COD GALBEN de ploi în Prahova
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două atenționări Cod Galben de instabilitate atmosferică, prima valabilă în 16 județe, până la ora 20,00, iar cea de-a doua în alte 11 județe, până joi seară.
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 11,00 — 20,00, va continua să plouă în zona Carpaților Orientali și Meridionali și în estul Transilvaniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15 litri/metrul pătrat și, izolat, 30-40 litri/metrul pătrat. În orele după-amiezei, în restul țării, pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Județele vizate de prima atenționare Cod Galben sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Covasna, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava.
Pe de altă parte, în perioada 17 iunie, ora 20,00 — 18 iunie, ora 22,00, fenomenele meteo extreme se mută pe partea de sud-vest a țării, unde, în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei, vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar izolat se vor cumula peste 50-60 l/mp.
Județele vizate de atenționare sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt, Argeș și Dâmbovița.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul