greu de găsit.

”În fiecare an avem o acută lipsă de forță de muncă pe acest sector iar majoritatea proprietarilor de crame angajează zilieri și nu numai. Este nevoie și de personal cu normă întreagă, pe toată perioada anului. Primim CV-uri și aici, la Primărie, și le direcționăm proprietarilor de crame”, susține Marian Măchițescu, primarul orașului Urlați.

Sursa: observatorulph.ro

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office