Poliţist rutier din Ploieşti, cercetat pentru LUARE DE MITĂ. Câţi bani a cerut pentru a restitui un permis reţinut

La data de 17.12.2015, ofiţerii Direcției Generale Anticorupție Prahova au fost delegaţi de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în vederea ridicării unor înscrisuri şi pentru punerea în executare a unui mandat de aducere emis într-un dosar penal privind săvârşirea de către C.A.V., agent principal de poliţie în cadrul poliţiei Municipiului Ploieşti – Biroul Rutier, a infracţiunilor de luare de mită si fals intelectual, prev. de art. 289 C.pen. si art. 321 C.pen. cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
În fapt, în sarcina inculpatului C.A.V., s-a reţinut faptul că, în data de 04.06.2015, i-a solicitat si a primit de la martorul denunţător, sumele de 600 lei și 150 euro în scopul de a-i restitui permisul de conducere reţinut anterior, urmare a constatării săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.
Ulterior, în data de 17.06.2015, printr-un mesaj SMS, i-a mai solicitat suma de 500 de euro care însa nu i-a fost remisă.
Joi, 17.12.2015, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de C.A.V. care, după audiere, a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, fiind cercetat în continuare în stare de libertate.
Totodată, a fost luată măsura controlului judiciar și interzicerea exercitării funcției pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările au fost efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul