Peste 600 de kilograme de articole pirotehnice, găsite la o firmă din Ploiești
Serile trecute, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Ploiești au oprit în trafic doi bărbați care dețineau fără drept materiale pirotehnice, pe care le cumpăraseră în scopul revânzării. Pe numele acestora au fost deschise dosare penale pentru operațiuni cu materiale pirotehnice efectuate fără drept.
În urma verificărilor, aceștia au spus că procuraseră produsele de la o societate comercială din Ploiești.
În ziua următoare, în urma controlului efectuat la sediul firmei, au fost găsite produse pirotehnice din categoriile II, III și IV, societatea nefiind autorizată de depoziteze materiale explozive.
Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 645 de kilograme de aticole pirotehnice.
De asemenea, au fost descoperite dispozitive pirotehnice (focuri de artificii) pregătite pentru a fi utilizate, încălcând normele de siguranță stabilite de lege.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru efectuarea de operațiuni pirotehnice fără drept, iar pentru încălcarea normelor de siguranță, polițiștii urmează a înainta propunerea de suspendare a activității societății și retregerea autorizației pentru operațiuni cu articole pirotehnice.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul