Astăzi este ULTIMA zi de depunere a DECLARAŢIEI DE VENITURI pe 2014

Publicat in Eveniment 25 Mai 2015 315 ori
Google+ WhatsApp
Astăzi este ULTIMA zi de depunere a DECLARAŢIEI DE VENITURI pe 2014
Astăzi este ULTIMA zi de depunere a DECLARAŢIEI DE VENITURI pe 2014

Luni, 26 mai, este ultima zi în care românii pot depune la Fisc, fără riscul de a fi penalizaţi, declaraţia de venituri pe anul trecut. Nedepunerea declaraţiei până la această dată va aduce amenzi de până la 500 de lei.

 

Declaraţia se depune de persoanele fizice care au următoarele categorii de venituri:

Click aici pentru a descărca Formularul 200

‐ venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

‐ venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de
închiriere la sfârşitul anului fiscal;

‐ venituri din investiții reprezentând câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele
decât părțile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăților închise;

‐ venituri din investiții reprezentând câştiguri/pierderi din operațiuni de vânzare‐cumpărare de
valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operațiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate şi supravegheate de Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare.

Nedepunerea formularului până la data de 26 mai se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

Potrivit prevederilor fiscale, contribuabilii persoane fizice NU trebuie să depună declaraţia de venit, dacă au realizat doar venituri din salarii sau au obţinut venituri asimilate salariilor.

De asemenea, contribuabilii nu depun formularul 200 pentru banii obţinuţi din:

- investiţii, respectiv premii şi venituri din jocuri de noroc;

-pensii;

-activităţi agricole a căror impunere este finală.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.