Fraţii Capră, plasaţi sub control judiciar

Publicat in Eveniment 26 Iunie 2015 1541 ori
Google+ WhatsApp
Fraţii Capră, plasaţi sub control judiciar
Fraţii Capră, plasaţi sub control judiciar

Finanțatorii clubului de fotbal Petrolul Ploiești, frații Daniel și Nicolae Capră, dar și alți inculpați în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, au fost puși, vineri, sub control judiciar de instanța care judecă dosarul pe fond, decizia nefiind definitivă.

 

Magistrații de la Tribunalul Prahova au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, în cazul fraților Daniel și Nicolae Capră, finanțatori ai FC Petrolul Ploiești, dar și în cazul altor trei inculpați din acest dosar, între care și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu.

De asemenea, instanța a înlocuit, în cazul altor doi inculpați, măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, scrie Agerpres.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Procurorii DIICOT Ploiești au trimis în judecată, în luna decembrie a anului trecut, 16 persoane, printre care principalii acționari ai FC Petrolul Ploiești, respectiv frații Daniel și Nicolae Capră, dar și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro, în care SC FC Petrolul și alte 13 societăți comerciale figurează ca părți responsabile civilmente.

Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea că o parte dintre membrii grupării, în calitate de administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiești, au inițiat, în anul 2012, o grupare infracțională organizată la care au aderat și ceilalți membri, în vederea creării unor lanțuri infracționale care să favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv în scopul preluării și finanțării SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiești. Astfel, au fost efectuate operațiuni nereale prin emiterea de documente și facturi fictive, în scopul deducerii TVA și diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit).

De asemenea, în scopul creării unor relații comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracțională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii și livrări de mărfuri, sumele astfel obținute fiind însușite de către membrii grupării, în scopul preluării și finanțării clubului, prin creditări succesive.

Daniel Capră este denunțător în dosarul în care fost primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte penale comise atât în mandatul de primar, cât și în cel de senator, unele dintre acestea având legătură cu premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.