Principalele activități desfășurate de către politistii prahoveni în ultimele 24 de ore
Efectivele de poliție rutieră din Prahova au organizat și desfășurat 10 acțiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 128 de conducători auto și au fost controlate 67 de autovehicule de transport persoane și mărfuri.
Având în vedere neregulile depistate, polițiștii rutieri au constatat două infracțiuni și 353 de contravenţii, sancționând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (149 pentru viteză excesivă; 9 pentru abateri ale pietonilor; 49 pentru neutilizarea centurii de siguranță etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 17 permise de conducere şi au fost retrase opt certificate de înmatriculare auto.
De asemenea, dispozitivul de siguranță publică a acționat pe raza întregului județ în vederea menținerii unui climat de normalitate civică. În urma activităților de patrulare în mediul urban, agenții de siguranță publică au constatat cinci infracțiuni (trei în flagrant) și 71 de contravenții (dintre care 41 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991, 23 la O.U.G. nr. 195/2002 etc.), în valoare totală de 18.980 lei.
Totodată, agenții de siguranță publică au verificat 133 de autovehicule și au legitimat 364 de persoane.
În aceeași perioadă, în mediul rural au fost sesizate 25 de infracțiuni și constatate 69 de contravenții (dintre care 32 la Legea nr. 61/1991 și 32 la O.U.G. nr. 195/2002). De asemenea, au fost legitimate 433 de persoane și au fost controlate 240 de autovehicule (21 testări alcoolscop).
139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.175 lei și 6 permise reținute în urma unei acțiuni desfășurată ieri
Polițiștii Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.175 lei, totodată fiind reținute șase permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare auto.
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: