Clubul BAHA din Ploiesti, controlat de ISU Prahova. Ce nereguli s-au descoperit
În urma tragediei care a avut loc în clubul Bamboo, pompierii prahoveni au efectuat o serie e controale inopinate la cluburi şi discoteci.
În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, în perioada 21-22 ianuarie, ISU Prahova a derulat, în baza dispoziţiei Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o serie de acţiuni inopinate de verificare la obiective cu afluenţă de persoane din categoria cluburi şi discoteci.
La aceste activităţi în teren, derulate cu precădere, pe timpul nop?ii, după ora 23.00, au fost angrenaţi, alături de pompieri (inspectori de prevenire şi personal din subunităţile de intervenţie) şi reprezentanţi ai inspectoratelor de poliţie şi de jandarmi.
Astfel, s-au executat 8 controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, unde au fost constatate 34 deficienţe, dintre care 15 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 34 sancţiuni contravenţionale (22 avertismente şi 12 amenzi), în cuantum de 22000 lei.
Printre cluburile verificate de pompierii ISU se numara si BAHA, unde au fost descoperite mai multe nereguli. Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni/improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neactualizarea/neelaborarea actelor de autoritate şi evidenţelor specifice de apărare împotriva incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/reducerea gabaritului căilor de evacuare, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenţiei la locul de muncă, neactualizarea planurilor de evacuare ale utilizatorilor în cazul produceriii unei situatii de urgentă.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: