Deputaţii jurişti au dat aviz favorabil legii "dai casa înapoi şi scapi de datorie"

Publicat in Eveniment 24 Noiembrie 2015 475 ori
Google+ WhatsApp
Deputaţii jurişti au dat aviz favorabil legii "dai casa înapoi şi scapi de datorie"
Deputaţii jurişti au dat aviz favorabil legii "dai casa înapoi şi scapi de datorie"

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat marți raport favorabil proiectului de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.


Mai exact, deputaţii din Comisia Juridică au decis că românii pot să dea casa înapoi băncii dacă nu-şi mai pot plăti creditele. În timpul dezbaterii, reprezentanţii băncilor s-au opus legii şi au susţinut că adoptarea ei va duce la creşterea costurilor creditării.

Proiectul a fost susținut de toți membrii comisiei, de la toate partidele parlamentare și urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaților care este for legislativ decizional în acest caz.

Bancherii ameninta deja ca vor contesta o asemenea lege la Curtea Constitutionala.

Nicolae Cinteza, director Directia Supraveghere spune că "exista risc de faliment pentru banca. BNR nu sustine legea in varianta in care este acum."

Primul care a luat cuvantul in fata parlamentarilor juristi a fost chiar initiatorul acestui proiect, care a spus ca unul din trei romani, in total aproximativ 800.000 de oameni care au credite la banci nu isi pot achita ratele lunare. S-a vorbit despre o "sclavie moderna"si alesii au condamnat in termeni extrem de duri conditiile abuzive pe care bancile le impun multora dintre clientii lor.,

Atunci cand doresti sa-ti cumperi o casa, banca are libertatea sa-ti evalueze cu propriul evaluator acea casa si nu este cinstit ca doar clientul sa-si asume un risc, sunt de parere parlamentarii.

Nu este cinstit ca dupa cativa ani, daca nu mai poti sa platesti acel credit, doar tu sa-ti asumi consecintele devalorizarii casei, nu si banca.

Propunerea legislativă, scrisă de avocatul Gheorghe Piperea şi iniţiată de deputatul Daniel Zamfir, a fost aprobată iniţial în Senat cu 105 voturi pentru şi 2 abţineri.

Camera Deputaţilor este cea care va avea însă decizia finală.

În prezent, executarea silită a locuinţei nu duce la recuperarea întregii datori către bancă. De exemplu, cine are un apartament evaluat la 50.000 de euro în prezent, dar l-a cumpărat cu un credit de 100.000 de euro în anii de boom imobiliar, trebuie să îi plătească băncii şi diferenţa dintre suma împrumutată şi valoarea actuală a locuinţei dacă se ajunge la executare silită.

Dacă proiectul trece şi de Camera Deputaţilor, atunci banca execută apartamentul şi îl vinde. Clientul scapă definitiv de datorie şi stă o perioadă cu chirie până când iese din evidenţele biroului de credit pentru ratele neachitate. 

Băncile au contestat de la bun început această lege şi cer ca prevederile ei să nu fie aplicate retroactiv.



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.