Urmărire ca-n filme în centrul Ploieştiului. Un hoţ recidivist a spart o bijuterie
Două patrule de poliţie au prins în flangrant un hoţ cu cagulă pe faţă în timp ce ieşea dintr-o bijuterie din zona centrală. Oamenii legii au găsit un adevărat tezaur asupra tânărului.
Incidentul s-a petrecut în jurul orelor 1.30, când poliţiştii patrulau în zona pietonală de lângă blocul Aroma. La un moment dat, oamenii legii au observat un bărbat cu cagulă care ieşise din bijuteria situată între blocuri. Individul a luat-o la fugă printre pe alei însă, după circa 200 de metri, a fost prins şi imobilizat. Asupra sa a fost găsită o pungă cu o mulţime de bijuterii, un levier şi un briceag.
Se pare că înainte de a da spargerea în zona Aroma, acesta a încercat să spargă o altă bijuterie de pe Strada Ştefan Greceanu, însă nu i-a mers.
În punga cu bijuterii oamenii legii au găsit nu mai puţin de şapte brăţări de aur, şase lănţişoare, nouă perechi de cercei, 14 verighete, patru pandantive şi 28 de fragmente de bijuterii din aur. Practic, hoţul a pus mâna pe tot ce i-a stat în cale. Individul, de 22 de ani, se pare că nu este la prima abatere de acest gen.
În urmă cu câteva săptămâni, acestuia tocmai ce-i expirase măsura de control judiciar în mai multe fapte de furt săvârşite în comuna sa natală, Dumbrăveşti, Plopeni sat. Acum, bărbatul a fost reţinut din nou şi urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat pentru alte trei fapte: furt calificat, tentativă de furt calificat şi violarea unui sediu profesional.
Sursa: observatorulph.ro
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul