CFR Călători a anulat 40 de trenuri din cauza vremii

Publicat in Eveniment 09 Ianuarie 2017 332 ori
Google+ WhatsApp
CFR Călători a anulat 40 de trenuri din cauza vremii
CFR Călători a anulat 40 de trenuri din cauza vremii

Un număr de 40 de trenuri de călători erau anulate, luni dimineaţa, din totalul de 1.300 de garnituri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, însă se asigură legătura pe calea ferată între Bucureşti şi Constanţa şi retur, informează compania, pe pagina de Facebook.

'Traficul feroviar este deschis şi la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată condiţiilor meteo nefavorabile. Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia anulării a 40 (ora 7 dimineaţa) pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii şi pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri. Măsurile operative care se iau au ca prioritate siguranţa oamenilor şi realizarea legăturilor între marile oraşe, pe magistrale. Aşa cum s-a întâmplat zilele anterioare, şi astăzi ne vom organiza unde va fi necesar, astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren', afirmă reprezentanţii CFR Călători.

Conform sursei citate, circulaţia trenurilor este adaptată condiţiilor nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a patru regionale: Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa.

'Unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducerea vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare. Vom face actualizări periodice, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de situaţia din teren', precizează CFR Călători.

Pasagerii sunt rugaţi ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul CAMERE WEB. Pentru cei aflaţi deja în tren, se poate accesa de pe laptop sau mobil www.cfr.ro apoi Trenul meu (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren. Astfel, se pot obţine informaţii în timp real despre staţia care urmează, dacă trenul are sau nu întârziere, despre minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

Admin.R

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office