Anunţ OFICIAL de la ANAF. Mii de români au fost deja controlaţi
ANAF a identificat în primele cinci luni de funcţionare a Inspecției Fiscale prejudicii de peste 1 miliard de euro, se arată într-un comunicat. Totodată, Inspecţia Fiscală a efectuat 26.280 de controale la contribuabili persoane juridice şi fizice.
Orientarea inspecţiilor fiscale către domeniile mari de activitate care prezintă risc fiscal ridicat şi îmbunătăţirea selecţiei contribuabililor pentru control au avut ca rezultat identificarea, în primele 5 luni, a unor prejudicii aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului - pentru continuarea cercetărilor - în valoare de peste 1 miliard de euro (4,86 miliarde lei).
Raportate la primele 5 luni ale anului trecut, rezultatele indică o creștere cu circa 87% a acestui indicator (prejudicii aferente sesizărilor penale).
Ceilalți indicatori au înregistrat, de asemenea, niveluri în creştere faţă de perioada similară a anului anterior, astfel:
- diferenţe de impozite (obligaţii principale şi accesorii) stabilite suplimentar – 7,87 miliarde lei, în creştere cu cca 122%;
- diminuarea pierderii fiscale - 866,93 milioane lei, în creştere cu cca 61%;
- valoare măsuri asigurătorii instituite - 2,50 miliarde lei, în creştere cu cca 133%.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul