Bușteni, gazdă pentru prima Gală a Alpinismului Românesc

Publicat in Eveniment 15 Decembrie 2015 307 ori
Google+ WhatsApp
Bușteni, gazdă pentru prima Gală a Alpinismului Românesc
Bușteni, gazdă pentru prima Gală a Alpinismului Românesc

Prima gală a celor mai valoroși alpiniști din România, intitulată sugestiv ”Echipe românești în Trilogia Alpilor”, s-a desfășurat sâmbătă la Bușteni.

 

Evenimentul a strâns laolaltă peste 100 de campioni, maeștri emeriți ai sportului, reuniți într-o poveste despre curaj, angajament, performanță, iar în cadrul acestuia au fost răsplătiți, pentru performanțele lor, unii dintre cei mai buni alpiniști tehnici din țară: Cătălin Crețu, Victor Dinu, Alex Găvan, Teofil Vlad și Horia Colibășanu. Aceștia au primit titlul de ”Ambasador onorific al orașului Bușteni”.

Tot cu acest prilej, Emanoil Savin, primarul orașului Bușteni, a conferit titlul de ”Cetățean de onoare al orașului Bușteni” lui Zsolt Torok, printre realizările căruia se numără Trilogia Alpilor - care cuprinde Peretele Nordic Eiger, Matterhorn și Grandes Jorasses și expediția Nanga Parbat, în premieră românească.

Evenimentul a continuat cu o conferință extraordinară susținută de maestrul Dan Puric, denumită ”Să fii român!”. Actorul Dan Puric a avut parte de o surpriză de proporții din partea lui Emanoil Savin care, în prezența publicului prezent în sala Centrului Cultural ”Aurel Stroe”, i-a înmânat maestrului titlul de ”Cetățean de onoare al orașului Bușteni”.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.