Americanii vor să ne ridice vizele: Primul pas a fost făcut

Publicat in Eveniment 09 Iunie 2015 595 ori
Google+ WhatsApp
Americanii vor să ne ridice vizele: Primul pas a fost făcut
Americanii vor să ne ridice vizele: Primul pas a fost făcut

Americanii vor să ne ridice vizele, iar doi senatori au făcut deja primul pas în acest sens. Doi senatori americani – Mark Kirk și Barbara Mikulski – au depus un proiect de lege care prevede posibilitatea de a călători fără vize pentru cetățenii din Bulgaria, Polonia, România și Croația în Statele Unite.

În prezent, 38 de state beneficiază de călătorii fără vize, însă Bulgaria nu se numără printre acestea, având o rată mare de respingere a vizelor. Potrivit consulului bulgar la Chicago, Simeon Stoilov, procentul de vize SUA respinse este de 15,2%.

Corespondentul postului de televiziune Nova Televizia la Chicago, Iasen Darakov, susţine că iniţiativa celor doi senatori a fost luată la presiunea comunităţii poloneze din oraş, care numără circa două milioane de persoane.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.