Ploiestenii nesimtiti s-au ales cu amenzi uriase!

Publicat in Eveniment 11 August 2017 348 ori
Google+ WhatsApp
Ploiestenii nesimtiti s-au ales cu amenzi uriase!
Ploiestenii nesimtiti s-au ales cu amenzi uriase!

Poliția Locală Ploiești a desfășurat, în perioada 7 – 10 august 2017, o serie de acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică pe raza municipiului. În urma activităților de patrulare, polițiștii locali au aplicat 216sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 50.550 lei.

Ca urmare a activităților desfășurate, faptele contravenționale astfel sancționate au constat în tulburarea liniștii și ordinii publice, consum de alcool în locuri publice neautorizate, aruncarea cojilor de semințe pe domeniul public, fumatul în spațiile publice interzise prin lege, scăldatul în fântânile arteziene ori lacurile amenajate pe spațiile verzi, abandonul deșeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, circulația cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele stabilite de Consiliul Local Ploiești, precum și deținerea de acte de identitate expirate. Permanent, s-a acţionat și în zonele frecventate de cerşetori şi parbrizari, în intersecţiile şi sensurile giratorii aflate pe axa nord-sud a municipiului.

De asemenea, poliţiştii locali cu atribuţii pe linie rutieră au efectuat controale specifice pentru o bună conduită a conducătorilor de autovehicule pe raza localității, asigurând totodata și fluidizarea traficului rutier. Asfel, au fost identificați și sancționați conducătorii auto care nu au respectat prevederile art. 111 și 142 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice, ce reglementează oprirea, staționarea interzisă, dar și accesul pe interzis.

Biroul  Protecția  Mediului a acționat în zona platformelor gospodărești pentru identificarea persoanelor care abandonează gunoiului menajer în afara containerelor de colectare sau depozitează deșeurile provenite din renovarea locuințelor pe domeniul public, fără a încheia contract cu operatorul de salubritate.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial au verificat un număr de 23 agenți economici, în vederea obținerii avizului pentru stabilirea programului de funcționare.

Serviciul Disciplină în Construcții a efectuat controale cu privire la deținerea autorizațiilor și afișarea panoului de identificare  în cazul lucrărilor de desființare a unor clădiri, dar și respectarea termenelor pentru înlocuirea conductelor de la rețelele edilitare.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor au instruit reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la actualizarea cărților de imobil și a documentelor de informare a locatarilor.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office