PERCHEZITII DNA in CINCI locatii din Ploiesti
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează ce vizează suspiciuni privind fraudarea fondurilor europene în perioada 2010-2013.
În cursul zilei de 13 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații, situate în județul Prahova, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile vizează sediul firmei Matero Ama controlată de omul de afaceri Mihai Matei şi mai multe domicilii. Prejudiciul este estimat la două milioane de euro.
Sursele judiciare au precizat că faptele cercetate în acest dosar au legătură cu achiziţia de utilaje folosite în activitatea de construcţii.
Matero AMA este o firmă de construcţie înfiinţată în 2004 şi abonată la lucrări din fonduri publice, în vara anului 2013 fiind implicată în afacerea Pasarela de pe DN1. Astfel, Matero Ama a fost una dintre cele patru companii care au construit pasarelele peste DN1 după o licitaţie cu cântec. Atunci, potrivit observatorulph.ro, care citează gandul.info, CNANDR a dat undă verde pentru ca patru firme să ridice patru pasarele pentru pietoni pe DN1 în localităţile din Azuga, Buşteni şi Comarnic înainte de a finaliza procedura legală de achiziţie publică şi a semna contractele cu acestea. Societăţile au început lucrările exact în ziua în care a început procedura de încredinţare directă şi a fost publicată invitaţia de participare, respectiv pe 6 august, deşi în documentaţie se preciza că ofertele au termen de depunere pe 7 august la ora 8:30. Pe 7 august, lucrările au fost adjudecate chiar de companiile care se apucaseră de treabă înainte cu o zi, ele fiind cunoscute ca abonate la contracte cu statul.
Potrivit înregistrărilor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, consultate de gandul.info, compania Matero AMA a câştigat din 2010 opt licitaţii de la Consiliul Judeţean Prahova, valoarea totală a contractelor fiind de 5,2 milioane lei. Matero AMA a mai câştigat şi două contracte de lucrări de la Direcţia Regională Bucureşti a CNADNR. Matero AMA, Cast SRL şi Coni SRL au primit contracte de deszăpezire în Prahova în 2012 în valoare de 6,2 milioane lei.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul