INUNDAŢII în Prahova. Pompierii intervin pentru evacuarea apei din beciuri şi curţi
Pompierii intervin în Prahova şi Buzău pentru evacuarea apei din subsoluri în urma ploilor abundente de marţi, la Câmpina apa depăşind, în subsolul unui bloc, un metru, iar la Buzău a fost inundat beciul Grădiniţei Micro III.
Potrivit ISU Prahova, pompierii intervin pentru evacuarea apei din subsolul unui bloc din Câmpina care, în urma unei ploi torenţiale, a fost inundat.
"Este o inundaţie destul de mare. Vorbim despre o sută de metri pătraţi afectaţi, iar apa are o adâncime de un metru. Intervenim cu două motopompe pentru evacuarea apei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
Potrivit localnicilor, apa a dus şi ţiţei, iar acum subsolul este plin cu apă şi produs petrolier.
Conform ISU Prahova, inundaţii s-au produs şi în alte zone din Prahova.
"Mai intervenim la Vălenii de Munte, Comarnic şi Gherghiţa unde apa a inundat subsoluri ale locuiţelor şi o curte. Luni după-amiază am mai avut o intervenţie la Sinaia, în zona Cumpătu, unde carosabilul a fost inundat, iar apa măsura 50 de centrimetri", a adăugat Vasiloae.
La rândul său, ISU Buzău intervine pentru evacuarea apei din subsolul Grădiniţei Micro III din municipiul Buzău.
"Nu sunt probleme în ceea ce priveşte cursurile la grădinţă, acestea se desfăşoară normal. Noi scoatem apa din subsolul grădiniţei. Acţionăm cu două motopompe. Sunt şi angajaţii de la compania de apă care evacuează apa de pe strada dinfaţa grădiniţei”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul