ATENTIE! O noua inselatorie: nu primiti in casa straini care pretind ca sunt reprezentanti Kaufland

Publicat in Eveniment 03 Iulie 2017 989 ori
Google+ WhatsApp
ATENTIE! O noua inselatorie: nu primiti in casa straini care pretind ca sunt reprezentanti Kaufland
ATENTIE! O noua inselatorie: nu primiti in casa straini care pretind ca sunt reprezentanti Kaufland

Numele celei mai mari companii de retail din Romînia este implicat în manevre frauduloase, făcute în ultimele săptămâni, de către persoane necunoscute încă de Poliția Română. 

Potrivit Agerpres, din informaţiilor primite de la Poliţia Română, aceste persoane pretindeau, în mod mincinos, că ar fi reprezentanţi ai societăţii noastre şi doresc să facă prezentări de produse, cu scopul de a intra în locuinţă şi a sustrage sume de bani sau obiecte de valoare.

Numele gigantului este implicat în acțiuni de furt din locuințele cetățenilor. Kaufland România a precizat că nu comercializează produse din uşă în uşă şi nu efectuează prezentări de produse sau promoţii la domiciliu.

Consumatorii sunt sfătuiţi să nu permită accesul în locuinţe persoanelor care se declară reprezentanţi ai societăţii Kaufland România şi în cazul confruntării cu o astfel de situaţie să contacteze Poliţia Română.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.