Consiliul Județean Prahova a sistat programul “Lapte și corn”
Conducerea Consiliului Județean Prahova a anunțat, miercuri, că a decis să sisteze Programul guvernamental “Lapte şi corn” la nivelul județului, până la aflarea rezultatelor analizelor de laborator efectuate de către autorităţile competente.
Măsura este aplicată începând de joi, 26 noiembrie, și a fost luată ca urmare a situaţiei apărute la începutul acestei săptămâni, când mai mulţi elevi de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Prahova au fost internaţi cu simptome de toxiinfecţie alimentară.
Potrivit celui mai recent bilanț, în cursul zilelor de luni și marți, 60 de copii de la școli din Ploiești și restul județului au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfecție alimentară, după ce au consumat laptele distribuit prin programul guvernamental. Autoritățile au trimis la analize probe din produsul suspect și au retras laptele de la consum, inițial anunțând că, de joi sau vineri, cel târziu, copiii din Prahova vor beneficia din nou de gustarea gratuită. Ca soluție de avare, se avea în vederea distribuirea de lapte UHT, produs de altă societate decât cea suspect în acest caz, dar care ar fi urmat să fie distribuit tot de firmele asocierii care a câștigat licitația. Asta însemna că societatea de unde provenea laptele care i-ar fi îmbolnăvit pe copii ar fi putut să asigure în continuare transportul, deși nu s-a stabilit, deocamdată, dacă problemele au apărut din cauza unor deficiențe în procesul de producție sau în timpul distribuției.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul