Concurs în Afi Palace Ploiesti. Trei studenti pot scapa de PLATA CHIRIEI pe un an
AFI Palace Ploiești, unul dintre cele mai moderne centre comerciale din județul Prahova, lansează o campanie dedicată tuturor studenților ce urmează cursurile la zi ale facultăților din Ploiești, prin care va oferi trei premii substanțiale constând în plata chiriei pe un an universitar.
„În orașul Ploiești studiază câteva mii de studenți care pentru noi reprezintă un public destul de important. Știm că banii pentru chirie sunt adesea o mare problemă și ne-am propus să demarăm o campanie care să vină în sprijinul lor. În urma acesteia, 3 studenți vor avea posibilitatea să câștige premiile care îi vor scuti de plata chiriei pe un an universitar. În plus, toți cei înscriși vor fi recompensați de către centrul comercial cu premii speciale.”, a declarat Aura Dinu, Head of Marketing AFI Palace Malls Division.
Campania se va desfășura în intervalul 9 octombrie - 31 octombrie 2015, perioadă în care studenții ce urmează cursurile la zi ale facultăților din Ploiești se vor putea înscrie în aplicația dedicată disponibilă pe site-ul www.afipalaceploiesti.ro, precum și pe pagina de facebook, www.facebook.com/AFIPalacePloiesti, platformele unde aceștia vor găsi și regulamentul oficial al concursului.
În urma înscrierii, studenții vor primi un cod unic pe care trebuie să il prezinte în perioada campaniei în centrul comercial, la biroul de informații localizat la intrarea IRIS, de luni până vineri între orele 17:00 și 22:00. Codul unic de participare trebuie să fie însoțit de actul de identitate, alături de legitimația sau carnetul de student vizate pe anul în curs, pentru ca înscrierea să fie validată. Valoarea totală a premiilor pentru chirie pusă la dispoziție de AFI Palace Ploiești este de 3.000 de Euro, respectiv 1000 E pentru fiecare câștigător în parte.
Mai mult decât atât, toți studenții înscriși în campanie vor primi din partea centrului comercial cardul AFI Student ce le oferă reduceri în magazinele de fashion, restaurantele și cafenelele din AFI Palace Ploiești pe toată perioada studenției.
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorți, iar câștigătorii vor fi anunțați în maxim 5 zile de la finalizarea campaniei. Pe lângă marele premiu, AFI Palace Ploiești le va organiza câștigătorilor și o petrecere studențească pe cinste în clubul Zappa Club&Lounge, unde aceștia vor putea veni însoțiți de alți 10 prieteni pentru a sărbători premiile câștigate.
Campania este desfășurată în paralel și de AFI Palace Cotroceni, care va oferi plata chiriei pentru un an universitar pentru 10 studenți ai facultăților din capitală.
Pentru mai multe informaţii despre evenimentele și noutăţile din AFI Palace Ploiești, puteţi accesa pagina de web www.afipalaceploiesti.rosau pagina oficială de Facebook facebook.com/AFIPalacePloiesti.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul